Clopotarul dacilor 346





Am ajuns în anul 2018, iar timpul își vede de drumul său…indiferent ce misiune are, fiecare suflet va ieși din timp, la oprirea ce-i este predestinată. Cu sau fără bani, timpul ne duce, necondiționat, în calea destinului, pentru a ne trăi viața din plin. Astăzi, întrebarea mea către prietenii din Civilizația Vodă, este: 
Este posibil ca omul să îmbătrînească deoarece își cheltuie timpul numai pentru a cîștiga bani? Rugămintea mea să ne faceți o prognoză financiară pentru cîțiva ani ca să știm ce ne așteaptă și să ne putem pregăti pentru a supraviețui pe valurile timpului. 
Omenirea se teme mai mult de moarte decît de foamete, război sau calamități naturale. În dimensiunea voastră, a apărut, relativ recent, moneda digitală Bitcoin, care s-a înrădăcinat deja puternic. Și-a luat zborul în anul 2010 cu valoarea de 0,1 dolari, în 2011 valora un dolar, în 2012 – 10 dolari, în 2013 – 100 de dolari. Din acel moment, valoarea monedei Bitcoin s-a ridicat de 10 ori în doi ani, atingînd valoarea de 1000 de dolari, în 2015. Luînd în considerație faptul că, în 2017, valoarea sa a atins 10.000 de dolari, este posibil ca, în 2019, să valoreze 100.000 de dolari și, în 2021, să atingă nivelul de un milion de dolari. Din anul 2021, dolarul va dispărea și toate plățile se vor efectua anonim cu moneda digitală Bitcoin. În prezent, în rotația financiară există aproximativ 20 de milioane de Bitcoin. Bogații nu se vor împărți cu cei care au bani puțini, așadar, bogații vor deveni mai bogați, iar săracii vor rămîne numai cu sărăcia. 
Oamenii vor mai avea ceva de spus prin revolte sociale sau se vor resemna? 
Pînă în anul 2021, bogații se vor retrage în cetăți subterane, unde nimeni nu întreabă de unde provin banii. Totul va fi robotizat. Guvernele nu vor mai fi capabile să adune impozite deoarece acest Bitcoin este imposibil de controlat. În primă fază, guvernele vor încerca să cumpere Bitcoin, dar cei care se ocupă de această operațiune vor fura toți banii. Cererea mare de Bitcoin va face ca valoarea sa să atingă cote uriașe. Pe români îi sfătuim să analizeze acțiunile Chinei, Indiei și Rusiei – aceste state exclud în totalitate tranzacțiile cu dolari. Repetăm: plata cu Bitcoin se face anonim, nimeni nu cunoaște căile de transfer, nimeni nu poate să urmărească ce și de unde vine și încotro se transferă. Vă așteaptă, din păcate, un haos economic. Singurele lucruri care vor mai avea valoare vor fi pămîntul și metalele  prețioase. În dimensiunea voastră, nu există o putere care să le stea în cale, dar se vor implica alte civilizații pentru a vă ajuta. Nu vindeți pămîntul căci, din 2019, o bucățică de pămînt va costa o avere. Transformați hîrtiile care se numesc bani în lucruri de valoare. 
Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 345


Au mai rămas cîteva picături din anul 2017 și fiecare dintre noi caută un fotoliu cît mai comod pentru a păși în noul an. Dacă am devenit mai buni sau mai răi numai Dumnezeu știe, dar observăm cu ușurință că există mai puține zîmbete și mai mult stres în viețile celor din jurul nostru. 


Dacă, pe parcursul acestui an, ai acumulat o sumedenie de probleme, nu visa că vor dispărea de la sine după Sărbători. Ar fi bine ca acum, pe final de an, să resetezi programele care ți-au adus numai probleme. In afară de tine, nimeni nu-ți va rezolva problemele, așa că începe să iei sub control gîndurile distructive. 
Noi sîntem o proiecție din Întreg. Vibrațiile emise de tine traversează un cîmp magnetic și se întorc la tine cu puteri uriașe. Tot ceea ce i se întîmplă omului vine din interiorul său. Nu dați vina pe materia neagră, ea reprezintă doar o culoare, fără de care alte culori nu ar fi atît de frumoase. 
Dacă nu ai puterea să te desprinzi de fotoliul călduț, vei sta în continuare pe forumuri și pe rețele de socializare, vei da „like-uri”, vei căuta să fii compătimit și lăudat, pentru a-ți hrăni orgoliul și, cu timpul, vei începe să crezi că ai început să evoluezi. 
Unii se bucură că se căsătoresc, alții se simt captivi în căsnicie. Cei mai mulți dau din cap aprobator, dar nimeni nu spune ce este de făcut pentru a nu mai nimeri în asemenea situații. Prima condiție: nu trăiți împreună dacă nu există iubire din ambele părți. Fiecare dintre parteneri trebuie să afle ce caută omul de lîngă el – inima sau averea sa? În iubire, indiferent ce poticniri are partenerul de viață, dă-i o șansă dacă vrei să rămîi cu inima împăcată că ai făcut totul pentru a merge mai departe împreună. 
Pentru a te simți și a deveni cu adevărat stăpînul propriei vieți, dă la o parte gunoiul din mintea ta. Creierul tău a devenit un tomberon, în care acumulezi emoții și sentimente negative precum ura, gelozia, invidia și tot ceea ce te încurcă să te bucuri de viață. 
Odată cu schimbarea noului an, aruncați tot ceea ce vă îngreunează existența și nu uitați să puneți, în locul rămas gol, gînduri bune și constructive. Cu siguranță, noul an va fi mai bun decît cel ce trece. Vă îndemn să credeți acest lucru și așa va fi. 
Celor care se simt singuri și neajutorați le transmitem un gînd bun. Este important să nu uitați să faceți resetarea și totul se va întîmpla așa cum vă doriți. 
La multi ani și toți buni! 
Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 344





    Din convorbirea anterioară, am aflat că omenirea actuală este androginul separat. Astăzi, întrebarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este:

Dacă eram perfecți în forma de androgin, de ce am fost despărțiți? 

Desăvîrșirea se examinează, misiunea voastră e simplă – să vă regăsiți jumătatea. 
Observăm, în jurul nostru, mulți bărbați și multe femei care nu-și pot găsi un partener de viață (mă refer, desigur, la jumătatea despre care ați vorbit). De ce? 
În general, femeile rămîn ancorate în gîndurile și experiențele  din viețile anterioare. Imaginația și gîndurile din trecut atrag către ele pe foștii copii sau pe foștii iubiți cu care nu au putut fi împreună. În cazul celor ce au norocul să-și întîlnească partea din androgin sentimentul de iubire crește de la un an la altul. Este o împlinire primordială în care ambele genuri își găsesc liniștea, pacea și armonia. Aceste suflete fericite ies, treptat, din capcana timpului, formînd din două creiere – o singură memorie și pășind cu capul sus spre infinit. 

E frumos spus, dar realitatea în care trăim este alta. Femeile dau vina pe bărbați pentru neîmplinirea lor sufletească, iar bărbații învinuiesc femeile. Care este motivul? 

Dacă un suflet devine soțul fostei sale mame, din viața anterioară,  ea îl va dădăci, făcînd din el…o pastă de modelaj. Asemenea bărbați vor ajunge să caute mai degrabă o mamă decît o parteneră de viață. Prin aceste devieri ale androginului separat, pe Terra au apărut opt grupe de sînge și opt tipuri de creier (opt dimensiuni). Partenerul de viață sau, mai corect spus, partea din androgin se regăsește după dimensiunile egale ale creierului uman. Din cercetările științifice reiese faptul că cele patru rase umane de pe Pămînt au dimensiuni diferite ale creierului. Așadar, dacă creierul este mai mic, nu înseamnă că persoana respectivă este…proastă. Un creier de dimensiuni mai mari înseamnă capacitate mai mare de stocare a informației. În memoria creierului există și diapazonul jumătății de androgin. De multe ori, cînd întîlniți o persoană necunoscută, aveți senzația că o cunoașteți dintotdeauna. În dimensiunea noastră, partenerul de viață se caută numai după dimensiunea creierului. Doar în dimensiuni egale ale creierului se pot găsi informația și experiența necesare pentru existența unui cuplu perfect. 
Dacă tindeți spre perfecționarea tehnologiilor avansate, vă sfătuim să studiați în profunzime creierul uman. Persoana în al cărei creier nu este stocată experiența de a se împărți material cu alte persoane se va comporta mereu ca un animal care își păzește prada. Unui astfel de individ nu poți să-i explici că nu este bine să furi…el are cu totul altceva stocat în propriul creier. 
Egalitatea există numai în dimensiunile creierului și, cînd veți conștientiza acest aspect al corpului fizic, viața voastră va deveni mai ușoară. 
Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 343


La ora de religie, un elev întreabă profesorul: cum și-a putut găsi Cain soție, dacă primii oameni de pe Pămînt, Adam și Eva, au avut numai doi copii – Cain și Abel? 

Din scrierile lui Ezechiel aflăm că prima femeie creată de Dumnezeu s-a numit Lilith. După ce Lilith a fugit din Rai, Creatorul a trimis trei îngeri pentru a o aduce înapoi. Lilith i-a răspuns Creatorului că Adam nu i se potrivește ca bărbat și că ea își va alege singură bărbatul, care a fost unul dintre fiii Creatorului. După acest episod, Dumnezeu i-a făcut lui Adam a doua femeie, din coasta sa, dar și ei au fost izgoniți din Rai. Întrebarea, din meditația mea, către prietenii din Civilizația Vodă, este: 
Dacă Adam și Eva au fost muritori, înseamnă că nemuritorii s-au născut din Lilith? 
Dumnezeu și tot ceea ce vine din esența Sa este energie și poate lua diferite forme. Primii reformatori ai Pămîntului au fost fiii Creatorului, iar cea de-a doua generație – sufletele fără gen. A treia generație - androginul și cea de-a patra, actuala, este androginul despărțit. Mulți pămînteni poartă în gena lor nemurirea, care poate fi trezită numai pin propria evoluție sufletească. Nemuritorii adormiți nu știu că, în jurul planetei Pămînt, se află un hotar asemănător unei plase electromagnetice. După moartea fizică, sufletele sînt oprite de alte suflete, care au luptat cîndva pentru înrobirea pămîntenilor. Pentru a nu putea accesa nemurirea, aceste suflete sînt întoarse din drum, spre o nouă întrupare, sub diverse pretexte, cum ar fi existența unei misiuni proprii pe Pămînt. 
Vreți să spuneți că noi sîntem reținuți în acest spațiu cu forța? 
Aveți impresia că toate acțiunile voastre reprezintă acte proprii de voință dar, de fapt, voi îndepliniți dorințele unor suflete rătăcite. Schimbarea polilor magnetici ai Pămîntului va distruge plasa energetică a celor care vă țin captivi. Va fi o mare sărbătoare în Univers pentru sufletele nemuritoare – totul se va schimba în Univers, iar nemuritorii se vor întoarce acasă. Omenirea este pironită în haos cu ajutorul fricii. În curînd, vor apărea multe entități luminoase, care vă vor ghida spre lumina primordială. Important este să învingeți frica și să înțelegeți că unui nemuritor nimeni și nimic nu-i poate face rău. 
Sfatul nostru este: anul care vine va aduce multe bucurii, dar și multe lacrimi…fiți pregătiți de cutremure și de un mare conflict armat între SUA și Coreea de Nord. 
Alexandru Ștefan 

1 decembrie

LA MULTI ANI, DACIA! 

LA MULTI ANI, URMAȘI AI DACILOR NEMURITORI, ORIUNDE V-AȚI AFLA! 

Clopotarul dacilor 342

        



 Analizînd ultima conversație cu prietenii din Civilizația Vodă, am decis să aflu mai multe informații legate de civilizațiile mai avansate decît noi și de rolul lor în evoluția noastră pe Pămînt. Întrebarea mea este:
Ce facem sau ce nu facem noi, ca ființe umane, pentru a ne alinia cerințelor civilizațiilor care ne veghează?
         În ultima vreme, pămîntenii – și, în mod special, unele state avansate din punct de vedere tehnologic – au depășit limita cercetărilor permise în Antarctica. Noi sîntem o civilizație venită de pe planeta Marte și locuim sub ghețarii celui de-al șaselea continent. Avem rolul de-a veghea ca omenirea să nu devieze de la Planul Divin. Luînd în considerare exploatarea fără limite a resurselor naturale de către oameni, dar și concepțiile noastre, ca civilizație mai avansată – din toate punctele de vedere – decît voi, sîntem nevoiți să trimitem o avertizare către statele implicate în distrugerea ghețarilor din Antarctica. Cei care au primit deja această avertizare și cronometrul cu numărătoarea inversă, ce se termină pe 15.11.2017, trebuie să conștientizeze că virușii pe care i-au adus la suprafața Pămîntului ne pot ataca, în primul rînd, pe noi, apoi – întreaga planetă. Este o mare greșeală să credeți că acest continent poate fi scindat și împărțit. Dacă pămîntenii nu încetează imediat exploatarea abuzivă a resurselor planetei, asteroidul care va traversa în curînd atmosfera terestră ar putea lovi Pămîntul. Noi, ca civilizație, deținem liberul arbitru. Așadar, putem să ne implicăm pentru a-l îndepărta sau putem privi totul, ca simpli spectatori.  Nu ne dorim acest lucru, dar, dacă vom fi nevoiți să avem această din urmă atitudine, consecințele pentru civilizația umană vor fi cumplite.
Sfatul nostru este: cei care ne-au pășit pragul casei ne cunosc bine puterile și capacitatea de-a influența viața umanității. Nu dorim o confruntare cu voi fiindcă misiunea noastră, în acest spațiu, este să vă protejăm. Dar, trebuie să ne permiteți să facem acest lucru și să demonstrați că și vouă vă pasă de planeta pe care trăiți și de viitorul civilizației umane.

Alexandru Ștefan