Clopotarul dacilor 296


     Înțelepciunile lăsate de urmași spun că sîntem ceea ce gîndim. Și, totuși, un gînd nu mă părăsește: dacă pretindem că ne numim oameni, de ce ne ucidem între noi? De ce sîntem atît de diferiți unii de alții? De unde atîtea rase pe Pămînt dacă sîntem Creația unui singur Dumnezeu? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
         Am mai discutat despre faptul că Pămîntul a fost invadat de multe civilizații din Univers și, pentru că s-au aflat o perioadă de timp în acest spațiu, fiecare dintre aceste civilizații și-a lăsat amprenta. La un moment dat, s-a decis că Pămîntul este singurul loc unde fiecare civilizație își poate demonstra calitățile, pentru a guverna întregul Univers. Totul părea perfect – fiecare civilizație și-a ales un teritoriu unde a plantat/semănat ceea ce creștea pe planeta de unde provenea. Problemele au început să apară după ce experimentele ingineriei genetice au devenit realitate. Fiecare civilizație și-a apărat cu sfințenie ființa ce o reprezenta pe Pămînt. După ce au fost învățați cum să trăiască și să supraviețuiască în acest spațiu, oamenii au fost lăsați un timp singuri, pentru a evolua spiritual. Cînd au revenit, cei ce le-au dat viață și-au pus mîinile în cap: toți se luptau între ei. De aceea, s-a hotărît ca omenirea să fie împărțită energetic în patru rase, care nu ar fi trebuit să se amestece între ele. Dar, printre cele patru rase care au moștenit Pămîntul s-au strecurat și așa-numitele suflete-trîntori, care au fost separate de societate și sortite să trăiască în caste.
Acum, aproape de împlinirea vremii, fiecare civilizație își dorește ca omul pe care l-a creat să domine Pămîntul. Cei care nu și-au dorit și nici în prezent nu vor să muncească s-au folosit de furtul copiilor din rasele superioare. Cînd, într-o mare de ochi negri ca smoala, vezi doi ochi albaștri care cerșesc, tu, un suflet înalt, îți recunoști semenul și încerci să-l ajuți. Pe lîngă acești îngeri rătăciți de familiile lor s-au hrănit cîrduri de ciocoi care domină și astăzi planeta.
         Din ceea ce spuneți am putea trage concluzia că rădăcinile strămoșilor au fost rupte intenționat, pentru ca noi să nu găsim calea?
         Sub sloganul națiuni din toate țările, uniți-vă au fost spălate hotarele dintre popoare și, ulterior, distruse complet. În luna mai se va da cea mai mare bătălie dintre civilizațiile care pretind tronul Universului. Pămîntul și întreaga omenire se vor afla la hotarul dimensiunii a patra pînă cînd se va stabili cine și cum a evoluat.
Acum este cel mai important moment din viața fiecărui suflet. Tot ceea ce gîndiți poate deveni realitate. Lumea este împărțită după cum funcționează emisferele creierului uman. Oamenii care nu-și doresc schimbarea vor rămîne acolo unde le este locul, spre deosebire de ceilalți, care vor păși pe calea evoluției.
Ați trecut în altă dimensiune și ați luat cu voi toate infecțiile adunate de-a lungul timpului. În acest loc vă puteți lepăda de tot ceea ce este distructiv, pentru a nu mai rătăci prin haosul civilizațiilor cotropitoare.
Anul 2016 este un moment al schimbărilor universale și toată suflarea Universului așteaptă cu nerăbdare succesul celor ce sînt la început de drum. Sfatul nostru, în această perioadă, este: mintea nu trebuie mințită, orice acțiune – să fie chibzuită, gîndul să fie curat pentru ca sufletul să nu fie încărcat. Deschide inima spre schimbare căci pentru tine este singura scăpare.

Alexandru Ștefan  

157 de ani de la Mica Unire - Hai, să dăm mîna cu mînă...


       HORA UNIRII 
                                          de Vasile Alecsandri 

Hai, să dăm mînă cu mînă
Cei cu inima româna
Să-nvîrtim hora frăției
Pe pămîntul României! 

Iarba rea din holde piară! 

Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie 
Decît flori și omenie! 

Măi muntene, măi vecine, 

Vină să te prinzi cu mine 
Și la viață cu unire 
Și la moarte cu-nfrățire! 

Unde-i unul, nu-i putere

La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește 
Și dușmanul nu sporește! 

Amîndoi sîntem de-o mamă, 
De-o făptură și de-o seamă
Ca doi brazi într-o tulpină, 
Ca doi ochi într-o lumină. 

Amîndoi avem un nume, 
Amîndoi o soartă-n lume 
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, 
În noi doi un suflet bate! 

Vin la Milcov cu grăbire 

Să-l secăm dintr-o sorbire
Ca să treabă drumul mare 
Peste-a noastre vechi hotare

Și să vază sfîntul soare 

Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe cîmpia românească! 

Clopotarul dacilor 295

         La o analiză atentă, putem constata că mintea noastră judecă, gîndește după cum îi dictează informațiile primite de la TV sau de pe internet. În această avalanșă de informații, creierul omului nu mai deosebește adevărul de ceea ce este fals. Sîntem educați și învățați de mici cum să ne construim o familie, cum să avem copii, cum să-i educăm...dar, cînd ne ciocnim de realitate, toate sfaturile devin egale cu zero. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:
         Cum ar fi corect, în dimensiunea noastră, să ne zidim temelia vieții?
         În prima fază, trebuie să conștientizați că cineva a muncit foarte mult înaintea voastră fără a pretinde ceva. Încercați să intuiți valoarea și dimensiunea Lucrării voastre pe Pămînt, dar fără pretenții de la oamenii care încearcă să vă ajute. Mulți tineri trăiesc sub deviza: nimeni nu ne poate interzice să ne trăim viața așa cum vrem, liberi și  fericiți. Dacă libertatea și fericirea lor sînt legate de buzunarul părinților, momentul cînd se vor ciocni de realitatea vieții va fi foarte dur. Învățați copiii să muncească, altfel o să vă construiți o societate plină de paraziți, de consumatori.
         Acțiunea nu trebuie să fie îndreptată spre ridicarea în slăvi a egoului căci ființa umană se va ancora în primul succes și nu va mai evolua. Dar, nici munca nu trebuie să vă transforme în...lucraholici. În tot ceea ce faceți depuneți suflet pentru ca Lucrarea voastră să-i transforme pe cei ce o privesc. În tot ce faceți, scopul vostru să fie trezirea iubirii care separă Divinul de egoul fals. Toată traiectoria vieții trebuie să fie îndreptată spre trezirea conștiinței, a sufletului și a meridianelor corpului fizic căci el este satelitul și emițătorul ce ridică întregul eon la un nivel superior.
         Activarea și trezirea conștiinței se face cu ajutorul sunetului și a culorilor. Sufletul se va alinia deciziei interioare cu ajutorul ritmului constant, adică nu-ți dorești astăzi ceva și mîine - exact opusul. Numai atunci cînd conștiința, sufletul și corpul fizic se sincronizează cu sunetul, ritmul și vibrația, Întregului i se dezvăluie misiunea pe care o are pe Pămînt. De la ziua dezvăluirii, fiecare suflet devine responsabil de viața sa, de destinul său, pe care le îmbunătățește sau le îneacă în haos. Dezvăluirea reprezintă prima treaptă pentru cei ce caută desăvîrșirea și este prima binecuvîntare a celui ce pășește pe calea adevărului. Un inițiat face acest lucru discret, fără a trîmbița în stînga și-n dreapta, pentru a nu trezi egoul.
Concluzia noastră este: știm că tu cunoști de unde își strîng albinele nectarul; știm că ai citit toate cărțile despre înțelepciune din acest spațiu; știm că le știi pe toate; dar, știm și că tu nu te știi pe tine.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 294

       
Oricîtă politică s-ar face pe această planetă, descoperim că omenirea este împărțită în numai două tabere: America și Rusia. O țară care are în spate o asemenea protecție doarme liniștită. Cum putem noi, popoarele mici, să influențăm aceste două mari state pentru a nu se lua la trîntă și pentru a nu se ajunge la vorba lui Nicolae Iorga – cînd se bat taurii în baltă, mor broaștele-n jur? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. Pentru prima dată, la întrebările mele a răspuns coordonatorul Pămîntului pentru Securitatea Globală:
Dacă vreți să cunoașteți adevărul trebuie să realizăm un interviu imaginar cu președinții celor două mari state. Civilizațiile avansate nu întîlnesc piedici în dezvăluirea adevărului. Fiecare suflet are acces liber în toate dimensiunile Universului.
Mi s-a comunicat că coordonatorul poate intra în contact cu Obama și Putin și, cînd vor citi aceste rînduri, în adîncul sufletului, vor fi de acord cu răspunsurile din interviul imaginar. Așadar, prima întrebare pentru președintele Obama:
Este adevărat că America se consideră cea mai mare putere din lume? Așa este, noi deținem toți banii și tot aurul din lume și credem că avem prioritate.
Pentru președintele Putin: Sînteți de acord sau îl contraziceți pe  președintele Obama? Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar, din punctul meu de vedere, americanii nu dețin puterea, doar și-au păstrat pălăriile de cowboy. Dacă nu îi considerați puternici, de ce nu preluați voi, rușii, această putere? Noi, ca popor, purtăm în sînge imperiul moștenit de la înaintașii noștri. Mai devreme sau mai tîrziu vom lua înapoi tot ceea ce considerăm că este pămînt rusesc. Nu ne interesează pămînturi străine, ci numai securitatea Rusiei.
Pentru președintele Obama: considerați că toate sancțiunile impuse Rusiei au făcut-o mai puternică? Experții și calculele noastre spun: în curînd, rușii vor intra în incapacitate de plată și, imediat după acest lucru, Turcia ar putea intra în război cu Rusia. Noi vom sta și vom observa capacitățile și armamentul Rusiei. Dacă vom simți că este slabă o vom lovi din toate părțile. Dar, dacă Turcia va pierde, ce va face Alianța? O vom apăra pentru a nu fi ocupată de ruși, apoi ne vom schimba strategia. Erdogan este la fel ca Putin, dar doi este prea mult pentru noi, așa că unul își va pierde scaunul.
Pentru președintele Putin: Aveți în față strategia americanilor. Cum veți proceda? Americanii au uitat că rusul s-a născut cu arma în mînă. Planul și strategia lor îi vizează mai mult pe turci decît pe ruși. Poporul rus nu poate fi speriat cu foametea, iar americanii greșesc dacă își imaginează că bogăția Rusiei poate fi luată cu forța. Dacă Erdogan va fi încurajat de americani să facă această greșeală vom tranforma Turcia în Kurdistan.
Pentru președintele Obama: Nu ar fi mai corect pentru întreaga lume să găsiți limbă comună cu Rusia?  Noi am încercat, dar rușii au o mentalitate total diferită și nu acceptă că alt stat ar putea fi mai puternic. Ne-am propus să reformăm întreaga omenire, iar în această schimbare intră și Rusia. Considerăm că sîntem mai înțelepți și mai evoluați din toate punctele de vedere și, fiind un popor fruntaș, ni se pare normal să americanizăm toată planeta.
Pentru președintele Putin: Președintele Obama are dreptate cînd spune că Statele Unite și Rusia ar putea deveni un singur stat? Cu o singură condiție: Statele Unite să se numească Rusia. Sincer vorbind, din informațiile pe care le dețin, America este un stat construit din carton. Pentru noi, americanii nu reprezintă un pericol deoarece puterea lor este constituită din aportul aliaților. Acești aliați europeni nu ar trebui să uite că sîntem vecini și, fiind preocupați de ceea ce se întîmplă în curtea noastră, ei s-ar putea trezi cu o invazie de africani...în curtea lor.
O ultimă întrebare pentru ambii președinți: putem evita al treilea război mondial? Obama: noi, americanii, sîntem pentru pace dar, dacă cineva nu ne ascultă, ne facem auziți imediat, chiar dacă este necesar să folosim armele.
Putin: omenirea a intrat de ceva vreme în cel de-al treilea  război mondial, care s-ar putea termina imediat dacă Rusia s-ar confrunta cu America. Dar, după informațiile mele, nu ne vom confrunta căci statul american va dispărea singur, așa cum a apărut.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 293

        Azi, de draga dimineață, mi-am spus că, pînă cînd intru în meditație cu prietenii din Civilizația Vodă, să port o discuție telepatică cu semenii de pe Pămînt. Știu că ai o zi încărcată, dar te-aș ruga să te oprești din învălmășeala timpului și să-mi acorzi un minut din viața ta. Scuză-mă că te-am deranjat, am vrut să-ți comunic faptul că:
-         în fiecare minut, pe Mama Geea au loc cinci cutremure
-         în fiecare minut, sînt tăiați 20 de copaci și doar un copac este plantat
-         în fiecare minut, au loc 12 incendii mari...Dar tu, fiind atît de ocupat, nu poți auzi ceea ce spun eu...

Văd o pereche de îndrăgostiți, sînt sigur că ei îmi vor acorda un minut din viața lor. Din păcate, amîndoi aveau căști la urechi și nu m-au auzit cînd le-am spus că, în fiecare minut, 40% dintre oameni rămîn singuri și uitați de toată lumea. Poate că nu este o idee bună să răpești un minut din viața cuiva...Fiindcă ei au treburi mai importante de rezolvat, mă adresez din nou vouă, celor din Civilizația Vodă, cu următoarele întrebări:
În lumea aceasta, am pierdut legătura unul cu altul? De ce nu mai avem urechi să ne auzim?
Voi trăiți într-o dimensiune unde întîi se petrece acțiunea și abia apoi urmează conștientizarea ei. Evoluția spirituală va începe în momentul eliberării din capcana propriilor convingeri emoționale. Numai printr-o gîndire liberă poți trece de hotarele materiei, dar este necesar să conștientizați că antimateria reprezintă infinitul. În dimensiunea voastră au apărut multe entități de pe alte planete cu care – deocamdată – nu ați găsit o cale de comunicare.
Cum este perceput Creatorul, în dimensiunea voastră?
Noi îl percepem pe Creator ca pe stăpînul neuronilor. O părticică din Creație se află și în creierul vostru, din care fac parte o sută de miliarde de neuroni. Activarea neuronilor din creierul ființei umane depinde de înalta conștiință a fiecărui suflet în parte. Cu cît faptele și gîndirea voastră sînt mai aproape de Divinitate cu atît sînt mai activi neuronii voștri.
Dar, dacă omul nu are nici un fel de căutare spirituală, cum funcționează acest individ?
Astfel de oameni resping din start tot ceea ce este nou. În asemenea cazuri, se blocheaază activarea neuronilor și intră în funcțiune gîndirea primordială de supraviețuire. Experiențele oamenilor din jurul vostru, care sînt înregistrate și scanate de creier, nu vă aparțin. Neuronii devin activi numai atunci cînd ambele emisfere ale creierului îi dau de știre sufletului că toate întîmplările din viața sa se repetă.
Există mai multe forme de neuroni sau numai Divini?
Există așa-numiții neuroni din oglindă adică omul își acordă neuronii la diapazonul celui care joacă șah sau fotbal. Ființa umană simte în totalitate ceea ce simte în acel moment jucătorul dar, după meci, apar frustrări deoarece ea (ființa umană) nu poate face așa ceva. Numărul celor aflați într-un astfel de blocaj emoțional este foarte mare. Activarea neuronilor se face treptat, cu ajutorul unui inițiat care cunoaște toate secretele celor douăsprezece trepte spirituale.  
Vreți să spuneți că neuronii care au trecut în altă personalitate nu preiau și experiența persoanei respective?
Neuronii nu au restricții, dar infecția din interiorul tău te va implica în războiul invidiei și al comparației. În acel moment, tu erai acel om de pe scenă dar, după spectacol, sufletul tău ți-a dat de știre că trebuie să muncești ca să fii la fel ca el.
Sfatul nostru: neuron înseamnă Dumnezeu. Ca să devii un mic Dumnezeu trebuie să treci personal prin toate facultățile Universului și, muncind din greu, vei activa neuronii din propria ființă ca să ai acces la tot și toate.

Alexandru Ștefan 

Eternul Eminescu

15 ianuarie 1850.
166 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu - ziarist de exceptie, scriitor, personalitate importanta si extrem de influenta in societate, formator de opinie si poet. Opera sa isi mentine actualitatea, iar scrierile sale continua sa influenteze si sa formeze caractere. Desi plecarea sa din aceasta dimensiune a avut loc la virsta de numai 39 de ani, a lasat in urma o opera monumentala, nu neaparat prin dimensiuni, ci prin mesajele transmise generatiilor urmatoare. Adica noua.