Clopotarul dacilor 334

Această primăvară este cu adevărat capricioasă și s-a  aliniat exact după comportamentul oamenilor. Avem reguli de circulație, dar nu avem o învățătură legată de relațiile sociale. Nu prea se vede că sîntem fericiți pentru că nu cooperăm unii cu alții, iar cei care se mai simt liberi nu au dobîndit libertatea prin rațiune, ci prin puterea banului. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. 






De ce, în ochii oamenilor, se vede mai mult suferința decît  fericirea? 

A dispărut Iubirea, care era motorul relației fundamentale dintre oameni. Fără iubire, nu există nici datorie față de familie nici relații sincere, fără interese sau gînduri ascunse. Dacă fiecare dintre cei implicați într-o relație – indiferent de natura ei – și-ar aduce contribuția, lumea voastră ar fi mai fericită. Fiecare ființă umană ar trebui să aibă un plan al sufletului și, chiar dacă vi se pare imposibil de atins, nu vă modificați obiectivele, ci încercați să modificați mersul acțiunilor. În lumea voastră, ura și răzbunarea domină sufletul, un om rău nu poate gîndi pozitiv. Este imposibil să meditezi atunci cînd te domină mînia. Într-o lumea goală și rece, care nu știe ce înseamnă bunătatea, oamenii buni sînt considerați un fel de fraieri, care nu au ce face cu banii. Priviți-vă în adîncul sufletului, descoperiți rolul pe care îl aveți în viața de toate zilele și încercați să înțelegeți cum puteți contribui pentru ca viața să fie fericită. O simplă gîndire în această direcție este un pas înainte. Pașii mici conduc, adesea, spre rezultate mărețe. Dacă ai hotărît să faci ceva, fă totul din inimă și calea îți va fi simplă și luminoasă. Dualitatea îl trece pe om prin experiența vieții, care este cea mai grea. 
Sfatul nostru este: indiferent cîte perioade bune sau rele te urmăresc, pe parcursul vieții, nu uita că greșelile se plătesc – dacă nu acum, atunci în existența următoare. 

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 333



 Vasile strigă către vecinul său: Ioane, de ce tot faci curățenie în curte? Oricum va veni sfîrșitul lumii…Ion îi răspunde: Vecine, judecînd după mizeria din curtea ta, la tine vine potopul în fiecare an. 
Da, Ioane, dar, dacă tot vom muri, de ce să muncim degeaba? Cu înțelepciunea sa nativă, Ion îi răspunde din nou: Chiar de-o fi să se întîmple ceva, ar fi bine să lăsăm curat în urma noastră. 
Întrebarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este: 
Ce va face Universul cu atîția oameni nedesăvîrșiți? 
Vor începe totul din momentul cînd au rămas repetenți. Toate se vor rîndui după nivelul de evoluție al fiecărui suflet în parte. Timpul acordat omenirii este pe sfîrșite, s-au trezit cei patru magi, care au dormit timp de 12.000 de ani. Ultimul a fost găsit în Persia (Iran) și, în viitorul apropiat, va spune adevărata istorie a pămîntenilor. Acești iluminați vor apăra lumea și Pămîntul în fața judecății supreme. Planeta este pe valurile cîmpului magnetic – unde a fost cîndva vară va fi iarnă și invers. Trebuie să vă pregătiți pentru vremuri și lucruri noi. Cine nu va ține pasul cu schimbările Universului va părăsi Terra. Cei care vor război pe Pămînt vor suferi primii. Omenirea trebuie lăsată în pace, există o putere care-i va hotărî destinul. 
Sfatul nostru este: nu vă amăgiți conștiința cu iluzia în care trăiți. Treziți-vă intuiția ca să nu bîjbîiți în întuneric. 

Alexandru Ștefan 
https://www.youtube.com/watch?v=bKDr6icPdHM