Clopotarul dacilor 253






Primind mai multe întrebări de la cititorii blogului, am decis ca aceste întrebări să le adresez, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Cum să ne rugăm corect și care dintre sfinți are mai mare prioritate în fața lui Dumnezeu?
Oameni care întreabă așa ceva cred în existența Creatorului, dar nu și în Dumnezeu. Concepția ființei umane de a percepe  credința este identică cu modul în care sînt construite ierarhiile pe Pămînt  - rege sau președinte de țară. Dumnezeu are trei calități pe care nimeni din Univers nu le deține:
1.    Ceea ce există în Univers este numai El.
2.    Reprezintă întreaga putere.
3.    Știe și vede totul.
Oamenii cred mai mult în ierarhiile care, după părerea lor, îl reprezintă pe Dumnezeu. Concentrînd și îndreptînd rugăciunile voastre către alte ierarhii, ocolind Creatorul, se produce o mare risipă a energiilor sufletești. Creatorul este liber de Creația lui și se află în afara timpului și a materiei.
Mulți pămînteni o venerează pe fecioara Maria. Deține ea aceste calități? Cum ne lămuriți acest fenomen?
Dacă Divinitatea este în afara timpului și a materiei înseamnă că nu poate veni în trup, ci doar în duh, de aceea i se spune fecioară. Adică nu este posibil ca o pămînteancă să cuprindă în pîntecele ei ceea ce nu poate cuprinde întregul Univers. Așa vedeți voi lucrurile deoarece nu le puteți înțelege. Duhul a însuflețit totul, dar nu s-a legat de nimic, iar ceea ce se naște din Creația Lui i se aseamănă și se numește Dumnezeire. Această entitate, pe care voi o numiți maica Domnului era numită, cîndva - Diana, Demetra, Isis etc, dar nici una dintre ele nu a deținut calitățile Creatorului. Au existat și există entități prin care lucrează Dumnezeu, dar ele nu trebuie să pretindă la nimic mai mult decît alții. Rugăciunea adevărată trebuie să fie îndreptată numai către El, intermediarii se folosesc doar de bunurile voastre materiale. Sub pretextul că se vinde totul pentru a se face lăcaș în Ceruri au apărut pe Pămînt mai multe biserici decît stele pe cer. În dimensiunea noastră, ghizii spirituali au misiunea de-a veghea asupra legăturii sufletului cu Divinitatea și această conexiune trebuie făcută fără intermediari. Pămîntul și întreaga omenire vor ajunge într-un punct favorabil pentru sufletul ființei umane. Cei care au rîvnit la desăvîrșire trebuie să-și mărească starea de veghe pentru a-și glorifica visul așteptat de mii de ani. Mulți dintre voi s-au maturizat spiritual și multe religii se vor prăbuși. Este foarte important ca, în momentul reîntîlnirii cu părinții primordiali, să fiți liberi de influența intermediarilor și a celor care vă manipulează destinul.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 252


Oamenii de știință au demonstrat, recent, că, în decurs de o sută de ani, înălțimea medie a ființei umane s-a micșorat cu 10 centimetri. Care este cauza acestui fenomen? În adîncul sufletului, noi sperăm să creștem din toate punctele de vedere, dar se pare că descreștem. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. 
Adevărat este că totul pe Pămînt a început să se micșoseze din cauza gravitației. În ultimul timp, planeta Pămînt a început să ia proporții și, odată cu ea, se mărește cîmpul gravitațional. Această temă este foarte profundă pentru civilizația voastră umană și ar trebui să se întreprindă măsuri urgente, în acest sens. Cu cît planeta crește în greutate cu atît rotația în jurul axei sale devine mai lenta. Uriașii și animalele mari, care au trăit cîndva pe Pămînt, au dispărut din cauza presiunii mari a cîmpului de gravitație. 
Noi trebuie să rezolvăm problema gravitației sau se va rezolva de la sine? 
Din păcate, voi acționați în sens distructiv, atrageți prin poluare nori cu metale grele pe Pămînt. Prin acest dezastru ecologic, planeta va crește ca un balon, iar continentele se vor mișca spre polii cu gravitația mai mare. Un rol important în creșterea greutății îl au asteroizii care cad pe Pămînt, dar acest fenomen se va repeta pînă cînd civilizația va găsi o rezolvare a acestei situații. 
Ce putem face noi și care este potențialul nostru de a rezolva această problemă? 
În primul rînd, trebuie să opriți poluarea planetei și să contientizați că, din cauza gravitației apăsătoare, viața de pe Pămînt este în mare pericol. Îngroșarea sîngelui și tensiunea care vă apasă zilnic este o consecință a cîmpului gravitațional. Ființa umană este în totalitate legată de Pămînt și, cu cît Pămîntul va deveni mai greu, cu atît mai mult va crește starea supraponderală a omenirii. Încercați să găsiți un alt stil de viață și o altă sursă de alimentație pentru corpul fizic. Puteți să mîncați o zi și una, nu. Dacă o bună parte a omenirii ar trece la acest stil de viață cîmpul gravitațional ar scădea și accesul către alte dimensiuni ar deveni mai ușor. Dacă o persoană este în stare să țină un astfel de post timp de un an de zile poate deja să încerce să învețe corpul fizic să treacă pe alte surse de energie. Este un prim pas pentru a ieși singuri din capcana cîmpului gravitațional și a ridica sufletul spre alte dimensiuni. Gîndirea sucită și alimentația incorectă a corpului fizic este cea mai mare problemă a oamenilor de pe Pămînt. Încercați să faceți ceea ce nu pot face mulți dintre semenii voștri: nu poluați aerul cu fumul de tutun, nu mîncați într-o zi alimentele care vă pot ajunge o lună, învățați sufletul să se bucure de meritele celor din jur. Învățați să trăiți veșnic și numai atunci o să intuiți ce vrea Creatorul de la voi! 
Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 251


Știți deja despre existența calendarului lunar; la fel, există și calendarul solar după care înaintașii noștri urmăreau activitatea soarelui. De-a lungul timpului, s-a constatat că, de fiecare dată cînd soarele iese din liniștea celor 11 ani, începe un război pe Pămînt. Actuala ieșire a soarelui din cea de-a 11-a fază a declanșat foarte multe perturbări pe planetă. Este adevărat că viața noastră terestră depinde în totalitate de activitatea soarelui și a lunii? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Cel mai bun astrolog și prezicător care a existat pe Pămînt este considerat, în dimensiunea noastră, Ragno Nero. Acest minunat cercetător de stele a trăit în veacul 16 și a prezis mersul omenirii pînă în anul 2030. În tăblițele de la Tărtăria, unde se păstrează scrisul primordial al omenirii, veți găsi toate previziunile acestui cititor în stele. Unele popoare din vecinătatea voastră au considerat că aceste previziuni le sînt dedicate lor. Dar, cu adevărat, mesajul aflat în acele tăblițe de la Tărtăria este destinat țării voastre, iar informația se descifrează astfel: Cînd se va termina noaptea lui Negru Vodă, care durează 715 ani, va începe ziua lui Albu Vodă. Acest timp sumbru pentru omenire se va termina la data de 21 martie 2015. De pe tărîmul din care a roit întreaga omenire și care a păstrat, sculptat în piatră călărețul nemuritor sau, cum îi spuneți voi, călărețul trac, se vor ridica cei chemați, cu lumina în frunte, care vor schimba lumea, ghidati de cel chemat. Trei picături de sînge vor cădea pe Pămînt – una va păta două popoare înrudite, alta va cădea în deșert, iar a treia va cădea peste America. Un mare război va începe între doi frați și se va extinde pe întreaga planetă. Vor dispărea țari întregi, dar poporul vostru va supraviețui și va deveni o pildă pentru toți. În ziua lui Albu Vodă va dispărea răul și oamenii răi, iar cei care v-au călăuzit cîndva din Univers vor trăi alături de voi. În soare și în lună nu există energii negative, acești aștri vă scutură răul acumulat de voi în inimă și care vă ține prizonieri pe Pămînt. Toate se vor întîmpla în veacul 21, aveți foarte puțin timp pentru a decide încotro mergeți. Începeți căutarea din acest moment și, cu ajutorul Luminii, veți izbîndi. De pe vîrful munților Carpați oamenii vor învăța să zboare spre Cer. Nu lăsați rațiunea să vă umbrească cugetul căci sufletul, prin inimă, va găsi calea adevărată.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 250



Dacă am face o călătorie în timp, după cum ne ghidează oamenii de știință, ar trebui să credem că dinozaurii au dispărut din cauza unui cataclism. Dar, această ipoteză naște unele întrebări, cum ar fi: de ce nu au dispărut și crocodilii, șerpii, șobolanii sau alte vietăți din acea perioadă? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Specia reptiliană este prima emanație care a ieșit la lumina zilei din adîncurile apelor. Aceasta este singura reptilă de pe Pămînt care a fost capabilă să-și facă corp din materia primordială. În primă fază, ființa umană a fost crescută în apă, dar nu se putea adapta pe Pămînt. Numai după ce embrionul uman a fost introdus într-un incubator sub forma oului de dinozaur omul a pășit pe Pămînt. Mii de ani, ființele umane i-au considerat pe dinozauri părinții lor primordiali. Ultimele descoperiri științifice atestă faptul că, alături de urmele de dinozaur, există urme de om, ce datează de peste o sută de milioane de ani. Crescînd omul ca pe propriul pui, dinozaurul a început să se transforme - picioarele din față au devenit mai scurte, iar cu cele din spate a început să meargă asemenea omului. Dinozaurii care nu au avut posibilitatea să dădăcească ființe umane au suferit mutații și s-au transformat în animale mai mici.
De cît timp trăiește omul pe Pămînt? Care au fost etapele sale de evoluție?
La începutul Creației, Pămîntul a fost un Paradis Divin. Această planetă a fost lăsată oamenilor în urmă cu 5000 de ani.
Vreți să spuneți că noi, ca civilizație umană, avem numai 5000 de ani?
Ființa umană există de la începutul Creației, vine din Întreg și este un copil Divin. Civilizația celor patru rase a fost lăsată să meargă singură pe drumul evoluției în urmă cu aproximativ 5000 de ani. Adevărații coordonatori ai planetei Pămînt sînt ființele din lumile paralele, care trăiesc alături de voi. Evoluția ființei umane depinde de nivelul ființelor care au contribuit la venirea ei în acest spațiu. Fiecare rasă umană are un coordonator al său și fiecare luptă pentru a transforma Pămîntul într-o singură rasă cu o singură religie. Rasa albă a început odată cu venirea fiilor de Dumnezeu pe Pămînt, care au și adus nemurirea în acest spațiu. Rasa galbenă, cea roșie și cea neagră s-au născut cu ajutorul dinozaurilor și se consideră primii locuitori ai Pămîntului. Dar, aceste rase nu știu că tot cu ajutorul fiilor de Dumnezeu au ajuns pe Pămînt. În timpul apropiat, odată cu începerea altui ciclu, se va termina și guvernarea celor mai pretențioși. Pămîntul va traversa o perioadă favorabilă întregii omeniri și veți avea posibilitatea de-a vă întîlni cu părinții primordiali. Se vor deschide diferite portaluri pentru acei care știu să-și activeze memoria prin starea de veghe și impulsul dorinței interioare. În prima fază, starea de veghe trebuie să fie limpede pentru ca dorința interioară să poată activa creierul ce ajută la dedublarea corpurilor subtile. Numai în această stare se poate intra în portaluri și comunica cu cei mai avansați decît voi.
Practic, cum se poate intra în această stare de veghe?
Crucea egipteană simbolizează și cheia sub care se păstrează înțelepciunea sacră. Există tehnici care nu se pot dezvălui celor nepregătiți căci se pot rătăci prin portaluri.
De ce trebuie să ascundem aceste taine dacă ne sînt dezvăluite?

Nimeni nu vă îndeamnă să le ascundeți, dar totul necesită o bună pregătire pentru a le învăța și conștientiza. Ca să puteți descifra și avea acces fără restricții la matricea universală trebuie să munciți în fiecare viață și să vă mențineți valabil permisul acordat încă din viețile anterioare. Doar nici vouă nu vi se permite să vă suiți la volanul unei mașini fără o școală terminată… Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 249




Cu toate că noi, oamenii, semănăm foarte mult unul cu altul, constatăm, de la o zi la alta, că fiecare este unic în acest spațiu temporar. Ființa umană simte și are trăirile persoanle pe care le înregistrează sufletul. Dar, pînă în prezent, nu cunoaștem unde sălășluiește esența sufletului, în corpul fizic. Nu știm ce face în acele 40 de zile care îi sînt acordate pentru a mai sta pe Pămînt și care sînt treptele de plecare din acest spațiu. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Esența sufletului este o părticică din Conștiința Creatorului. Această scînteie Divină este ca o albină Dumnezeiască ce aduce în Cer experiențele tuturor ființelor care nu au dobîndit nemurirea. De fiecare dată cînd adormiți voi învățați,de fapt, cum să muriți, iar moartea în sine este doar o trecere într-un spațiu mai fin decît materia. Esența sufletului sălășluiește, pînă la vîrsta de 7 ani, în glanda pineală, apoi se mută în inima omului, iar ieșirea din corp o face cu ajutorul sîngelui, spre cap. Dacă, din cauza unui accident sau a unei boli, sufletul părăsește corpul fizic, interesul față de corpul părăsit nu durează mai mult de 7 minute. Alte 4 minute, pacientul încearcă să comunice cu medicii care se străduiesc să-l readucă la viață. Cu cît timpul se scurge, cu atît mai slabe sînt șansele de-a se reîntoarce în corpul fizic deoarece sufletul experimentează libertatea totală.
Vreți să spuneți că, de fapt, corpul fizic este ca un fel de închisoare pentru suflet?
Adevărata eliberare este numai atunci cînd sufletul își termină cu succes misiunea cu care a venit pe Pămînt. Dacă este o evadare din corp, cu siguranță sufletul va fi readus la o altă întrupare ca să-și termine lecțiile nefăcute.
Am întîlnit mulți oameni care au trecut prin moarte clinică; viața lor s-a schimbat la 180 de grade. Ne puteți spune ceva mai mult despre acest fenomen?
Oamenii care se află în moarte clinică trebuie ținuți trei zile sub observație fiindcă sufletul lor nu iese din corpul fizic, ci se oprește la hotarul morții – între starea de somn și veghe. Ar fi de dorit ca acestor oameni să nu li se facă autopsia preț de trei zile căci pot reveni la viață.
Mulți dintre oamenii care își înlocuiesc organe bolnave cu unele de la persoane decedate vorbesc despre schimbări de comportament. Este adevărat?
Odată cu organul străin vine și ADN-ul lui. Cu siguranță, celulele noi pot să le înlocuiasă și să le domine pe cele îmbătrînite și astfel, personalitatea donatorului poate prevala.
Cum putem observa traiectoria unui suflet dintr-o viață în alta?
Arborele genealogic este primul pas în această direcție. Pasul doi constă în observarea și notarea semnelor de pe corpul celor al căror destin vreți să îl vegheați și, la orice naștere, verificați semnele copilului și veți avea răspunsul.
Sufletul este o esență care are greutate?
Conștiința nu poate fi măsurată, dar învelișul în care sălășluiește esența Divină are greutate. Tot în acest înveliș este stocată memoria vieților pămîntești.
Cel mai important lucru este ca voi să evoluați pentru a ieși din roata vieții și a morții căci numai prin muncă susținută găsiți calea nemuririi.

Alexandru Ștefan