Clopotarul dacilor 106






Ora 5:55 minute – mesaj pentru toți nemuritorii din lume 


        Sînt Dochia, regina Daciei, sortită pentru slujirea neamului și încoronată de Marele Zeu Zalmoxe, în anul 3000 înaintea erei voastre. Voi sînteți vatra lumii în care se păstrează seminția Divină a întregii umanități. Sînteți chemați și îndemnați de Sfînta Lumină să fiți părtași la marea schimbare a întregului Univers. Ați venit pe Pămînt pentru a vă activa Dumnezeirea, prin iluminare și desăvîrșire. Școala voastră pămîntească s-a terminat, ați fost elevi buni și vă așteptăm cu mare drag în altă dimensiune. Pe parcursul anului galactic v-ați născut și ați trăit, trecînd prin toate popoarele întregului Pămînt. Iubiți toată lumea căci, într-un fel sau altul, vă sînt toți frați.
        Acei care au atins gradul de DAC sînt considerați mici Dumnezei și sînt acceptați în școala cerească pentru a studia în continuare Eternitatea. Această Mare Trecere – pentru acei ce poartă în suflet Dumnezeirea – se va petrece în liniște și pace. Femeia, în această Lucrare, va fi un mare sprijin pentru omenire.
Viața pe Pămînt va merge mai departe, dar împărțită în patru dimensiuni. Pămîntul se va transforma odată cu voi, iar accesul către fiecare dimensiune va fi posibil numai dacă sufletele voastre evoluează.
Către voi a venit în ajutor fiica mea Floare de Măr, cu mulți cavaleri zalmoxieni, care sînt ghidați de însuși Marele Zeu Zalmoxe. Luna iulie va fi momentul cînd o să vă întîlniți cu toți acei cu inimă de dac, pentru a ști cum și ce aveți de făcut la împlinirea vremii.
Pentru a putea înțelege informația care va veni direct de la Zalmoxe trebuie să fiți curați ca lacrima. Vă transmit că sînteți o mare valoare cerească și vă rog să nu vă mai consumați pe nimicuri. Lăsați în urma voastră curățenie și numai fapte și lucruri bune.
Noi, strămoșii voștri, sîntem – în dimensiunea Divină – în cea mai înaltă ierarhie cerească. Sperăm că și voi, în spirit, veți deveni fruntea lumii ca să puteți păși spre Cer și să vă putem îmbrățișa cu drag.
Alexandru Ștefan       

Clopotarul dacilor 105


                                 



                                       Sufletele rătăcite de neam  

Viața este dată omului pentru renaștere și ridicare spirituală eternă. A trăi și a fi etern sînt trepte diferite în ierarhia Divină a Cerului. Fiecare suflet care dobîndește fructul nemuririi trebuie să conștientizeze cu ce misiune a venit aici, pe Pămînt. Îndemnul și povața străbunilor era: să știți și să țineți minte că aici, pe Pămînt, în afară de iluzie nu există nimic. Există, în interiorul tău, numai lumea neamului din care te tragi. În iluzie poți construi doar ceea ce ai primit ca moștenire de la înaintașii tăi. Prin devotamentul și credința lor adevărată ești tu aici. Dacă nu ducem răsada neamului într-o lume nouă nu vom putea păstra titlul de om nemuritor pentru acei ce vor veni după noi.   
        Într-o călătorie recentă, am întîlnit multă lume din țara noastră ce revenea acasă, cu copiii, din diferite țări ale lumii. Mi-am zis: Doamne, am trăit și eu mult peste hotarele țării, dar nu pot înțelege cum se poate ca cineva să nu-și învețe copiii limba maternă. În mod paradoxal, erau și cîteva bunici care vorbeau cu nepoții lor tot în aceeași limbă italiană. Cu o astfel de femeie, este foarte ușor să fie nimicită orice cultură și orice neam. Dacă tu nu ești în stare să-ți aperi rădăcinile neamului tău, nici străinii nu te vor stima. Nu trebuie să-ți ascunzi originea, ci să te mîndrești cu ceea ce ești. Să știți că, atunci cînd voi plecați de acasă în cîrduri, străinii vin tot așa la noi și ne cumpără pămînturile cu tot cu suflet. Dacă totuși plecați, nu vă înstrăinați, căci de cînd e lumea se știe că în neam străin nu prinzi rădăcini și, cu timpul, le uiți pe ale tale. Într-un fel sau altul, dacă te îndepărtezi de neam și de origini, devii ca o frunză picată din arborele genealogic, care zboară după cum o bate vîntul.  Acum, la împlinirea vremii, omul trebuie să știe care îi sînt rădăcinile, numai străbunii ne vor sprijini să ajungem acolo unde ne-am propus.
Alexandru Ștefan   

Clopotarul dacilor 104


                              


                                                 Aura-hologramă 

Luna mai este foarte importantă pentru pregătirea sufletului în vederea prezentării – prin aura-hologramă – în fața Înaltei Instanțe Zalmoxiene din munții Carpați. Nivelul fiecăruia dintre noi va fi evaluat, pentru a primi permisiunea ieșirii din acest spațiu limitat. Omul poate afla prin vis sau meditație despre prezența și hotărîrea Înaltei Instanțe.
Cîndva, luna mai era considerată luna celor șapte vînturi ale corpului omenesc. Există șapte exerciții-vîltori ale trupului prin care se elimină toate energiile grosiere ale corpului fizic. Străbunii îi mai ziceau dansul vîntului – începea cu rotirea capului, a mijlocului, mîinilor etc.  După baia de aer, se făcea un triunghi unde erau prezente cele cinci elemente ale corpului fizic însoțite de o oglindă ce era poziționată în spatele omului. Rugăciunea băii cu aer era păstrată în fiecare familie, se transmitea prin viu grai unui membru din familie și se practica numai în cercul celor apropiați. Pentru acei care nu cunosc acest străvechi ritual se va găsi o cale pentru a fi cunoscut. Este importantă așezarea omului în mijlocul triunghiului și contactul cu pămîntul; apa trebuie să fie îndreptată spre soare ca vîntul să aducă picăturile pe corp. La fiecare om, durata ritualului nu trebuie să depășească șapte minute. Pregătirea către acest ritual se poate face și prin cele 24 de raze care sînt descrise în Taina venirii omului pe Pămînt. Cînd simțiți că un gînd străin vă manipulează sau vă provoacă insomnii, priviți ceasul și conectați-vă cu tema razei din carte. Prin meditație sau rugăciune, transformați gîndurile negative în energie pozitivă. Pe această cale puteți ajuta multă lume, iar depresia voastră va dispărea, veți fi împăcați că cineva a primit o gură de aer atunci cînd nu se aștepta.
Omul este un mic Dumnezeu, poate să transforme totul în bine numai dacă crede cu adevărat și își dorește acest lucru. Încercați și veți vedea că funcționează. Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 103


              


                                  Aurul depistează nedesăvîrșirea omului

Scara către Cer se află în munții Carpați. Mulți străini au încercat să afle ce taină ascund munții noștri, dar nu au reușit. Aurul este o poartă energetică de care omul avid de bogăție nu poate trece. Nu întîmplător, străbunii noștri îi testau pe vrăjmași servindu-le mîncarea în vase din aur. Omul, în așa situație, nu se poate controla, i se vede de la o poștă fața și cu ce scop a venit în casa respectivă.
        Pentru daci, omul materialist era considerat doar cu o treaptă mai sus decît animalul și era numit prădător hîtru. Străbunii au știut foarte bine cum să se apere de oamenii prădători, dar cel mai mare pericol pentru popor era considerată credința străină. Poporul dac a fost îngenuncheat și dezbinat prin diferite idei-programe cu sens religios. Am fi naivi să credem că astăzi populația întregii planete este condusă de politicieni. În mod sigur, sîntem manipulați de diferite influențe religioase străine. Singura țară care a intuit ce se poate întîmpla a fost Anglia, care s-a și asigurat că nu va fi afectată, înființînd Biserica Anglicană. Celelalte popoare, care depind de conducători și religii străine, sînt ca o zacuscă pentru popoarele mai influente. Puterea unui popor constă în păstrarea tradițiilor strămoșești.
În curînd, va începe împărțirea oilor. Cu cît ne vom apropia de sfîrșitul acestui an, cu atît mai mult se va accentua presiunea celor care ne controlează din toate punctele de vedere. Despre ce merge de fapt vorba în acest clopotar? Despre a fi independent. Oricît de înaltă ar fi ideea ta interioară, dacă nu te-ai lecuit de materie, te vei opri la poarta de aur. Dacă în tine mai trăiește acel prădător despre care vorbesc străbunii noștri, cu siguranță vei cădea tu pradă. Dacă nu-ți cunoști drumul spiritual și Dumnezeul în care crezi, înseamnă că ești dus de căpăstru.
Toți acei cu inimă de dac intuiesc că – încet, dar sigur – trebuie să ne apropiem de scara cerească din munții Carpați. Dar, nu uitați că ridicarea la Cer necesită și o curățenie. Această mare ridicare a omului la Cer se va produce în carne și oase, dar cu o singură condiție: să ne tămăduim de cele lumești. Acum, la împlinirea vremii, scoateți la suprafață tot ceea ce este mai bun în voi, alungați din interiorul vostru toate gîndurile rele. Emanați, prin prezența voastră, iubire și gînduri creatoare. Ajutîndu-i pe cei din jur, nu uitați nici de sufletul vostru. Învingeți frica și sentimentul de vinovăție. Întotdeauna va apărea cineva lîngă voi, care va încerca să vă facă țap ispășitor pentru nedesăvîrșirea în care se află el sau ea. Lăsați-i în pace, căci ei mai au încă multe de învățat pe Pămînt. Acei ce caută desăvîrșirea nu caută vinovați, ci se aliniază  cu smerenie planului Divin și sînt bucuroși că cineva le arată calea spre alinierea întregului Cosmos. Pregătiți-vă, prin desăvîrșire, pentru un pămînt nou și o lume nouă, unde vom trăi cu toții, veșnic, în iubirea lui Dumnezeu.
Alexandru Ștefan          

Clopotarul dacilor 102


                              Zidiți în interior și veți avea în viitor

Tărîmul de dincolo trăiește în formă latentă în interiorul nostru. Dacă ești lipsit de credință și imaginație, îți va fi greu să te acomodezi și să trăiești în altă dimensiune, neavînd nici un sentiment creator. Pregătirea pentru a păși într-o lume nouă este anevoioasă și plină de surprize. Ființelor ancorate în materie, un pămînt nou și un om nou le stau precum un os în gît. Sufletele care au sperat toată viața la ceva mai bun și mai luminos, văzînd că acest vis poate deveni realitate, încearcă – în mod inconștient – să treacă cu ele, în altă dimensiune, foarte multă lume nedesăvîrșită și infectată material. Acești oameni, care nu pot  - și nici nu vor, pentru că se simt bine așa – să-și schimbe mentalitatea și viziunile pămîntești nu se vor putea integra într-o lume nouă. Totodată, vor deveni o povară greu de suportat pentru acei care gîndesc, trăiesc și simt altfel decît ei. Mare atenție căci, cînd vor vedea că lumea lor se risipește, acești oameni vor face tot posibilul pentru a vă convinge că și ei sînt asemenea vouă, vor spune tot ceea ce vreți să auziți de la ei și vor face tot ce doriți. Este foarte ușor să aduci pe cineva acolo, mai greu este să-l alungi, căci poate face mult rău tuturor.   
          Este posibil ca tot ceea ce ați învățat pe Pămînt să nu vă fie de folos în altă dimensiune, adică trebuie să fiți dispuși să vă ridicați cu sufletul la cerințele acelei dimensiuni. Cînd se reconstruiește o casă apar, vrei sau nu vrei, diverse incomodități. Oamenii care se pregătesc de trecere pot să devină un ajutor mare pentru Pămînt. Adică, dacă aflați că va fi un cutremur mare, nu intrați în panică, ci încercați să-l micșorați prin puterea gîndului.
          Dacă ați crescut spiritual și nu ați reușit să vă pregătiți pentru 2012 din cauza banilor, se vor deschide canale energetice spre tărîmul credinței voastre, ajungînd la destinație prin călătoria în timp. Data trecerii trebuie să o întîlniți fericiți, important este să nu fiți manipulați de nimeni căci, la fiecare sfîrșit de cicluri, se activează indivizii-baloane; peste noapte, ei devin sfinți și susțin că au venit să salveze omenirea. Ființele care cu adevărat vor putea face ceva pentru omenire se vor vedea prin puterea lor Dumnezeiască, făcînd fapte concrete.
Alexandru Ștefan   

Clopotarul dacilor 101


                         

                                            Paștele blajinilor, la daci

Paștele blajinilor era, de fapt, învierea morților – timp de trei zile, pentru a întîlni Anul Nou cu cei apropiați, pe pămînt. Cuvîntul paște își are originea în cuvîntul a veghea, adică a avea grijă de moștenirea lăsată ție; cuvîntul paște era folosit și atunci cînd se scoteau oile la păscut, adică se dădeau în grija ciobanului.
Astăzi, această taină legată de praznicul morților nu mai este cunoscută aproape deloc. Paștele blajinilor a rămas o sărbătoare autentică, care este marcată la noi încă de pe vremea cînd Zalmoxe trăia pe Pămînt, printre oameni. Prin credința și ritualurile care erau bine păstrate, dacii cunoșteau și practicau călătoria în timp; încă din timpul vieții de pe Pămînt se înțelegeau cu acei ce rămîneau în acest spațiu că se vor întoarce în fiecare an, pentru a sărbători Anul Nou și pentru a aduce informații noi din lumea de dincolo. Era un schimb de informații care ne ajuta să evoluăm pe calea desăvîrșirii și totodată nu se devia de la credința în nemurire.  
Am întîlnit foarte mulți oameni care nu mai cred în nimeni și nimic fiindcă actuala școală a religiilor nu mai rezonează cu interiorul lor. Unii dintre ei sînt în căutare și se tem să nu greșească; fiind ancorați în dogme, nu se pot elibera din capcanele în care au căzut. Dacă simți că ești într-o astfel de situație, nu dispera ci, pur și simplu, crede în Dumnezeu fără intermediari. Vorbește cu strămoșii căci ei te vor ghida și te vor ajuta să-ți găsești calea.
Acum, la împlinirea vremii, fiecare dintre noi trebuie să aibă bine conturat și formulat planul-idee pentru sufletul său. Ce înseamnă plan-idee pentru suflet? În primul rînd, trebuie să știi cu cine te prezinți în fața Cerului pentru a susține examenul final adică în cine crezi – Budha? Isus? Zalmoxe?  Dacă ești sigur de alegerea ta, nu te mai îndoi de nimeni și nimic și pregătește-te, în liniște, de trecere. Meditează la sursa aleasă și – încet, dar sigur – se vor liniști apele din interiorul tău. Nu cereți nimic personal de la aceste izvoare Divine, căci tot ceea ce este personal-material este deja predestinat din timp. Iluminarea începe din momentul cînd sufletul nu se mai îndoiește. O hotărîre fermă a sufletului întărește credința și deschide ușile cunoașterii.
A sosit timpul cînd tu trebuie să decizi, așa că nu mai întreba pe toată lumea dacă alegerea ta este bună. Dacă întrebi pe cineva înseamnă că stai încă pe loc. omul poate fi ghidat numai atunci cînd se află pe același drum cu învățătorul, avînd împreună aceeași scară de valori și un singur Dumnezeu care îi reprezintă.
Alexandru Ștefan