Invocatie la echinoctiul de toamna



Îndemnăm toți oamenii cu inimă de dac 
Să se conecteze la Invocația Neamului
Astăzi, de ziua Echinocțiului de toamnă
Pentru ca Planeta-Mamă să treacă cu bine 
Prin centrul Universului, 
Pentru a primi în dar fructul nemuririi. 

 Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat, Moș al Neamului Solar, 
Prin voința și credința sufletului meu
Mă alătur Puterilor pozitive din Univers
Pentru a ușura traiectoria Mamei Geea.
Rugăm Duhul Suprem să ne permită 
Trecerea în dimensiunile superioare ale Universului 
Pentru a fi de folos Creației Divine. 

Clopotarul dacilor 339

Fiecare dintre noi păstrează, în adîncul sufletului, o dorință pe care nu o poate spune nimănui. Dorințele împlinite ne propulsează destinul, iar cele ascunse devin, pentru mulți, o traumă sufletească. Traversînd aceste vremuri zbuciumate, nu prea mai găsim timp pentru a sta de vorbă cu sufletele care ne înconjoară. Dacă ducem lipsă de ceva atunci este vorba despre faptul că nu mai avem cînd să vorbim unul cu altul. Un cuvînt bun la momentul și timpul potrivit este mult mai de preț decît banii oferiți celor dragi pentru timpul pierdut. Generația tînără și-a astupat urechile cu tot soiul de căști ca să nu mai audă aberațiile părinților și ale profesorilor, ce nu mai au vocația de a-i învăța pe alții și de a ridica oameni adevărați. 

Mergem într-o direcție greșită. Mulți tineri nu mai vor să se căsătorească fiindcă văd cum și în cel fel de familii trăiesc. Copiii care merg dimineața la școală sînt triști și fără zîmbete pe față; la 10 – 12 ani, ei discută despre orice, în afară de copilăria lor. Mulți dintre ei au nevoie de psihologi…sînt duși la psihiatru și îndopați cu medicamente. Generația tînără are nevoie de ajutor, de un spriin puternic din partea societății. O familie tînără nu poate supraviețui în această țară, fără ajutorul părinților și, de aceea, caută să fugă cît mai departe. 
Anual, agențiile de știri ne aduc cîte un sfîrșit de lume ca să nu mai sperăm, să nu ne mai gîndim la ceva bun. Sîntem infectați cu grija zilei de mîine și cu frica morții. Pămîntul este un astru bătrîn și cred că va găsi o soluție pentru a se debarasa de o lume bolnavă și fără cap. Da, cu adevărat, am ajuns într-un punct mort. Războiul bate la ușă, iar cataclismele vor fi tot mai mari căci răutatea oamenilor nu are margini. Eu sper că lumea bună va triumfa și toate se vor așeza după cum le-a rînduit și a binevoit Creatorul. 
Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 338



Timpul se scurge, iar ființa umană nu prea depune efort pentru a se desăvîrși spiritual. Puțini sînt cei care mai cred în viitor, iar trecutul nu este luat în calcul. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. 





De ce noi, ca ființe umane, am pierdut interesul de a evolua? 

S-a ajuns în această situație deoarece omul a lăsat lucrurile nefăcute de pe azi pe mîine și, cu timpul, s-au acumulat multe restanțe. Creierul este un organ independent de ceea ce face ființa umană, este un fel de bancă de date, unde se stochează informația din viețile anterioare. Virușii care au pătruns în corpul fizic au blocat accesul sufletului către informația ce se află în creierul uman. 
Ne puteți lămuri mai detaliat, după nivelul nostru de evoluție? 
Majoritatea sufletelor care stagnează în evoluția sufletului au abandonat Calea. Au conștientizat acest fapt numai atunci cînd au devenit neputincioși. Aceste lecții neînvățate sînt greu de recuperat, dar nu imposibil. 

Ce ar trebui să facem pentru a recupera restanțele? 

Omul trebuie să construiască un robot în care să transfere toată informația din creier. Nivelul de evoluție și momentul unde ați rămas repetenți vor fi indicate de către acest robot. Omul rătăcit spiritual nu mai poate învăța de la nimeni, el a acumulat atît de multă informație în creier încît se consideră învățător. Trebuie să înțelegeți că informațiile din creier sînt un fel de manuale universale, dar nu reprezintă experiența voastră proprie. Virușii constituie arma egoului fals. Să presupunem că cineva conștientizează că trebuie să evolueze; începe căutarea, găsește Calea, iar egoul îi aduce omului informația despre o  experiență care nu-i aparține; din acel moment, totul se dă peste cap – ființa umană se crede cineva…dar, acel cineva nu este acceptat de către suflet. 
În prezent, cei mai mulți oameni își trăiesc viața jucînd rolul altor persoane, au devenit un fel de umplutură trasă la xerox. Prea mulți dintre voi trăiesc o viață dublă, iar nefericirea în care trăiți vă împinge mereu să căutați o altă  experiență. Pe parcurs, viața devine un fel de sport – cîte femei sau cîți bărbați am avut etc…
În dimensiunea voastră,  viața a devenit tristă și plictisitoare fiindcă nu vreți să conștientizați că sînteți leneși și nu vreți să munciți – nici fizic și nici spiritual. 
Cîndva, cineva a rămas, în evoluția sa, la nivelul de grădinar; i se oferă șansa de a evolua din nou, dar egoul îi aduce informația că el este rege…atunci, omul aruncă sapa și caută tronul…un tron pe care nu-l va găsi niciodată.
Indienii sînt singurii care au păstrat castele, nepermițînd leneșilor să treacă clasa fără să muncească. Universul se pregătește ca, în timpul apropiat, să facă ordine pe Pămînt. 
Sfatul nostru este: timpul bate la ușă. Pe ticăloși îi va pedepsi oastea cerească, iar răsplata îi așteaptă pe cei treji, care se vor bucura de prețuire și onoruri. 
Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 337

     




   Un cunoscut a plecat cu familia sa într-o vacanță și, aterizînd într-un oraș din India, s-a confruntat cu o situație neobișnuită: în aeroport, o fetiță de 6 anișori s-a smucit din brațele părinților și a alergat spre acea familie – oameni complet necunoscuți – strigînd: fiul meu! Fiul meu, în sfîrșit, te-am regăsit! În mod paradoxal, tînărul căruia i se adresa astfel își îndemna de multă vreme părinții să meargă în acea țară. Părinții fetei au privit cu liniște totul, bucuroși că fetița lor era atît de fericită. Despre această întîmplare s-ar putea povesti mult…cele două familii s-au cunoscut și au aflat lucruri inedite despre copiii lor, care, într-o existență anterioară, au fost foarte apropiați. Întrebarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este:
         De ce noi, ființele umane, pierdem firul ce ne leagă cu familiile din viețile anterioare?
Gîndul și dorințele omului s-au accelerat deoarece ființa umană nu este educată să aibă răbdare. La începuturi, timpul pe Pămînt era ghidat și ocrotit de cifra 9, săptămîna și anul erau sub auspiciile acestei cifre. De cînd săptămîna a trecut la 7 zile, totul s-a dat peste cap. Copilul din microcosmosul mamei se afla sub ocrotirea ritmului ce reprezintă întreaga Creație.
Din această cauză am pierdut și fructul nemuririi?
Acest rai, despre care voi vorbiți atît de mult, a fost de fapt un laborator divin, unde ființa umană s-a pregătit să trăiască în acest spațiu. Entitățile din dimensiunile superioare, care v-au ajutat să pășiți pe acest tărîm se hrănesc total diferit de voi. Păcatul în care v-ați ancorat singuri este, de fapt, trecerea de la mîncarea cerească la cea pămîntească. Moartea și-a făcut loc în acest spațiu în momentul cînd omul a pus ceva în gură. Adică, în acest așa-numit Rai, ființa umană se hrănea cu lumină, apa era absorbită prin piele și tot ceea ce dorea să guste se realiza prin intermediul mirosului.
Vreți să spuneți că noi murim numai pentru că mîncăm?
         Cu cît omenirea s-a îndepărtat de hrana înaintașilor divini cu atît mai mult se alimentează de la o groapă de gunoi globală. Dacă omul ar trece la sursa primordială de hrană ar dobîndi nemurirea în decurs de un an – dacă o lună ar avea 40 de zile și anul ar avea 9 luni. Ați dezechilibrat ritmul cosmic și, din această cauză, aveți atîtea probleme pe capul vostru.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 336

  Care este scopul vieții noastre? Pentru ce trăim, pentru ce venim în acest spațiu?                                
Majoritatea pămîntenilor fug de aceste întrebări fiindcă, într-un fel sau altul, nu au cînd să se gîndească, avînd lucruri mai importante de făcut. Cu cît fugim de astfel de întrebări cu atît viața noastră devine mai complicată. Toți cei care sînt ancorați în materie fug pentru a afla adevărul căci în adevăr se află și răspunsurile pe care nu dorim să  le aflăm. Răspunsul este simplu: fiecare își cheltuie rezervele de energie pentru a-și trăi viața în liniște și armonie dar, pînă la capăt, obosit de viață, se simte singur și nefericit. 

Care este cauza? Poate nu căutăm unde trebuie? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. 

Pentru fiecare suflet în parte, viața este un dar și o șansă mare de-a se pregăti pentru o nouă existență. Sufletul care știe cum să se folosească de acest dar își va trăi viața semănînd, în acest spațiu, doar fapte și gînduri bune, pentru a culege roadele în existența următoare.
 Cheia o constituie femeia prin care vii în acest spațiu. Un bărbat evoluat poate să intuiască și să deslușească șiragul strămoșilor din care provine. Important este ca firul genetic din care provine să fie compatibil cu jumătatea aleasă.
 Intrînd în starea strămoșilor care au contribuit la ADN-ul feminin și masculin, veți atrage sufletele cele mai evoluate ale eonului. Energiile grosiere au sedus și atrag actuala rasă umană spre prăbușirea sufletului. Treptat, se șterg urmele fostelor civilizații, pentru a demonstra omenirii că ei sînt deținătorii adevărului suprem. 
Încercați să ridicați femeia din mocirla vremii actuale, deschideți școli metafizice pentru a-i trezi adevărata menire în acest spațiu. Multe entități adevărate stau în umbra celor nedesăvîrșiți, care, din păcate, vă croiesc viitorul. Aveți destulă experiență terestră pentru a vă lua soarta în propriile mîini. 
Eliberați-vă  de influența energiilor distrugătoare ce vă zombează subconștientul. Găsiți neapărat microcosmosul feminin, care este unicul pe Pămînt, ce vă poate trezi memoria primordială. 
Alexandru Ștefan 

Sinzinele - preotesele Soarelui



        Incepe noaptea de Sinziene - noapte magica, noaptea cind omul poate intelege graiul animalelor, cind feriga infloreste pentru doar citeva ore, cind planta numita iarba fiarelor (celebra deoarece poate descuia orice lacat) lumineaza si poate fi recunoscuta, cind deasupra locurilor unde sint ingropate comori apar flacari, cind fetele isi afla ursitul, iar gospodinele practica ritualuri pentru norocul si sporul casei...este noaptea intilnirii cu mosii si stramosii nostri, noaptea cind portile Cerului se deschid. 
      Sarbatoarea  de Sinziene (sau Dragaica) este la fel de veche ca si poporul nostru si marcheaza inceputul verii intrucit pe 21 iunie este solstitiul de vara. La originea sarbatorii se afla, cu siguranta, un stravechi cult solar. In credinta populara, Sinzienele erau considerate preotesele Soarelui, femei frumoase si bune, divinitati nocturne care, in noaptea de 23/24 iunie, plutesc deasupra holdelor impartind rod, aduc leac florilor, tamaduiesc suferintele oamenilor, vindeca animalele. 
        In ziua de Sinziene, oamenii obisnuiesc sa impleteasca coronite din flori de sinziene si sa le arunce pe acoperisul casei sau sa le agate la intrarea in casa. 
Mirabela Radu