Clopotarul dacilor (9)

                                     



                                                   Moşu’ – Duhul Suprem

Marele rege şi zeu Zalmoxe a primit înţelepciunea de la Duhul Suprem, căruia i se spunea, simplu, „Moşul”. Tatăl Ceresc l-a prezentat pe Zalmoxe în faţa poporului său, ca fiind acel eliberat din roata renaşterilor şi din lanţul morţilor şi al reîncarnărilor succesive.
          Sus – era Moşul, iar jos – Moaşa, adică masculinul şi femininul suprem, în ajutorul omului pe Pămînt. Moşul l-a îndrumat pe Zalmoxe, dar Moaşa l-a eliberat din ghearele morţii. De aceea, femeile care asistau şi ajutau naşterea se numeau moaşe (eliberatoare).
          Moşul a creat lumile eliberîndu-Se pe Sine, pentru ca omul să ajungă asemenea Lui. Femeile din Dacia aveau marea misiune de a-l educa pe prunc încă din pîntece, pentru ca acesta să fie eliberat din roata renaşterii.
          Nemuritorii se năşteau numai prin iubire adevărată, niciodată prin cea născocită de om. Acel care păzea iubirea, în Dacia, era fiul lui Moş Faur şi al Moaşei Evdochia şi se numea Dragobete. La data de 24 februarie, fetele şi băieţii îl rugau pe Dragobete să le găsească şi să le ocrotească iubirea, ca să poată aduce pe lume un nemuritor.
          Nemuritorii care trăiau în sfinţenie se numeau Moşi. Moş nu însemna  neapărat om bătrîn, ci era gradul unui înţelept. Moş Crăciun, Moş Ajun, Moşii de vară, Moşii de iarnă, Moş Sîntilie, Moş Andrei sînt, la origini, sărbători ale dacilor şi erau marcate cu mulţi ani înainte de apariţia creştinismului. Moşii cei mari păzeau fulgerul şi deschideau poarta dintre vară şi toamnă.
          Pe toate le-am avut dar, cu timpul, le-am pierdut. Iniţierea şi învăţătura lui Zalmoxe demonstra, de-a lungul vremurilor, că noi, trăitorii din Dacia, sîntem de-ai lui Moşu’, adică sîntem fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Paradoxal, din nemuritori, ne-am transformat peste noapte în păcătoşi, vedem numai ţărîna şi nu mai îndrăznim să ridicăm ochii spre Cer. Fără voia noastră, am fost înstrăinaţi de părinţii cereşti. Cînd mergi la o facultate, eşti întrebat, înainte de orice, al cui eşti... Oare, dacă ne-ar întreba un înger de-ai cui sîntem, noi ce-am răspunde? Cîţi dintre noi mai ştiu cîte ceva despre Zalmoxe? Cîţi mai cred în Zalmoxe? Cu cît vom umbla mai mult pe la porţile străinilor, cerşind înţelepciune, cu atît mai siguri putem fi că vom pierde şi ceea ce mai avem.
Iubiţi-vă ţara şi neamul, iar Moşu’ ne va veni în ajutor!
                                             Alexandru Ştefan