Jocul lui Zalmoxe
Drumul către desăvîrșirea sufetului este anevoios și plin de capcane. Există o categorie de oameni care se desăvîrșește așteptînd de la cei din jur să-i observe și să le spună: bravo, numai tu poți…eu încă nu sînt în stare… A doua categorie merge în așa fel încît să știe toată lumea că ei se desăvîrșesc – triști și necăjiți, cu niște fețe de mucenici, că nici nu știi cum să te apropii de ei ca să nu-i abați cumva de la drumul cel sfînt… A treia categorie este reprezentată de acei drepți care abia așteaptă ca răii să fie judecați și arși de vii. A patra categorie sînt acei ce s-au trezit pentru a cunoaște desăvîrșirea și stau asemenea lui Hopa Mitică și nu știu în ce direcție să pornească.
Acei care s-au trezit din somnul necunoașterii poartă, o perioadă de timp, în spate, o greutate care dispare numai prin evoluția sufletului. Străbunii vorbeau despre greutatea necunoașterii în felul următor: dacă pornești pe drumul desăvîrșirii, fiind nemulțumit, greutatea ți se va transforma în povară.
Nimeni nu vrea să se întoarcă acolo unde a fost cîndva, dar nici să învețe nu dorește din cauza orgoliului, deoarece crede că le știe pe toate. Învățăturile tari i se dau omului atunci cînd el habar nu are că trece printr-un examen al Cerului. Cele mai mari treceri sînt ascunse aparent în lucruri simple.
Dacii care primeau gradul de înțelept al Daciei știau că cel mai mare examen este să treci de Zalmoxe. Unul dintre aceste examene era jocul. Zalmoxe se înțelegea cu înțelepții că îi ajută pe drumul desăvîrșirii numai cu o singură condiție – să se joace cu el, din cînd în cînd, de-a mijatca sau alte jocuri ale copilăriei…nimeni nu lua în serios aceste propuneri, toți erau convinși că Zalmoxe are lucruri mai importante de făcut decît jocul…iar ei tind spre gradul de înțelept al Daciei pentru a rezolva treburi serioase…jocul mai poate aștepta…astfel, picau, cu toții, examenul.
Dacă îți dorești cu adevărat să înveți și să cunoști Creația Divină, bucură-te ca un copil de tot ceea ce ți se dăruiește, bucură-te că cineva s-a gîndit să-ți facă o bucurie, dăruindu-ți ceva, nu contează ce anume, bucură-te de tot ceea ce primești – de soarele care te-a trezit dimineața, de vîntul care ți-a răcorit fața, de pămîntul care te-a hrănit, de apa ce ți-a potolit setea. Fii întotdeauna mulțumit, căci este adevărat că nemulțumitului i se ia darul.
Alexandru Ștefan
