Străbunii spuneau că aurul se supune focului, femeia –
aurului, bărbatul – femeii, iar omenirea se supune istoriei. Trăim într-o epocă
și aflăm că, de fapt, cam din veacul XV toată istoria omenirii a fost
falsificată. Oamenii de știință care au efectuat o serie de cercetări pe
parcursul anului 2014 au constatat că astăzi ne aflăm, de fapt, în anul...1719.
Cu aceste întebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor
din Civilizația Vodă.
Cine este stăpînul timpului și de ce
ne-am trezit peste noapte cu 300 de ani umflați cu evenimente istorice din
diferite epoci?
Ritmul
timpului este dirijat de sunet, iar stăpînul lor este cel ce deține cuvîntul. După
cum se vede, în lumea voastră, cei ce vă conduc nu se prea țin de cuvînt și de
aceea omenirea se află în capcana cifrelor false. Primii regi de pe Pămînt, care
s-au născut din zei, au deținut în ADN-ul lor o putere pe care o activau atunci
cînd erau în pericol.
De ce nu mai există pe Pămînt
entități pe care să se poată sprijini omenirea?
Există,
dar au rămas fără talismanele pe care le-au primit cîndva ca moștenire de la
entitățile Cerului. Cînd se afla în pericol, un rege activa coroana de pe cap. Dacă
priviți cu atenție reprezentările lor, veți observa ca zeii dețineau un
talisman-armă de care erau nedespărțiți.
Vreți să spuneți că armele Cerului
au nimerit în mîinile derbedeilor?
Cu
adevărat, cel mai mare război nuclear care a avut loc vreodată pe Pămînt a fost
declanșat de către pămînteni împotriva Fiilor Cerului. Invidia și prostia
omenească au prevalat în conflictul dintre Cer și Pămînt.
Dar, de ce nu a interveni Creatorul
ca să aplaneze conflictul dintre părți?
Tensiunea
dintre oameni și Fiii Cerului era atît de mare încît nu s-a găsit nici o ieșire
din acea situație. Oamenii au prins gustul unui trai fericit fără a face nimic.
La prima vedere, poate părea ciudat că Cerul a distrus tot ceea ce era evoluat
pe Pămînt. Dar, privind în profunzime, înțelegem că a fost o decizie în folosul
omenirii, căreia i s-a arătat ce înseamnă fericirea. Însă, pentru a menține
nivelul bunăstării și a-l stăpîni, este nevoie de muncă, de efort susținut și
atunci altfel apreciezi ceea ce ți s-a oferit.
Adică, într-un fel sau altul, ni
s-a arătat calea evoluției?
Da,
așa este. Cînd veți atinge apogeul pe care, cîndva, l-au avut Fiii Cerului pe
Pămînt, din ADN-ul ființei umane se va elimina materialul genetic ce a fost
introdus de la animale, pentru a nu deranja Cerul. Voi sînteți monitorizați de
Cer, dar nu observați nimic pentru că nu recunoașteți culorile pe care le dețin
extratereștrii.
Sfatul
nostru: dacă ați promis că veți dărui ceva, țineți-vă de cuvînt și nu dăruiți
de două ori același lucru. Cea mai mare bogăție este ceea ce ai în suflet. Devii
bogat numai atunci cînd nu ai nimic de pierdut.
Alexandru
Ștefan