Clopotarul dacilor 327


         Au trecut sărbătorile pe stil nou și vin altele, pe stilul vechi, pentru moldovenii de peste Prut. Oricum, românii nu se dau într-o parte – fie că e stil nou, fie că este vechi – să se distreze cu păhărelul, încercînd să-și înece amarul. Întrebarea și frămîntarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este:

Este adevărat că regele Burebista a dat ordin să se distrugă viile din cauza bețiilor prea dese ale dacilor?

Ați avut, cu adevărat, niște înaintași care au fost pildă pentru multe popoare ale lumii. Un popor poate fi deviat de la drumul spiritual prin încercarea de a-l înjosi, catalogîndu-l drept hoț, bețiv etc. Nu este adevărat că vița-de-vie a fost stîrpită din cauza beției, ci ca urmare a devierii de la credința strămoșească. Deceneu și apropiații lui cunoșteau faptul că dacii veneau dintr-o dimensiune care avea 25 de ore. Fiecare casă avea un altar în subteran, unde locuitorii acestui tărîm intrau, prin meditație, în dimensiunea din care au venit – cea a celor 25 de ore. Cu timpul, unii dintre ei au transformat altarele în beciuri unde își țineau vinul și, din această cauză, s-a dat ordin să le fie tăiată via. Economia și buna stare a trăitorilor din Dacia era strict legată de somnul liniștit al oamenilor și strictul control al greutății corpului fizic. Un om supraponderal va fi o povară pe spatele societății, iar un om neodihnit este un lucrător nepotrivit. Economiile multor state de pe Pămînt cad deoarece se cheltuie sume uriașe pe medicamente împotriva stresului, medicamente pentru reglarea somnului și tratamente împotriva bolilor cauzate de greutatea excesivă. Dacă veți reuși să eliminați aceste probleme din viața voastră veți avea timp și pentru a vă desăvîrși.

De ce conexiunea se făcea numai în subteran și la ce adîncime erau săpate altarele?

Locul pentru meditație era amenajat la 2,5 metri adîncime, unde cîmpul magnetic al Pămîntului acționează mai puțin asupra corpului fizic. Altarele erau vegheate de către fecioare care nu aveau mai mult de 12 ani. Aceste fete îngrijeau altarul din subteran și aveau darul clarvederii și al prezicerii. Datorită femeilor din Dacia a fost posibilă această mare zidire spirituală.

Unde au dispărut femeile de odinioară? Astăzi, ele pretind că nu mai există bărbați adevărați.

Căzînd spiritual, femeia l-a atras – în mod inconștient - și pe bărbat, la acel nivel. Numai printr-o femeie evoluată poate veni în această dimensiune o entitate iluminată. Prin această cădere, s-a născut ideea că sfîrșitul lumii ar fi o eliberare, dar, în realitate, voi sînteți acei care atrageți cataclismele, prin gîndirea voastră. Planeta Pămînt este o rotiță importantă din creația Universului, care are un rol și un scop bine definite în acest ansamblu planetar. De aceea, trebuie să gîndiți mai mult către nemurirea sufletului și deloc – spre apusul lumii.

Sfatul nostru este: dacă vreți cu adevărat să vă ridicați din mocirla în care vă aflați, cercetați amănunțit trecutul și rădăcinile neamului din care proveniți căci acolo veți găsi toate răspunsurile.

Alexandru Ștefan