Clopotarul dacilor 294

       
Oricîtă politică s-ar face pe această planetă, descoperim că omenirea este împărțită în numai două tabere: America și Rusia. O țară care are în spate o asemenea protecție doarme liniștită. Cum putem noi, popoarele mici, să influențăm aceste două mari state pentru a nu se lua la trîntă și pentru a nu se ajunge la vorba lui Nicolae Iorga – cînd se bat taurii în baltă, mor broaștele-n jur? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. Pentru prima dată, la întrebările mele a răspuns coordonatorul Pămîntului pentru Securitatea Globală:
Dacă vreți să cunoașteți adevărul trebuie să realizăm un interviu imaginar cu președinții celor două mari state. Civilizațiile avansate nu întîlnesc piedici în dezvăluirea adevărului. Fiecare suflet are acces liber în toate dimensiunile Universului.
Mi s-a comunicat că coordonatorul poate intra în contact cu Obama și Putin și, cînd vor citi aceste rînduri, în adîncul sufletului, vor fi de acord cu răspunsurile din interviul imaginar. Așadar, prima întrebare pentru președintele Obama:
Este adevărat că America se consideră cea mai mare putere din lume? Așa este, noi deținem toți banii și tot aurul din lume și credem că avem prioritate.
Pentru președintele Putin: Sînteți de acord sau îl contraziceți pe  președintele Obama? Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar, din punctul meu de vedere, americanii nu dețin puterea, doar și-au păstrat pălăriile de cowboy. Dacă nu îi considerați puternici, de ce nu preluați voi, rușii, această putere? Noi, ca popor, purtăm în sînge imperiul moștenit de la înaintașii noștri. Mai devreme sau mai tîrziu vom lua înapoi tot ceea ce considerăm că este pămînt rusesc. Nu ne interesează pămînturi străine, ci numai securitatea Rusiei.
Pentru președintele Obama: considerați că toate sancțiunile impuse Rusiei au făcut-o mai puternică? Experții și calculele noastre spun: în curînd, rușii vor intra în incapacitate de plată și, imediat după acest lucru, Turcia ar putea intra în război cu Rusia. Noi vom sta și vom observa capacitățile și armamentul Rusiei. Dacă vom simți că este slabă o vom lovi din toate părțile. Dar, dacă Turcia va pierde, ce va face Alianța? O vom apăra pentru a nu fi ocupată de ruși, apoi ne vom schimba strategia. Erdogan este la fel ca Putin, dar doi este prea mult pentru noi, așa că unul își va pierde scaunul.
Pentru președintele Putin: Aveți în față strategia americanilor. Cum veți proceda? Americanii au uitat că rusul s-a născut cu arma în mînă. Planul și strategia lor îi vizează mai mult pe turci decît pe ruși. Poporul rus nu poate fi speriat cu foametea, iar americanii greșesc dacă își imaginează că bogăția Rusiei poate fi luată cu forța. Dacă Erdogan va fi încurajat de americani să facă această greșeală vom tranforma Turcia în Kurdistan.
Pentru președintele Obama: Nu ar fi mai corect pentru întreaga lume să găsiți limbă comună cu Rusia?  Noi am încercat, dar rușii au o mentalitate total diferită și nu acceptă că alt stat ar putea fi mai puternic. Ne-am propus să reformăm întreaga omenire, iar în această schimbare intră și Rusia. Considerăm că sîntem mai înțelepți și mai evoluați din toate punctele de vedere și, fiind un popor fruntaș, ni se pare normal să americanizăm toată planeta.
Pentru președintele Putin: Președintele Obama are dreptate cînd spune că Statele Unite și Rusia ar putea deveni un singur stat? Cu o singură condiție: Statele Unite să se numească Rusia. Sincer vorbind, din informațiile pe care le dețin, America este un stat construit din carton. Pentru noi, americanii nu reprezintă un pericol deoarece puterea lor este constituită din aportul aliaților. Acești aliați europeni nu ar trebui să uite că sîntem vecini și, fiind preocupați de ceea ce se întîmplă în curtea noastră, ei s-ar putea trezi cu o invazie de africani...în curtea lor.
O ultimă întrebare pentru ambii președinți: putem evita al treilea război mondial? Obama: noi, americanii, sîntem pentru pace dar, dacă cineva nu ne ascultă, ne facem auziți imediat, chiar dacă este necesar să folosim armele.
Putin: omenirea a intrat de ceva vreme în cel de-al treilea  război mondial, care s-ar putea termina imediat dacă Rusia s-ar confrunta cu America. Dar, după informațiile mele, nu ne vom confrunta căci statul american va dispărea singur, așa cum a apărut.

Alexandru Ștefan