Clopotarul dacilor 123


                         Intuind planul Divin

        Omul care nu a învățat să piardă nu va cîștiga niciodată. Acel care nu poate să plîngă nu știe cum să se bucure. Ridicarea este posibilă numai atunci cînd te dezmeticești. Mulți așteaptă ca Dumnezeu să-i scoată din mocirla căderii, iar unii chiar au acest noroc,  dar uită foarte repede și se întorc ca niște purceluși în balta cu noroi fiindcă acolo se simt cel mai bine.
        Mulți oameni vor să se desăvîrșească fără să muncească…unii au impresia că, prin facultățile pe care le-au absolvit pot descifra și înțelege iraționalul. Tot ce a dobîndit prin rațiune, ființa umană a stocat în memoria actualului computer, de care se folosește și astăzi. Într-un cuvînt, omul s-a computerizat, dar sperăm că se va salva prin desăvîrșire, căci altă cale nu există.     
        Cineva mi-a spus că a citi un clopotar nu este o lectură ușoară…e adevărat că pîinea cu lapte se înghite mai ușor. Dar, dacă ești legat permanent cu iraționalul, rațiunea nu are ce spune  și îți va fi mai ușor să descifrezi totul cu sufletul.
 Într-o zi, un amic mă întreabă: ce-i cu căldura asta, nu se poate face nimic? Străbunii ziceau să temperatura nu se ridică din cauza soarelui, ci regele întunericului a făcut un foc mare sub pămînt și de acolo vine căldura.
Încercăm, întotdeauna, să aruncăm vina asupra cuiva, considerînd că doar noi nu purtăm nici o vină. Dacă Dumnezeu a decis să schimbe ceva în acest spațiu, sigur va începe de la distrugerea lumii vechi, iar startul îl va da luna plină de la sfîrșitul lunii august. Nu se poate păși în eternitate bătînd pasul pe loc. Meditați și intuiți ce are Dumnezeu în plan și, dacă nu vă opuneți schimbărilor universale, veți reuși să vă schimbați odată cu Universul.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 122



                                          
                                                Ce va fi în 2012 

        Am decis astăzi ca, prin meditație, să intru în contact cu cei din Civilizația Vodă pentru a afla ce va fi cu noi. Am intrebat: cu cine stau de vorbă? Mi s-a răspuns: sînt coordonatorul apelor din Balcani, dețin cheia porților dintre Mărul Roșu și Civilizația Vodă.
I-am spus că sînt îngrijorat fiindcă trăiesc într-o lume nepregătită de evenimentul ce va avea loc la sfîrșitul anului 2012. Răspuns: ce dorești să cunoști? Ce se va întîmpla cu oamenii, cu sufletele lor, ce este de făcut pentru ca ei să fie informați și ajutați?
Tot ceea ce se petrece în Univers este spre folosul sufletului vostru. Odată cu apropierea soarelui de Pămînt se vor șterge hotarele dintre civilizații și voi vă veți trezi într-o bună zi cu oaspeți nepoftiți din alte lumi. În acest moment, puțini oameni de pe Pămînt știu să comunice cu ei. Lipsa de comunicare va produce haos și dezordine, ei nu cunosc frica și, observînd o astfel de manifestare a omului de pe Pămînt, vor crede că le este superior. Corpul vostru fizic este cel mai reușit din toate civilizațiile care vor intra în contact cu voi, este perfect. Misiunea lor este să studieze cum se ajunge la o asemenea perfecțiune a corpului uman, sînt ordonați și mai bine pregătiți pentru acest mare eveniment universal. Pregătirea voastră constă în faptul că nu trebuie să-i priviți ca pe niște animale sălbatice și să învățați să comunicați cu ei prin telepatie, semne și ritm. Odată cu dispariția hotarelor dintre lumi, fiecare civilizație va considera o intervenție străină în spațiul său. Voi, pămîntenii, prin corpul pe care îl dețineți, puteți fi și cu un pas înaintea lor, fiindcă ei visează la un astfel de corp și, prin informația pe care o dețineți, veți deveni stăpîni pe situație. Trebuie să dețineți calmul, pentru a le lămuri că toți sîntem în aceeași situație și trebuie să găsim o cale de ieșire din această bruscă schimbare a Universului. Corpurile lor arată ca niște monștri din filmele voastre animate. Frica va ucide mulți oameni, fiindcă ei consideră frica un gînd ascuns și necunoscut pentru ei. Odată cu schimbarea polilor magnetici, lumea voastră va intra într-o amnezie temporară. Dar, va fi suficient timp pentru oamenii care vă conduc din umbră să vă convertească la religia lor. Cel mai mare rău îl vor face pămîntenilor oamenii care nu pot trăi fără putere. Pămîntul acestui neam este binecuvîntat și, de aici – din Coliba lui Zalmoxe – Dumnezeu așteaptă ridicarea aleșilor Săi la Cer.
Ferice de acei ce cunosc semnele și pe trimișii lui Dumnezeu pe Pămînt. Mulți cred, dar nu cunosc calea, mulți Îl cunosc, dar nu vor să-L recunoască.  
Cînd se termină timpul, trebuie să aveți o hotărîre interioară care este în totală armonie cu sufletul vostru. Misiunea fiecărui suflet este să treacă cu succes prin toate experiențele oferite de Școala-Pămînt ca să se întoarcă și să rămînă veșnic esența Divină în Împărăția Creatorului pentru a descoperi continuu Universul.  
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 121



                                           



                                             Sufletul neamului

        Trei frați, după ce au cheltuit banii de la părinți, s-au întors acasă, din lumea mare. Au găsit casa fără părinți și pe punctul de a se ruina. Unul zice: nu mai avem nici măcar ce vinde…să-i dăm foc; altul zice: să tăiem și vița-de-vie ca să ardă mai bine. Al treilea frate, disperat, zice: imi vine să mă spînzur că nu mai am de la cine lua bani…
        În timp ce puneau la cale incendierea casei, trece un drumeț pe lîngă ei și zice: Doamne, ce casă frumoasă…puțin reparată, se poate trăi aici pînă la adînci bătrîneți. Drumețul i-a salutat și i-a întrebat: nu vindeți cumva casa? Toți au răspuns într-un glas că nu dar, după plecarea drumețului, și-au propus să repare casa și să o vîndă mai scump…apoi să curețe via și livada, tot în același scop. Bucuroși, s-au apucat de treabă și, în scurt timp, au transformat ruina într-o minunăție de gospodărie. Revenit după un timp, cumpărătorul le-a cerut să mai ridice două căsuțe alături pentru familia sa numeroasă, apoi a dispărut pentru totdeauna. Neavînd de ales, frații s-au așezat cu traiul acolo și, în scurt timp, au devenit fruntașii satului…
        După mult timp, unul dintre frați le povestea nepoților că astăzi, țara noastră a ajuns în starea în care se afla casa lor părintească cînd au revenit din străinătate: atunci, ne-a salvat un om ce a trecut pe lîngă noi, dar acum numai Bunul Dumnezeu ne mai poate salva….atunci, eram doar trei rătăciți în tot satul, visam numai bani, pe cînd acum s-a rătăcit în materie însuși sufletul neamului. Ca să scăpăm din această mocirlă a dualității, nu vă îndepărtați cu rădăcinile de pămîntul strămoșilor. Căutăm disperați să cîștigăm bani prin străinătate, cînd bogăția se află sub picioarele noastre.
Se uitau nepoții curioși la bunic…noi nu înțelegem românește…dar bunicul continua să le vorbească…nu se știe, poate că într-o zi cineva îl va auzi și îl va înțelege.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 120



                

Adevărul este Dumnezeu

        Oamenii primordiali s-au împărțit între răi și buni, prin consecința unei alegeri lăuntrice. O parte a omenirii a ales calea adevărului, o altă parte - ce credea numai în moarte - a ales calea înșelăciunii. De aici a apărut vorba cînd se pornește binele la drum, răul îl însoțește peste tot. Nemuritorilor le-a venit în ajutor Moșul, care l-a eliberat pe Zalmoxe din roata nașterii și a morții. L-a binecuvîntat ca ales al Său pe Pămînt și l-a îndemnat să fie vrednic ca să-i aducă pe acei adevărați în împărăția Sa. Mare supărare a fost în tăbăra răilor căci Dumnezeu nu a vrut să stea cu ei de vorbă. Au strigat cu glas tare că răul pe care îl reprezintă ei constituie de fapt condiția primordială a libertății ființei umane - cerem și noi o apreciere prin judecata Divină ca să ne simțim egali cu semenii din tabăra opusă. Prima și ultima dată s-a oprit Dumnezeu din drumul Său și le-a vorbit acelora răi: calea pe care ați ales-o nu este de la Mine, iar acel care o să vă judece nu este din Împărăția Mea. Prin Creația Mea ați moștenit nemurirea și liberul arbitru, vreți să fiți ai Mei, dar semănați cu altcineva. Din momentul cînd ați început a face rău cu premeditare acelora ce seamănă cu Mine ați devenit slugile întunericului. Numai acel care v-a învățat să faceți rău vă poate aprecia lucrarea. Răul, în esența Mea Divină, nu are loc adică nici nu a existat. Cînd veți plînge împreună cu acel ce are necazuri să știți că aveți puterea și credința de-a vă lepăda de cel rău. Dacă nu vă dezmeticiți, veți deveni oaspeți permanenți în casa răului. Adevărul și bunătatea reprezintă drumul ce deschide porțile Cerului. Victoria Binelui va transforma și înnoi în totalitate sufletele care au rîvnit către Adevăr. Acel adevărat va cîștiga, iar acel rău va păgubi.
        Cu aceste cuvinte, Dumnezeu s-a îndepărtat de cele două tabere. Acum, la împlinirea vremii, mi se pare că formăm cu toții o singură tabără – a răului. Astăzi, răul a devenit o normalitate, cînd vedem pe cineva zîmbind ni se pare că este de pe altă planetă. În ochii oamenilor se observă o dorință de vărsare de sînge…acum au și o zacuscă – pe Traian Băsescu. Sîntem în fruntea lumii în ceea ce privește uciderea conducătorilor, băgați de seamă că, săpînd groapa cuiva, puteți cădea voi.
        Acum, la împlinirea vremii, cînd nimeni nu știe prin ce situații extreme putem trece, nu avem președinte și, cu siguranță, putem deveni o pradă ușoară pentru străini.
Alexandru Ștefan