Clopotarul dacilor 402




         Trăim vremuri stranii…vremuri în care deznădejdea și nesiguranța ne domină sufletul. Omul de rînd nu mai înțelege ce se întîmplă cu viața lui, cu soarta lui. Ne străduim ca, într-un fel sau altul, să-i alegem pe acei care ne promit că vom trăi liberi într-o Românie prosperă. Dar, speranța se stinge repede cînd observăm că noii veniți la putere sînt chiar mai răi decît predecesorii lor.
Este evident faptul că nu mai avem intuiție și nici oameni care să vadă aura conducătorilor ce se înghesuie pentru a prelua cîrma frumoasei noastre țări. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:

Am impresia că cineva din umbră împinge întreaga civilizație umană într-un lagăr de concentrare. Ce scop are această entitate care se ascunde? De ce se grăbește să-și pună în practică maleficul plan?

         Fiecare creație are o copie, un fel de hologramă în care majoritatea oamenilor se desăvîrșesc. Este asemenea unei nave de antrenament în care cosmonauții se pregătesc înainte de-a ieși în Cosmos. Se apropie finalul anului galactic al soarelui și, odată cu încheierea rotației solare, dispare și oglinda adică holograma. Probabil, vă întrebați ce legătură are holograma cu ceea ce se întîmplă pe Pămînt… Pînă la închiderea cercului solar, toți oamenii trebuie să iasă din hologramă; în caz contrar, ei rămîn repetenți în iluzie, pentru următorii 26.000 de ani. 
Scrierile vechi ne vorbesc despre faptul că, odată cu distrugerea oglinzii, se prăpădesc și sufletele ce sînt prizoniere în iluzie și rămîn în viață numai paznicii. Datoria paznicilor este de-a reține cît mai mulți oameni în iluzie, pentru a avea de lucru în următoarea hologramă. Acești maeștri s-au perfecționat în iluzie și acum, la împlinirea vremii, ei infectează omenirea cu frică. 
Există o serie de ierarhii ce au un scop comun. Unii promit mîntuirea sufletului prin iertarea păcatelor, transformîndu-i pe oameni în sclavii lor. Alții, infectați de mirajul materiei, sînt capabili să-și vîndă chiar și părinții pentru a se îmbogăți. Tot acest haos are un singur scop: să împiedice sufletele să ajungă în Casa Creatorului, acolo unde există numai Iubire.

Poate ne indicați o cale de-a ieși din capcanele iluziei…am vrea să știm o dată aproximativă. Cîndva, ne-ați anunțat că anul galactic se va termina în 2012.

         În plan astral, nimeni nu v-a dat informații false. În anul 2012, s-a încheiat anul galactic, dar închiderea totală a cercului durează cam 10 – 15 ani pămîntești. În prima fază, căutați-vă Avatarul, care este și matca poporului vostru. În faza următoare, nu vă temeți de nimic căci ceea ce vi se întîmplă este doar proiecția gîndirii voastre prin care declanșați Legea Atracției. Cînd vedeți semnele, activați -  prin intermediul meditației – imaginația și cei ce sînt ancorați în energiile grosiere vor trece cu ușurință din iluzie în Creația Divină.

Sfatul nostru este: fiți atenți, dar nu vă temeți, învingeți frica. Virusul de care vă temeți în prezent există, dar nu este atît de periculos încît să distrugă nemurirea sufletului.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 401




         Am găsit o veche rugăciune, pe care un preot dac i-o citea noului rege, înainte ca acesta sa urce pe tron: Ajută, Doamne, acest orb și activează-i lumina lăuntrică pentru a vedea calea și a putea ghida poporul său. Dă-i, Doamne, înțelepciune și putere ca să vegheze asupra supușilor săi, să nu se cocoșeze din cauza aurului furat.
Rugăciunea este lungă…dar, aceste prime rînduri m-au pus pe gînduri și m-au determinat să mă adresez prietenilor din Civilizația Vodă cu următoarele întrebări:

         Noi, oamenii acestui pămînt, ne mai putem numi POPOR sau am devenit o masă de oameni ușor de manipulat?

         Pămîntul este o școală cu profesori buni, dar și profesori prea puțin pregătiți pentru a-și îndeplini misiunea. Dacă voi observați că ceva nu este în regulă cu lecțiile predate de către cei ce vă reprezintă la nivel înalt, trebuie să găsiți o cale pentru a le arăta unde și cu ce anume greșesc. Daca mass media a devenit trompeta unui singur conducător înseamnă că vă confruntați cu o mare problemă. Concluzia firească ar fi că vă place dictatura și problema se află la voi, nu la cel care vă conduce. Omul speriat este ușor de manipulat. Pe planeta Pămînt există milioane de viruși, dar devine important numai acela care este scos în față. La ora actuală, societatea voastră se comportă ca un struț care, în caz de pericol, bagă capul în pămînt.

         După cum înțeleg, ajutor mare de pe Terra nu prea avem de unde să așteptăm…putem conta pe civilizațiile mai avansate decît noi?

Printre voi trăiesc deja oameni veniți din alte galaxii, există mulți binevoitori, care doresc să ajute pămîntenii, dar și o specie de reptilieni, ce vrea să înrobească întreaga planetă. Lupta va începe în luna decembrie, pentru a bulversa și mai mult omenirea. Pământul își va schimba polii și va trece la un alt nivel, între China și India va izbucni un nou conflict. Pregătiți-vă provizii din tot ceea ce consumați căci urmează o perioadă dificilă pentru întreaga omenire. Anul în curs și anul următor reprezintă trecerea și este posibil ca Pămîntul să-și schimbe rotația ca să intrăm în dimensiunea celor 25 de ore. Orice trecere este anevoioasă, este un fel de cernere, un fel de alegere a seminței de neghină. Celui curat i se vor deschide toate ușile, iar celor care se cred Dumnezeu pe Pămînt li se va arăta cît de mici sînt, în realitate.

Sfatul nostru: nu vă ancorați în materie căci, în dimensiunea în care veți păși, are valoare numai IUBIREA.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 400



         După o sănătoasă ploaie de primăvară, natura a ieșit din starea sa de amorțire. Totul s-a schimbat în jur și sper că, odată cu natura, vom ieși și noi, oamenii, din aceste greutăți ale vieții. Ni se aduc valuri de informații, multe contradictorii și, ca întotdeauna, adevărul se află undeva la mijloc. De aceea, am decis să-i întreb, în meditația mea, pe prietenii din Civilizația Vodă:

Ce se întîmplă cu Pămîntul, cu omenirea? Nimeni nu mai știe încotro mergem…Ce putem face noi, ca simple ființe umane, pentru a îndrepta situația în bine?

Terra, împreună cu toate vietățile, traversează acum ultimul portal din dimensiunea veche. Omenirea va trăi într-o dimensiune nouă, iar durata medie de viață a unui om va fi 300 de ani. Pînă la finele acestui an, se vor inversa polii magnetici ai Pămîntului. Trebuie să fiți pregătiți pentru a vă purifica sufletul și a modifica corpul fizic după cerințele noii dimensiuni. Este timpul ridicării, nu al căderii. În dimensiunea în care urmează să pășească omenirea nu există războaie, boli, minciună. Ați intrat în Era Timpului Nou, unde omul vechi trebuie să se schimbe, altfel va fi oprit la hotarul dimensiunii actuale. Odată cu intrarea în dimensiunea Adevărului, România va deveni cel mai important centru spiritual de pe planeta Pămînt. Este timpul marilor schimbări în spațiu și trebuie să conștientizați că faceți parte din planul și Întregul Divin și nimeni nu urmărește să vă pedepsească. Acest popas în timp va oferi multiple posibilități pentru meditație și schimbare spirituală. Universul încearcă să vă ajute căci fiecare suflet este o valoare și, dacă reușiți să treziți lumina din voi exact în aceste vremuri sumbre, în lumină veți trăi.

Sfatul nostru: țineți cont de faptul că răul care vi se întîmplă este numai o punte spre propria voastră fericire.
Alexandru Ștefan




"DUMNEZEU NU E IN CER, NU E PE PAMINT. DUMNEZEU ESTE IN INIMA NOASTRA". 
                                                                                                              Mihai Eminescu 

Clopotarul dacilor 390





        

Izolarea la domiciliu, generată de această epidemie, a dat peste cap planurile multora dintre noi. De fapt, multe vieți s-au dat complet peste cap. Sărac sau bogat – toți sînt cuprinși de aceeași frică. În fața Creatorului, sîntem toți egali. Am scris cîndva că, dacă vrei să ajungi acolo unde sufletul își găsește liniștea, oprește timpul și mergi tu prin timp; numai atunci vei găsi calea spre desăvîrșire.

Stilul de viață construit de actuala societate a fost întrerupt brusc de un simplu virus. Ce diferență există între noi și un calculator? Dintr-un anumit punct de vedere, calculatorul este mai valoros decît corpul nostru fizic. De cele mai multe ori, la pachet cu calculatorul, cumpărăm și anti-virusul, produs desigur de către cei care au inventat și virușii.

Antivirusul pentru noi, cei ce ne numim oameni, se află pe undeva, dar va veni numai după ce numărul locuitorilor planetei se va reduce. Într-o astfel de situație, trebuie să conștientizăm că, în această mașinărie globală, sîntem considerați niște gîndaci de Colorado, care consumă cartofii…cuiva.

Trăind departe de lume, aflu totuși că, în această perioadă, multe persoane suferă atacuri de panică, au stări de anxietate, claustrofobie etc. Vă propun să facem o călătorie în timp pentru a afla de ce am ajuns în această stare și ce s-a întîmplat cu noi. La bază se află îndepărtarea de Mama Natură, de originea noastră și, în fond, de Divinitate. În țară noastră, mănosul nostru pămînt negru este, în mare parte, nelucrat, abandonat, pîrloagă, iar noi ne hrănim cu roada unor pămînturi străine, pe care trudesc ai noștri compatrioți.

După ce va trece acest val, vă îndemn să nu mai luați calea străinătății. Haideți, să ne apucăm să ridicăm această țară! Cred că v-ați convins deja că, atunci cînd este mai greu în lume, acasă este totuși, cel mai bine. Iar ACASĂ va fi întotdeauna pămîntul strămoșilor noștri. Este limpede deja că, după ce se va stinge epidemia, va urma o criză economică. Dacă aveți pămînt, concentrați-vă acolo puterea și speranța, începeți să vă produceți singuri hrana. Nu este atît de dificil precum pare, iar beneficiile și satisfacția vor fi uriașe. Și, după cum se știe, Cerul îl ajută pe cel care se ajută singur. Dacă nu aveți pămînt, susțineți țăranii români, cumpărînd rodul muncii lor. În plus, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă. Vei fi liber atunci cînd te vei putea descurca singur în orice situație.

Pînă vom depăși aceste vremuri de restriște, vă îndemn să vă concentrați asupra lucrurilor bune, pozitive din viața voastră. Este o stare de tristețe generalizată, este o primăvară tristă, dar, chiar dacă purtăm măști de protecție pe stradă, putem, totuși, să zîmbim cu ochii. Sîntem prea puternici pentru a ne împiedica de un simplu virus, indiferent ce nume ar purta. Capul sus, cu siguranță vom învinge!

Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 389



        


În ciuda eforturilor depuse de întreaga societate pentru a îndrepta lucrurile, pare ca situația actuală o să dureze la nesfîrșit…Este deja clar că ceea ce se întîmplă acum va influența multe capitole din viața noastră, dacă nu acționăm cu prudență, răbdare și toleranță. Viața omului este asemenea unei ape curgătoare, care încearcă să-și găsească drumul spre mare și, obosită de diverse drumuri și numeroase încercări, reușește, într-un final, să afle rîul, spre a se vărsa în mare.

         După ce te-ai străduit să faci tot ce ți-a stat în puteri, fii liniștit și cultivă-ți simțul umorului. Drumul pe care ne aflăm cu toții poate să nu fie perfect, Cerul ne trece printr-o veritabilă radiografie.

Oamenii care trăiesc împreună numai din interes material nu se mai pot tolera, nu se mai suportă în această perioadă de izolare. Mulți dintre acești oameni stau acasă, dar gîndul lor este în altă parte…și știm bine că omul este acolo unde gîndul lui este…

Dacă nu este cunoscut tratamentul și iei orice pentru a te însănătoși, îți faci mai mult rău decît bine și îți prelungești boala. Fiți mai atenți, să nu vă înrăutățiți situația.

România trebuie să depună efort pentru a opri răspîndirea virisului pînă la data 15 aprilie și să putem ieși cu bine din această situație pînă la 1 iunie.

Pune-ți o dorință, stai liniștit, analizează situația cu detașsare și păstrează-ți simțul umorului.
Alexandru Ștefan