Casuta ecologica din Muntii Apuseni

In copilarie, cam asa imi imaginam ca ar trebui sa arate casuta Albei-ca-Zapada si a celor 7 pitici - o casuta diferita de tot ceea ce stiam, de tot ceea ce vazusem, simpatica, placuta, micuta, draguta, calduroasa pe timp de iarna si racoroasa vara, cu multe flori. Decorata in stil traditional, cu covoare, presuri, cuverturi si fete de masa tesute chiar de catre bunicile noastre, casuta ecologica ne duce cu gindul la acele vremuri cind oamenii plecau de acasa lasind usa descuiata si hrana pentru calatori pe masa, cind invidia, ura, rautatea erau sentimente si notiuni necunoscute stramosilor, cind Iubirea guverna totul, iar Cuvintul dat era intotdeauna respectat. Privind toate acestea, nu pot sa nu ma intreb cum ar fi daca am trai si noi la fel ca ei... 

CASUTA din lut

CASUTA din povesti 

CASUTA din satul dacic

CASUTA din Muntii Apuseni 

Clopotarul dacilor 309 - Intoarceti-vă cu inima către strămoși, cu sufletul către Dumnezeu

         Trecînd prin toate experiențele destinului, trebuie, la un moment dat, să te gîndești bine pe cine reprezinți tu, ca suflet, în acest spațiu. Fiecare popor are tainele sale ocultate și nu orice străin le poate descifra și înțelege. În multe cazuri, acest hamburger de cunoștințe ezoterice face rău sufletelor tinere încă nepregătite pentru a primi și înțelege astfel de informații. Apar multe întrebări legate de învățăturile neamului din care provenim și, adeseori, ni se aduc înformații nereale; exemplu – Herodot și mulți alții, care pretind că ne-au cunoscut ca popor. În realitate, înțelepciunile neamului nu au dispărut nicăieri,pur și simplu, nu au apărut oamenii demni să le cunoască.

Măreața familie a traco-geto-dacilor era reprezentată și de  animale-totem. Ursul era totemul iluminaților și, atunci cînd poporul se îndepărata de la cele spirituale, zeul Zalmoxe lua chip de urs și se retrăgea sub pămînt. În același timp, multe suflete se transformau în zimbri și lupi pentru o perioadă de trei ani pentru a ispăși - prin acest sacrificiu – rătăcirea.  Zeul era barometrul și matca întregului neam. De Ziua Soarelui, întregul neam se ruga ca Zalmoxe să iasă din subteran. Cu  surle și trîmbițe, îmbrăcați în piele de urși, dansau zile și nopți la rînd, arătîndu-i astfel zeului că îi sînt alături. Minunea se întîmpla după trei ani de rugăciune – toate sufletele, odată cu Zalmoxe, reveneau în trup de oameni și atunci era mare bucurie în toată Dacia. Poporul Daciei făcea un cerc mare, care reprezenta soarele, iar cei care îl însoțeau pe Zalmoxe către Hora Neamului erau Călușarii.

Îndiferent prin ce greutăți trecem, nu trebuie s ne îndoim de virtutea acestui neam. Pentru a supraviețui și a transmite mai departe ștafeta neamului nu trebuie să ne înarmăm, ci să ne împăcăm cu toți vecinii. Nu vă înstrăinați pentru bani, nu lăsați părinții fără ajutor căci veți păți la fel. Tînăra generație este infectată cu dorința de-a trăi bine, iar sufletul nu mai este luat în calcul. Întoarceți-vă cu sufletul către tradițiile și valorile neamului căci numai acolo veți găsi pacea și liniștea interioară. În prezent, Moldova trece prin cele mai grosiere energii, iar datoria celor cărora le pasă  de acest picior de plai este să se mobilizeze pentru a scăpa țara din ghearele ciocoilor. Ne aflăm într-o perioadă cînd nimeni nu se simte în siguranță.

 Întoarceți-vă cu inima către strămoși, cu sufletul către Dumnezeu și, cu siguranță, vom ieși cu fruntea sus din toată vălmășeala vremii.

Alexandru Ștefan 

512 de la trecerea lui Stefan cel Mare in alta dimensiune

"Ștefan cel Mare a trăit veacuri în sufletele românești și va trăi de-a pururea. 

Sămînța ce-ai pus în inimile noatre a rodit și poruncile tale s-au îndeplinit. Prin jertfa de sînge a sute de mii din fiii patriei am împins hotarele pînă la marginile însemnate de graiul și de sîngele românesc. Chilia și Cetatea Alba, la pierderea cărora a sîngerat inima ta, sînt ale noastre. Și Ardealul, pentru care tu și viteazul tău fiu Petru Rareș ați purtat armele victorioase peste munți, este al nostru.  Al nostru-i malul și bogata Dunăre de jos. Și, tot după a ta poruncă, făcut-am răzeși, în tot întinsul pămîntului românesc, pe toți cei care au purtat arma în timp de război, lucrînd cu plugul în timp de pace. 

Steagul tău purtător de biruință l-am așezat în Mitropolia capitalei noastre, spre a fi înfățișat mulțimilor, la zile mari de sărbătoare, pentru întărirea și înălțarea sufletelor noastre. Coboară-se raza geniului tău ocrotitor în sufletele noastre pentru îndreptarea tuturor păturilor sociale pe calea concordiei, din care numai poate izvorî adevăratul bine obștesc. 

Să jurăm în fața spiritului acestui erou național că, în împrejurările grele, vom fi strîns uniți, avînd numai un singur gînd și o singură simțire: fericirea scumpei noastre patrii, pentru care sîntem gata a face orice sacrificii". 

REGELE FERDINAND l 

Sinzienele - preotesele Soarelui

    

   Incepe noaptea de Sinziene - noapte magica, noaptea cind omul poate intelege graiul animalelor, cind feriga infloreste pentru doar citeva ore, cind planta numita iarba fiarelor (celebra deoarece poate descuia orice lacat) lumineaza si poate fi recunoscuta, cind deasupra locurilor unde sint ingropate comori apar flacari, cind fetele isi afla ursitul, iar gospodinele practica ritualuri pentru norocul si sporul casei...este noaptea intilnirii cu mosii si stramosii nostri, noaptea cind portile Cerului se deschid. 

      Sarbatoarea  de Sinziene (sau Dragaica) este la fel de veche ca si poporul nostru si marcheaza inceputul verii intrucit pe 21 iunie este solstitiul de vara. La originea sarbatorii se afla, cu siguranta, un stravechi cult solar. In credinta populara, Sinzienele erau considerate preotesele Soarelui, femei frumoase si bune, divinitati nocturne care, in noaptea de 23/24 iunie, plutesc deasupra holdelor impartind rod, aduc leac florilor, tamaduiesc suferintele oamenilor, vindeca animalele. 

        In ziua de Sinziene, oamenii obisnuiesc sa impleteasca coronite din flori de sinziene si sa le arunce pe acoperisul casei sau sa le agate la intrarea in casa. 
Mirabela Radu 

Invocatie la solstitiul de vara

        

  Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat, Moș al neamului solar!

         Prin voința și credința noastră invocăm Duhul Suprem pentru a ne îndruma și călăuzi în căutările noastre. Odată cu deschiderea porților te rugăm, Doamne, să ne dai timp bun pentru ca recolta să fie îmbelșugată, să ne putem bucura de darurile Tale.

         Ridică-ne, Doamne, din mocirla vremii și ne luminează sufletul ca să devenim mai buni. Căci a Ta este Împărăția de-acum și-n vecii vecilor pentru eternitate. 

Clopotarul dacilor 308

         În momentele cruciale ale existenței, străbunii se consultau cu oracolele. Ruptura dintre om și învățăturile antice a dat naștere unei lumi artificiale, care are numai pretenții și nici o obligație. Vrem și cerem să ne apere cineva fiindcă am devenit neputincioși în fața celor care ne amenință. Cerșim de la toată lumea și nu ne este rușine că nu muncim pentru a ne întreține copiii etc. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:

         Noi, ca omenire, am ajuns într-un punct mort sau mai există o șansă ca să fim de folos Universului?

         La ora actuală, pe Terra funcționează legea junglei, iar cei slabi s-au adăpostit la umbra celor puternici. Omenirea a decăzut deoarece copiii nu mai sînt educați într-un mod benefic pentru ei și întreaga planetă, iar Pămîntul a fost transformat în incubator. Ființa umană este goală în interior, nu mai există în ea ideea care să o impulsioneze spre noi orizonturi.

         Care este problema noastră, de ce nu mai evoluăm?

În timpul vieții, ființei umane i se promite ceva și, după moarte, nu găsește nimic din aceste promisiuni. Sufletele care vin la întrupare nu mai vor să creadă în nimic fiindcă, în adîncul sufletului, au fost dezamăgite. Pămîntul a fost și este o școală amplă, nu se poate trece ușor peste programa Terrei.

Încă de la zămislire, toată informația care i se aduce copilului trebuie să aibă continuitate. Voi puneți moartea în fața desăvîrșirii, iar moartea oprește sufletul de-a zbura spre libertatea sa primordială. Stagnarea spirituală din timpul vieții șochează sufletul atunci cînd trece de vămile întunericului. Sufletul care devine dependent de cineva (de un alt suflet sau de mai multe suflete) va căuta și după moarte același sprijin. Fiecare dimensiune funcționează după legile sale și nimic din ceea ce este pe Pămînt nu se repetă în altă parte; în caz contrar, totul ar părea doar o poveste copiată la indigo.

Ați afirmat, în meditația anterioară, că ne-ați putea oferi informații din Codex-ul primilor veniți...

Puterea Supremă le-a vorbit fiilor Săi:

Sînteți esență Divină din taina Întregului nemuritor

Cuvîntul dat și cuvîntul primit constituie Legea Eternității

Vă binecuvîntez să cercetați întreaga Creație și să semănați acolo veșnicia

Să fiți asemenea Mie în tot

Cel ce va încălca porunca se va rătăci

Nu vă atașați de nimic fiindcă totul vă aparține

Iubiți toată Creația precum sînteți și voi iubiți

Cei puternici nu luptă, ci ocrotesc

Pe cei ce se vor naște din voi îndrumați-i să ajungă la Moșul.

Sfatul nostru: nu grăbiți primirea întregului cod căci veți trece peste el în mod artificial.

Alexandru Ștefan