Clopotarul dacilor 290 - 25 decembrie, Ziua Soarelui



Aflîndu-ne în capsula timpului, am ajuns cu toții la granița dintre anii 2015 și 2016. În ajun, fiecare aleargă după acel ceva care mai există în interiorul nostru pentru a-l dărui celor dragi. Înaintea hotarului stă Moș Crăciun, cu toiagul și darurile sale, încercînd să ne schimbe, cu un zîmbet, frunțile încruntate. Zîmbetul e ca soarele – cînd apare, întunericul de pe fața omului se risipește și ne aduce mai aproape de rădăcinile strămoșilor noștri.
Trăind în timp, înaintașii au intuit că ne vom împotmoli în materie și s-au gîndit să ne ofere cîte o sărbătoare din cînd în cînd pentru a nu ne încadra în zicala de lucru și caii mor. Într-un fel sau altul, parca nu ne lipsește nimic de pe masă, dar, în mod paradoxal, există un gol în suflet care ne face flămînzi după ceva aparte. Cred că aceasta este foamea sufletească după obiceiurile și colinzile noastre din trecut. Cu timpul, am devenit oricine...și nu am mai rîvnit să ne păstrăm virtutea strămoșească. Am intrat în labirintul oglinzilor sucite și nu sîntem în stare să găsim un ghid spiritual ca să ne scoată din capcana sufletului împietrit de indiferența ce ne doboară. Deși, aparent, timpul se schimbă, faptele zilei de astăzi constituie temelia zilei de mîine. Și, totuși, odată cu ieșirea din sfera întunericului, anul maimuței va aduce mai multă lumină, iar oamenii vor scăpa de lipitorile care stau agățate de ei.
Întrăm în Ziua Luminii și puțini mai țin cont de faptul că această zi era dedicată Soarelui. Noi, ca ființe umane, preferăm să credem în ceva palpabil, iar ceea ce nu se vede nu există pentru noi. Vă amintesc că aerul nu se vede, dar viața nu ar fi posibilă fără existența sa. În afara timpului, totul se derulează după un singur plan - al Creatorului. Odată cu ieșirea din zona întunericului, fiecare suflet care este de partea Divinului va deveni o scînteie creatoare, oriunde s-ar afla, în Univers.
Luna plină din 25 decembrie este singurul scaner pentru cei cu suflet rău și rece. Toți acei care, în adîncul sufletului, vor o răzbunare, vor cădea singuri în groapa săpată altora, în cursul anului care urmează. Încercați să vă tămăduiți mintea de gînduri distrugătoare, altfel o să vă urmărească suferința și nu o să știți din care parte vine necazul.
Va fi un an plin și prosper pentru sufletele încărcate de lumină și gîndire pozitivă. Un an întru zidirea Moldovei și ridicarea hotarelor artificiale dintre frați. Sîntem un popor mare, putem fi pildă pentru alții, trebuie doar să credem în puterile noastre și să ieșim din întuneric spre nemurirea sufletului. Altfel, vom umbla bezmetici prin beznele joase ale Pămîntului, iar Lumina va rămîne în memoria noastră precum vă amintiți acum că ați trăit cîndva alături de Dumnezeu.

                           LA MULȚI ANI!

Clopotarul dacilor 289

                       
         Ne naștem și murim în timp, dar nimeni nu știe ce este timpul și de ce el există. Unii îmbătrînesc mai repede decît alții. Înseamnă că timpul se scurge diferit? Cu aceste întrebări și frămîntări mă adresez, îm meditația mea, către voi, prietenii mei din Civilizația Vodă.
         Cînd veți ieși din sclavia timpului veți descoperi că răul care vă domină a dispărut. Am mai discutat despre faptul că ființa umană este creată din două începuturi – perfecțiune și haos. Dacă aveți impresia că timpul în care trăiți se scurge numai într-o singură direcție – către viitor – cu siguranță, vă aflați în haos. Fiecare planetă are două tipuri de rotații – spre trecut și spre viitor. Mergînd spre Alfa, găsiți perfecțiunea; în viitor vă găsiți doar moartea.
         Să înțeleg că ne îndemnați să trăim în trecut?
Nu există timp dar, dacă voi credeți în timp, planeta se conformează și se rotește după cum credeți voi. Din această cauză îmbătrîniți și muriți cu fizicul. Există numai ACUM, ieri și mîine sînt niște viruși în mintea voastră. Odată cu natura a fost creată și lumea perfectă care, într-un fel sau altul, s-a păstrat în memoria sufletului vostru. Nedesăvîrșirea voastră v-a adus în această nișă. Trăind în perfecțiune, ați vrut să cunoașteți și partea haosului din care ați fost creați.
Cum putem ieși din această capcană?
Dacă veți conștientiza că acest viitor, spre care mergeți cu atîta hotărîre, este o groapă comună a întregii omeniri, Pămîntul – treptat – își va încetini rotația și își va schimba direcția. Aceste două începuturi i s-au dat ființei umane pentru a se cunoaște mai bine și totodată pentru a ieși din roata nașterii și a morții.
Se termină și anul 2015. Ce ne așteaptă în 2016?
Este trecerea din întuneric spre lumină. La această trecere, mulți se vor împiedica și nu vor găsi ieșirea. Pentru multe state, Siria va fi un punct de poticnire și, dacă va cădea, se va dezechilibra toată Europa. Rusia este singura țară care realizează consecințele acestui dezastru. O epocă frumoasă va începe, dar numai cu oameni care gîndesc pozitiv și creativ. România se află între două  focare și, dacă va adopta poziția de neutralitate, va trece cu bine peste tot. Anul 2016 este decisiv. Lumea trebuie să devină mai înțeleaptă.
Ce este fericirea și de ce unor oameni fericiți li se ia și puținul pe care îl au?
Fericirea este legată de calea împlinirii către desăvîrșire. Esența pe care o considerați voi fericire este legată în totalitate de materie. Ființei umane i se crează toate condițiile pentru a păși pe calea regăsirii sinelui. Stagnarea se transformă într-o veșnică nemulțumire și majoritatea celor care mimează fericrea o pierd, la un moment dat. Doi oameni pot trăi împăcați, căutînd fericirea, dacă au aceleași aspirații. Dacă ți s-au creat toate condițiile lîngă un suflet cu care trăiești, iar gîndul și inima îți sînt în alt loc, nu vei avea parte nici de una nici de alta.
Sfatul nostru este să găsiți fericirea în simplitatea lucrurilor care vă înconjoară. Împlinirea sufletească înseamnă regăsirea sinelui.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 288

    


     Fiecare piatră și orice obiect din acest spațiu material își poartă istoria înscrisă în jurul său, istorie ce poate fi citită cu ajutorul psihometriei. Aura ființei umane este total diferită de obiectele materiale – în jurul capului există o sferă de lumină în care sînt proiectate, sub forma unor imagini, rezultatele gîndurilor și faptelor noastre.
 Conviețuirea oamenilor depinde în totalitate de baza celor trei principii din care este alcătuită aura fiecărui suflet în parte. Această lumină explică simpatia și antipatia de care ne lovim la orice pas din viața noastră. O conviețuire armonioasă începe în momentul cînd omul își învelește capul cu aura corpului fizic, cu aura corpului astral și cu cea a spiritului. Această aureolă este cartea de vizită a fiecărui suflet. Un inițiat antrenat, la momentul potrivit, va lua o decizie bazîndu-se numai pe nivelul aurei. Trăsăturile individului nu sînt luate în calcul, ci doar  valoarea aurei care îl reprezintă.
Ființa umană este creată din două începuturi – binele și răul. Oricît de mult s-ar strădui răii să pară buni, la un moment dat, va prevala ceea ce este mai mult în ei. Trăim pe această planetă și ne comportăm ca niște străini. Poate la aceste frămîntări îmi pot răspunde prietenii din Civilizația Vodă...
Fiecare rasă umană are steaua sa. Maiașii au venit de pe planeta Venus, cei ce au trăit pe teritoriul actualului Egipt au venit de pe planeta Orion, mulți alți pămînteni se trag de pe Lună, iar voi, urmașii dacilor, ați venit aici de pe planeta Marte. Sărbătoarea Mărțișorului nu este întîmplătoare, el fiind un simbol al femeilor de pe Marte, care v-au conceput pe voi cu fiii Soarelui. Roșul reprezintă femeia de pe Marte, iar albul – fiul Soarelui. Acest tărîm a fost considerat Divin dar, întrucît dimensiunea voastră are doar 24 de ore – față de 25 de ore de pe Marte – calitățile primordiale s-au diminuat. Mulți dintre cei care au venit cu voi de pe alte planete s-au întors deja la casele lor primordiale. Prin puterea gîndului sincronizat, maiașii au schimbat rotația planetei Venus și, calculînd bine timpul și intrarea în portal, au reușit să se întoarcă înapoi.
Fizica și matematica voastră pot calcula spațiul și timpul numai cît cuprinde materia. În afara materiei există alte reguli. Folosiți sistemul cuantic, iar numărătoarea trebuie efectuată din viitor, nu din trecut și atunci poate că reușiți să treceți de hotarele materiei. Oamenii care vor să ajungă pe Marte trebuie să trăiască cel puțin un an de zile în subteran pentru a se sincroniza cu cele 25 de ore de pe planeta Marte. Aveți toate șansele să vă întoarceți acasă. Nimeni nu poate să greșească planeta deoarece codul din ADN-ul uman nu îi permite să trăiască pe o planetă străină.
În Rusia și România se vor deschide școli speciale pentru pregătirea celor care vin de pe această planetă ca să ajungă înapoi acasă. Sfatul nostru este ca, atunci cînd sărbătoriți Mărțișorul, să transmiteți un gînd sincronizat părinților primordiali și sîntem siguri că veți fi auziți.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 287




S-a constatat științific că ființa umană doarme aproximativ 30 de ani din viața sa. De curînd s-a descoperit că, pe lîngă cele patru grupe de sînge pe care le știm cu toții, mai există încă două. Cu gîndul la aceste lucruri, m-am adresat prietenilor mei din Civlizația Vodă:
Ce reprezintă în profunzime pentru noi somnul și cîte feluri de somn există?
Corpul vostru fizic este alcătuit din mai multe corpuri subtile și evident că fiecare corp doarme într-un mod diferit față de celelalte. Există persoane care se trezesc foarte greu dimineața deoarece alte corpuri subtile încă dorm. Toate corpurile subtile trebuie să se supună fără echivoc corpului fizic, altfel vă veți trezi dimineața cu alte probleme, ce s-au agățat de voi în lumile paralele pe care le vizitați în timpul somnului. Cele mai multe accidente se întîmplă cu persoanele care nu și-au sincronizat corpurile subtile după cerințele corpului fizic. Corpul eteric este cel care îl atrage adesea pe om în acel micro-somn de trei secunde, pe care nimeni nu și-a amintește, după cum nu-și amintește nici cum a nimerit într-un nefericit accident.
Ființa umană este strict legată de cifra opt. ADN-ul uman nu poate fi calculat fără această cifră. Există opt grupe de sînge, prima dintre ele le reprezintă pe toate. Din cele patru grupe pe care le cunoașteți, prima reprezintă conducătorii, a doua – executivul, cea de-a treia – Pămîntul, iar a patra – arta. Alte patru grupe de sînge, pe care încă nu le cunoașteți vor apărea pe Pămînt din anul 2016. Am mai discutat despre faptul că somnul este poarta prin care sufletul evadează din corpul fizic. Ar fi bine ca, înainte de somn, să vă eliberați de gîndurile care vă apasă și să vă concentrați la o imagine din viitorul vis. Repetați-i corpului fizic să doarmă liniștit fiindcă sufletul își va desfășura activitatea în afara lui. Treptat, subconștientul devine ghidul sufletului peste tot, în lumile paralele. Este important ca, în prima noapte, să deveniți un bun spectator al visului pe care chiar voi îl regizați.
Dacă avem opt grupe de sînge înseamnă că avem opt categorii de oameni?
Oamenii se împart în categorii după cele 12 căsuțe zodiacale. Deci, ca urmare a unor mutații, grupele de sînge vor crește pînă la 12.
Dintre aceste 12 categorii de oameni, de care ar fi bine să ne păzim?
Fiecare categorie are calități și părți negative, dar cei pe care vă  puteți baza sînt scorpionii, capricornii, balanțele, vărsătorii și berbecii.
Pe noi, trăitorii acestui meleag carpato-dunărean, cum ne puteți cataloga?
Adevărații moștenitori ai acestui plai au fost cu adevărat un popor măreț. Au migrat spre Polonia și Rusia din cauza cataclismelor provocate de vulcani. Din rădăcina foștilor băștinași au mai rămas în această țară doar 10%, restul sînt alte naționalități.
Astrologii vorbesc despre faptul că anul acesta vom scăpa din mrejele întunericului.  
Pînă la data de 21 decembrie 2015, pe scaunul de guvernator al planetelor se află Saturn. Odată cu solstițiul de iarnă, la guvernare vine Soarele – planeta venerată cîndva de străbunii voștri. Va fi cea mai bună perioadă din viața celor care au venerat cîndva Soarele, România îl va găzdui pe cel trimis de Sus, vă dorim mult succes.

Alexandru Ștefan 

La multi ani, Romania!



„Te binecuvîntez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară, pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.
Am credința că v-am priceput: n-am judecat, am iubit...
Niciodată nu mi-au plăcut formele și formulele, nu prea luam seama uneori la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul și am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăiește cum poate nu cum ar dori. Dar, cînd îți vei aminti de mine, Poporul meu, gîndește-te ca la una care a îndrăgit viața și frumusețea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă ca să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece”.

Regina Maria a României 

Clopotarul dacilor 286



Părerea mea este că avem tendința de a fi mai mult răi decît buni. Am decis să aflu de la prietenii din Civilizația Vodă ce se întîmplă în dimensiunea noastră de am deviat atît de mult de la ideea de a fi mai buni.
La ora actuală, Pămîntul este atacat de o civilizație care se hrănește cu energie umană. Meniul preferat este energia produsă de emoțiile negative adică ceea ce se degajă atunci cînd cineva suferă. Tot ceea ce se întîmpă în prezent este o manipulare din afara acestui spațiu. Ei preferă ca pămîntenii să poarte războaie între ei și locurile preferate sînt stadioanele cu mulți suporteri, ringurile de box etc.
Cum putem scăpa din ghearele acestor oaspeți nepoftiți?
Prin intermediul TV și prin anumite frecvențe pe care emit unele posturi de radio, în memoria ființei umane se introduce o programă de manipulare pe care voi o știți sub denumirea de al 25-lea cadru.  Aproape toți oamenii sînt ancorați în mental, așa că le este ușor să vă inducă idei cu care, mai tîrziu, vă mîndriți, crezînd că vă aparțin. Pentru a ieși de sub controlul acestor nemernici trebuie să găsiți o modalitate de-a vă izola într-un loc liniștit pentru 2-3 zile, fără nici o sursă de informație. Voi puteți trăi în metal, dar mintea nu poate exista fără voi, este ca o sobă cu care ai de lucru dacă o alimentezi cu gînduri distructive. Eliberați-vă din capcanele minții, încercați să vă tămăduiți de boala informațională. Introduceți în mintea voastră un altfel de plan, total diferit de viața voastră cotidiană. Ființa umană este lăsată în pace din momentul cînd începe să gîndească pozitiv și nu mai emană energie negativă. Faceți o analiză profundă și depistați oamenii care vă atrag în diferite conflicte. Aceste suflete – în mod inconștient – au devenit complici ai unei civilizații de vampiri energetici. Paradoxal este faptul că reușesc să se strecoare printre oamenii care luptă pentru adevăr și dreptate, scopul lor fiind, însă, de a destabiliza mulțimea și a o descărca energetic. Entitățile ce provin din această civilizație pot lua forme diferite, așa că nu vă străduiți să le depistați după criterii fizice. Important este să conștientizați că ei există, iar voi puteți deveni arma lor de manipulare a societății în care trăiți. Din toamna acestui an au devenit mult mai activi deoarece au găsit un cadru favorabil – persoane care trăiesc cu o permanentă dorință de răzbunare ascunsă în suflet.
Acum, cînd știm că există în jurul nostru, poate chiar lîngă noi, astfel de oameni, cum să procedăm?
În primă fază, încercați să-i ajutați dar, dacă au ajuns să nu mai creadă în nimeni și nimic, lăsați-i în pace căci au devenit și ei vampiri energetici...pînă în măduva oaselor. Acești indivizi, dacă se trezesc dimineața și nu găsesc o informație negativă, au impresia că viața nu mai are sens.
Ce se întîmplă cu acești oameni atunci cînd își termină cursul vieții pe Pămînt?
După moarte, vor fi fascinați de această civilizație, crezînd că doar ei o cunosc. Apoi, vor fi ademeniți în interiorul ei pînă cînd vor fi descărcați complet de energia corpurilor subtile. Această civilizație-omidă nu lasă nimic în urma sa, iar acei care, din ignoranță, îi cad pradă, rămîn fără nici o sursă de energie, în cele mai grosiere nișe ale Pămîntului.
Vreți să spuneți că, pentru aceste suflete, nu există nici o șansă de a ieși din aceste gropi?
Au o singură șansă, la sfîrșitul anului galactic, cînd sînt evaluate toate viețile oamenilor de pe Pămînt. Sfatul nostru este ca civilizația umană să conștientizeze că provine din vița fiilor de Dumnezeu. O energie divină poate fi folosită în direcție distructivă numai prin seducere și cădere spirituală. Trebuie să știți că oamenii au venit pe Pămînt cu misiunea de a deveni niște mici Dumnezeu, prin dobîndirea nemuririi sufletului.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 285



Începînd cu sec. XV, mediile oficiale au respins studiul vieții și al spiritului, mulțumindu-se cu studiul corpului fizic. Întrebările și frămîntările mele mă fac să mă adresez din nou prietenilor din Civilizația Vodă.
De ce noi, civilizație umană, am ajuns să ne dorim să ajungem, cu orice preț, într-o dimensiune superioară Pămîntului, dar fără a cunoaște Alchimia, Astrologia, Metafizica și Teurgia?
Trebuie să știți că Pămîntul este o dimensiune virtuală, iar viața voastră, pe care o socotiți reală, este doar o iluzie. Viața voastră pămînteană constă într-un conglomerat de impulsuri electro-magnetice, transformate de creierul vostru în realitatea pe care o trăiți de la o zi la alta.
Dar, unde existăm noi, ca ființe umane, cu adevărat?
Voi trăiți în același timp pe două planete – Pămîntul este planeta materială, pe care trăiți un fel de viață 3D, dar voi existați cu adevărat pe o planetă spirituală.
Ne puteți da niște pilde pentru ca mintea noastră să înțeleagă mai bine ceea ce vreți să ne comunicați?
Omenirea deține foarte multe informații care au fost transmise de pe planeta spirituală. Dar, mediumii din dimensiunea voastră nu mai cunosc citirea cerească. De sute de ani, stă în fața voastră manuscrisul Voynich și nimeni nu îl poate descifra.
Despre ce este vorba în acest misterios manuscris?
Informațiile din manuscrisul Voynich sînt de actualitate și în ziua de astăzi, dar nu sîntem siguri că ceea ce vă comunicăm în acest moment va rezona cu interiorul vostru. Dar, cum se mai spune la voi...încercarea vină n-are...vă comunicăm că, în acest manuscris se află informații legate de pregătirea fătului în pîntecele mamei. Cele 16 planete pe care se bazau astrologia și astronomia pămîntenilor nu au dispărut, pur și simplu, din necunoaștere, astăzi nu sînt luate în calcul. În manuscris se indica luna aprilie ca fiind favorabilă pentru a începe educația fătului din microcosmosul mamei. Cîndva, se pregăteau 15 femei, care reprezentau planetele ce guvernau Pămîntul și un bărbat ce reprezenta Soarele. Pe planeta spirituală, se pregăteau 15 bărbați ce reprezentau alte 15 planete și o femeie ce reprezenta Lumina. Plantele care sînt indicate și descrise în manuscris nu există pe planeta materială, iar informația despre acestea se transmitea fătului din pîntece prn puterea mirosului. Femeile de pe planeta materială care prindeau, în timpul sarcinii, un solstițiu sau echinocțiu, erau ridicate – de către un inițiat – în dimensiunea adevărată, pentru a trezi nemurirea viitorilor copii prin intermediul mirosurilor plantelor veșnice. Femeile lucrau cu puterea gîndului asupra greutății fătului și a mărimii corpului fizic. Cu cît greutatea și dimensiunile erau mai aproape de cerințele lumii spirituale cu atît mai ușor devenea trecerea din iluzie în lumea reală.
Cei 16 din lumea materială cu cei 16 de pe planeta spirituală aduceau împreună 32 de suflete, care aprindeau o sferă de lumină ce era împărțită în 64  de luminițe. Această sursă de energie era lăsată celor din lumea materială pentru a se întoarce acasă, în realitate. Semnul ce reprezintă roata vieții pe Pămînt era cheia care activa sfera celor 64 de lumini. Cînd veți conștientiza că voi sînteți acei care produceți energie sfera va deveni una cu voi.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 284






Deși ființa umană, grație inteligenței sale, este pregătită să ajungă pe planeta Marte, încă nu a reușit să-și cunoască măcar semenii, adică pe cei ce-i sînt mult mai aproape decît misteriosul Cosmos. Ar fi cazul ca noi, oamenii, să ne apropiem unii de alții și să ne cunoaștem mai bine. Altfel, vom vedea numai latura nedesăvîrșită care, din păcate, prevalează mai mult, astăzi. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
De ce, în ADN-ul ființei umane s-a păstrat atît de mult dorința de vărsare de sînge? Cum putem stăpîni acest animal din interiorul nostru?
Omul trebuie să conștientizeze că gîndul și faptele sale depind în totalitate de aștrii care au asistat la momentul nașterii. Stelele sînt un fel de moașe cerești, care îl înzestrează pe om cu calități pozitive sau negative atunci cînd pășește pe Pămînt.
Vreți să spuneți că omul poate veni în fața unei instanțe pămîntești și să declare că, pentru faptele pe care el le-a comis pe Pămînt, sînt responsabile stelele?
Am mai discutat despre faptul că instituțiile spirituale care se ocupă de zidirea sufletului pe Pămînt se folosesc de partea esoterică ușoară pentru a-l influența pe om în rău. Învățăturile de esență pură nu sînt admise în timpul prezent pe Pămînt, iar ființa umană este mult mai receptivă la energiile negative decît la cele pozitive. Adică – a face rău a devenit un stil de viață, ființa umană nu mai este educată să facă bine deoarece se consideră că toată lumea este rea.
Vreți să spuneți că noi vorbim în fața camerelor de filmat ceva, iar în realitate gîndim și facem exact opusul?
Omenirea, la ora actuală, trece prin nișa duplicității. Va aflați în locul unde se aleg semințele de neghină.
Ne puteți spune prin ce faze au trecut oamenii pe Pămînt?
Primii oameni, care au reprezentat Pămîntul, au  avut mărimi uriașe. Ziua și noaptea erau de 4 ore, iar rotația Pămîntului era mult mai accelerată. Toate descoperirile de pe Pămînt au fost făcute cîndva de către trăitorii acestei planete. Misiunea ființei umane, în acest spațiu, este să treacă prin toate ciclurile eonului pentru a se micșora fizic și a crește spiritual.
Cît mai trebuie să descreștem fizic în acest spațiu?
Ființa umană va fi puțin mai mare decît o albină. Totul se derulează după planul și ideea Creatorului. Sufletele care vor intui și se vor alinia la timp Planului Divin vor deveni capii lumii întregi. Misiunea ființelor umane este să aducă în Univers stabilitate și o forță de a-și conduce perfect propria viață.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 283


         Ceea ce se întîmplă, la ora actuală, în toată lumea, poate fi calificat drept neverosimil. Părerea mea este că rațiunea nu mai face față la tot acest dezastru care se întîmplă de la o zi la alta, în dimensiunea noastră. Oare de ce trebuie să trecem prin asemenea greutăți ca să înțelegem ceva? Ce este acel ceva și de ce sînt luate atîtea suflete? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Aproape toate sufletele de pe Pămînt s-au îndepărtat de la originile esoterice primordiale. Această stagnare spirituală va aduce Pămîntul și omenirea la pierzanie. Cum faceți reforme economice așa trebuie să faceți reforme și în spirit, altfel vor veni diverși mesageri și vă vor converti forțat la religiile lor.
Ce putem face noi atunci cînd o singură instituție – Biserica - și-a rezervat dreptul de a prezenta lumii Adevărul Divin, orice altă informație fiind considerată falsă?
Am învățat de la strămoși că nu există stupiditate mai mare decît a crede că ești deținătorul întregului Adevăr. Cei care proclamă că restul lucrurilor sînt false vor, cu orice preț, să vă aducă la nivelul lor de gîndire. Sufletele care cad în astfel de nișe nu mai gîndesc cu rațiunea și văd miracole chiar și într-un craniu de vită. În acest gol galactic, din epocă în epocă, au apărut diferite religii rebele, care sînt pe cale de dispariție. Întreaga omenire s-a îndepărtat de esoterism. Fără științele oculte nu se poate avea o idee completă asupra naturii. Porțile tainice ale Cerului se vor deschide prin învățători și filozofi specializați în esoterism, nu prin oameni care păzesc dogmele. Pentru a ieși din acest impas aveți nevoie ca, în mijlocul vostru, să crească lumini care să vă ghideze. Pentru ca prostia să nu fie ascultată, aveți nevoie de oameni dotați, care să vă aducă învățămintele cele mai abstracte.
De ce esoterismul primordial nu s-a perpetuat în creștinism?
Foarte mulți iluminați, care au fost numiți gnostici – s-au aliniat religiei ce abia se năștea. În primele biserici au existat două facultăți esoterice – una publică, pentru masele largi și o alta, secretă, pentru discipoli. Pe măsură ce se populariza esoterismul ușor de înțeles, masele – cu ajutorul preoților – i-au înlăturat pe gnostici deoarece ei păzeau spiritul, nu litera. Cei care au rămas devotați științelor oculte s-au ascuns de noile religii, dar au fost nimiciți cu ajutorul Inchiziției.
Aceste religii, pe care le numiți rebele, au fost aduse cu scopul de-a ne îndobitoci?
Părerea noastră este că profețiile trebuie privite ca posibilități, nu ca certitudini. Oamenii au crezut și cred prea mult în profeții și de aici li se trag multe necazuri. Orice profeție, în primă fază, trece prin instanța liberului arbitru, iar ființa umană trebuie să aleagă singură între libertate și necesitate. Dacă vreți să dormiți în pace, legați-vă la ochi și, dacă nu vă place ceea ce vă spun înalții spirituali, astupați-vă urechile. Sfatul nostru este să nu vă mai concentrați pe găsirea unui vinovat, ci să căutați o soluție de-a ieși din această situație. În viață există lucruri neprevăzute dar, dacă vezi că toată viața ta devine un mare gol, ia totul de la început.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 282



Întreaga viață trăim neîmpliniți că nu găsim fericirea. Oare nu ar fi mai bine să trăim, pur și simplu, fericiți, fără să mai căutăm fericirea? Străbunii erau îngrijorați de căderea spirituală a sufletului deoarece bogățiile materiale oricum se pierd odată cu trecerea corpului fizic în neființă. Căutînd o schimbare, interiorul ne îndeamnă spre înalte idealuri și totul pare perfect, la momentul și timpul potrivit. Dar, din păcate, odată cu trecerea timpului, descoperim că reforma mult așteptată este, de fapt, o frînă pentru evoluția societății în care trăim.
Poate că mulți se întreabă de ce un om care ajunge la cîrma statului se schimbă brusc...părerea mea este că oamenii politici ar trebui să termine o școală a bunelor maniere, să cunoască etica și, devenind persoane publice, să conștientizeze faptul că sînt puncte de reper pentru multă lume. Nu mic este numărul baieților din Constanța care au visat să devină...primarul Radu Mazăre și nu puține fete și-au dorit să-i semene Elenei Udrea. Nimeni nu se gîndește la acești oameni, care rămîn afectați și dezamăgiți, poate pentru întreaga viață.
Oamenii ce reprezintă Puterea trăiesc separat de oamenii simpli, există două universuri învelite în tăcere. Paradoxul este că atunci cînd oamenii simpli pătrund în universul celorlalți descoperă că aceștia sînt doar niște oameni slabi, care se ascund într-o lume de carton.
Nu sînt împotriva faptului ca oamenii să trăiască bine căci, în adîncul sufletului, fiecare dintre noi își dorește acest lucru, dar în nici un caz, din furt și minciună. Miezul societății este preocupat mai mult de modă decît de istoria neamului.
Oare ce este mai important: să trăiești o viață decentă sau să ai un nume/renume asemenea unui balon de săpun și care dispare la fel ca acesta? Ce este mai important pentru tine – viața sau bogăția? Ce este mai greu în viață – să cîștigi sau să pierzi? Trebuie să cunoști măsura în tot și toate și atunci nu o să-ți mai fie rușine pentru viața ta. Acumularea bogăției peste măsură te va aduce în pragul sărăciei. Trebuie să știi cînd să te oprești ca să treci de cele mai mari obstacole. Cel mai corect ar fi să ne cunoaștem mai mult cu sufletul și atunci viața va deveni o poveste. Nu judeca pe acel ce suferă astăzi din cauza greșelilor căci poți greși și tu mîine și la fel vor proceda alții cu tine.
Dacă ființa umană va merge prin timp ca o frunză bătută de vînt nu va găsi un adăpost pentru popasul sufletului său. Dacă pășești cu adevărat pe calea zidită cu propriile tale mîini visul tău va deveni o realitate, gîndul și fapta te vor aduce în locul pe care ți l-ai dorit întotdeauna.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 281


Omul privește și înțelege Universul în care trăim în funcție de ceea ce este el însuși. Un fricos va privi și stîlpul casei ca pe un hoț care a venit noaptea să-l fure, iar o fată îndrăgostită își va vedea iubitul peste tot. Sufletul va triumfa asupra materiei numai cînd instinctele animalice ale corpului fizic vor fi controlate în totalitate. Ignoranța ne întunecă interiorul într-o asemenea măsură încît nici soarele de pe cer nu-l mai vedem. Ne amăgim și furăm de la propriul popor pentru ca, în final, o mînă de oameni rătăciți să ne conducă. Dacă tolerăm asemenea atitudini și fapte înseamnă că în fiecare dintre noi există o emanație a acestor oameni.
La Chișinău se fură miliarde de euro, iar oamenii nu conștientizează că devin complicii hoților atunci cînd acceptă, în campaniile electorale, să-și vîndă votul pentru o sticlă de ulei. În această energie de oameni ieftini trăim și ne educăm copiii, fără să înțelegem că devenim niște lipitori pe spatele poporului.
Am pățit asemenea omului care căuta chibrituri noaptea, prin sat, pentru a-și aprinde focul în sobă și nu-și dădea seama că avea opaițul aprins în mînă. Ne-au atras într-o gaură neagră, unde nu se mai caută Adevărul și nici dorința de a-l găsi nu mai există.
Pildă: Un om care căuta înțelepciunea a ajuns la un iluminat. Acesta i-a spus să stea o zi întreagă în ploaie. După ce s-a udat bine, l-a întrebat pe învățător ce mai are de făcut pentru a deveni înțelept. Acesta i-a spus că nu trebuie să mai facă nimic și a vrut să știe ce gînd l-a urmărit cînd stătea în ploaie. Răspunsul a fost: mă sufoca gîndul că stau în ploaie ca un prost și toată lumea mă vede. Bucuros, învățătorul l-a îmbrățișat și i-a spus: ai făcut cea mai mare descoperire din viața ta – că ești prost. Din acest moment, nu te mai îndoi că vei găsi înțelepciunea.
După ce am devenit un popor creștin, am descoperit că sîntem cu toții nefericiți.
Pildă: S-au adunat străbunii și au trimis un sol la Dumnezeu pentru a ni se da o altă cruce și a ne schimba destinul. A intrat moș Ion în Împărăția Divină și a fost îndemnat să-și aleagă o altă cruce ca să avem cu toții un destin mai bun. Acolo erau diverse cruci și nu știa pe care să o aleagă. A căutat un timp și a ales crucea cea mai ușoară. Împăcat că și-a ales o cruce pe care să o poată duce, el a zis: Doamne, pe asta o vreau. Răspunsul Creatorului a venit imediat: dar, aceasta este crucea pe care ați mai avut-o, restul sînt grele pentru voi.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 280



Cu lacrimi în ochi, un popor demn își plînge copiii care au ieșit la o banală plimbare și nu s-au mai întors acasă. Sincere și profunde condoleanțe tuturor familiilor care suferă din cauza nesiguranței în care trăim. Oricît de profunde ar fi cuvintele celor ce încearcă să aline durerea părinților care și-au pierdut sufletele dragi, un loc gol va rămîne în inima lor pînă la sfîrșitul zilelor. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:
Ce avem noi, ca popor, de învățat, din această cumplită tragedie și cum îi putem ajuta pe cei aflați în suferință?
O mamă îndurerată se înfățișează în fața zeului Zalmoxe, implorîndu-l să-i aducă feciorul decedat din lumea celor morți: este unica mea speranță și nu mai am pentru ce trăi. Te rog, fă ceva ca să am pe cineva să-mi dea o cană de apă la bătrînețe. Zalmoxe o ascultă și îi spune că îi va aduce feciorul înapoi dacă ea îi va aduce o mînă de grîu din casa în care nu a murit nimeni. Femeia a pornit în căutare, bătătorind țara în lung și-n lat și nu a găsit nici o familie pe care moartea să o fi ocolit. S-a întors la Zalmoxe, i-a comunicat rezultatul căutărilor și l-a mai rugat ceva – să-i destăinuie taina nemuririi sufletului pentru ca oamenii să nu mai sufere atît de mult. Zalmoxe o prezintă unui învățător, care o sfătuiește să facă jucării fragile pentru copii. După un timp, femeia vine iar la Zalmoxe, supărată deoarece învățătorul o învață să facă jucării fragile, care se strica repede, motiv pentru care copiii plîng. Zeul o liniștește și îi răspunde că intenția învățătorului este să învețe copiii să fie atenți cu lucrurile fragile. Viața se scurge repede și va veni un timp cînd cineva va decide să le încredințeze inima și atunci ei vor ști cum să o păzească. Dar, cum să înving această furie care mă doboară, cum să o stăpînesc? De fiecare dată cînd te înfurii, bate un cui într-un lemn -  a fost răspunsul.
Bucuroasă, femeia revine pentru a-i spune că a bătut 37 de cuie într-o singură zi. Sfatul lui Zalmoxe a fost să se străduiască să bată cît mai puține cuie. După un timp, ea a învățat să-și stăpînească furia și nu a mai bătut nici un cui. Apoi, a fost îndemnată să le scoată atunci cînd este liniștită. Bucuroasă că a reușit, ea a așteptat să fie lăudată de către Zalmoxe.
Nedesăvîrșirea este o mare povară pentru sufletul omului...trecînd împreună cu Zeul pe lîngă lemnul găurit, acesta a privit-o cu blîndețe și i-a spus: fiecare gaură rămasă în lemn reprezintă o scuză. Din păcate, prin scuze, găurile nu se tămăduiesc, rămîn în adîncul sufletului.
Sfatul nostru este: nu bateți cuie în inimile oamenilor căci astfel de răni nu se mai tămăduiesc.
Alexandru Ștefan

  

Clopotarul dacilor 279

       



       Codrii și viile își vopsesc în liniște frunzele, pentru ca Măria Sa Toamna să înceapă țesutul covoarelor pe care le admirăm atunci cînd pășim peste această artă inedită a naturii. Mergem prin timp fără a observa frumusețea anotimpurilor și numai atunci cînd puterile corpului fizic se epuizează ființa umană înțelege că i se apropie sfîrșitul.
         De ce resursele energetice ale omului sînt atît de limitate încît mulți dintre semenii noștri se simt obosiți încă de la naștere, iar unii se simt bătrîni înainte de-a se pensiona?  Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Pentru ca ființa umană să poată trăi în acest spațiu al Terrei, în scara ADN-ului uman s-a introdus cîte ceva din ADN-ul primatelor. Primii oameni de pe Pămînt s-au desăvîrșit și datorită faptului că au fost vegetarieni. Carnea consumată de oameni activează mai mult ADN-ul primatelor, adică acea părticică ce l-a ajutat cîndva pe om să se adapteze în această dimensiune a Pămîntului. Unicul sfat lăsat de Divinitate oamenilor a fost să nu mănînce nimic din ceea ce poartă în vene (sînge).
Vreți să spuneți că cel mai mare păcat al oamenilor constă în consumul de carne?
Nu este neapărat un păcat, ci o mare abatere de la ceea ce v-a sfătuit Creatorul. Canibalismul și războaiele sînt efectele secundare ale rătăcirii ființei umane de la cele sfinte.
Cu ce s-a alimentat ființa umană la începutul Creației?
Primii oameni erau flămînzi mai mult de cunoaștere decît de mîncare. Iată, însă, o rețetă veche a unui preparat cu care s-au alimentat mii de ani oamenii:
-         Se iau proporții egale de sunătoare, flori nemuritoare, mușețel și muguri de mesteacăn;
-         Se mărunțesc și se pregătesc pînă la răsăritul soarelui, apoi se lasă într-un vas de lut pînă la asfințit;
-         După apusul soarelui, se toarnă apă fierbinte peste ierburi, se strecoară și se amestecă cu miere de albine. Pentru primii oameni, a fost singura hrană înainte de somn.
De ce ființele mai evoluate – extratereștrii – se ascund de om?
Este o mare greșeală să gîndiți că cineva se ascunde de voi. Ființele pe care le numiți extraterestre reprezintă o energie înaltă care poate lua diferite forme. Voi, în dimensiunea voastră, sînteți ca într-un acvariu în care civilizațiile mai avansate privesc cum evoluați.
Vreți să spuneți că, pentru voi, sîntem un fel de exemplu de cum nu trebuie să fii?
Dacă veți continua să consumați carne puteți să gîndiți ce vreți, dar mari schimbări în evoluția voastră nu vor fi. Mulți dintre semenii voștri vegetarieni au reușit să se elibereze de povara cărnii și deja au intrat în contact permanent cu energiile superioare vouă. Treptat, ei sînt inițiați și ajutați să treacă de bariera timpului pentru a fi conectați la alte surse de energie. Este o treaptă de care voi trebuie să treceți cu ajutorul voinței. Fără o alimentație eternă nu puteți obține nemurirea.
Sfatul nostru este: în primă fază, ușurați-vă corpul fizic de povara alimentației grosiere. Cînd animalul din voi se va potoli, ființa umană se va elibera de ceea ce este dependent. Ca să ajungi în Eternitate trebuie să mănînci și să bei ceea ce nu ți-ai dorit niciodată.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 278



Dacă asteroidul uriaș care venea peste noi s-a răzgîndit și nu a mai distrus Pămîntul, cei care conduc lumea au decis să o distrugă prin declanșarea celui de-al treilea război mondial. Cu aceste frămîntări și întrebări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:
De fapt, cine conduce lumea – americanii sau rușii?
Pe Pămînt, nimeni nu are putere aupra Creației Divine. Energia negativă care se acumulează pe Pămînt din cauza faptelor distructive ale oamenilor clocește într-o sferă care, la un moment dat, se sparge ca o bubă. Cine suferă din cauza durerii acestei afecțiuni acela o va sparge primul, pentru a fi cu un pas înaintea celorlalți. Ființa umană deține șapte corpuri – unul fizic - care se vede - și șase corpuri subtile care, de multe ori, sînt dezechilibrate din cauza rătăcirii spirituale și a nașterii prin cezariană (atunci cînd nu este cazul). Dacă aceste șase învelișuri, ce reprezintă întregul corp fizic, sînt încîlcite chiar de la nașterea copilului, veți avea un copil legat în totalitate de pămînt. Acești copii cunosc foarte bine capcanele pămîntești și îi rețin și pe acei ce caută ridicarea spre alte dimensiuni. Pe ființele înalte le îngroapă cu onoruri, în cavouri ferecate pentru ca sufletele lor să nu se poată elibera. În astfel de cazuri, acești indivizi urmăresc momentul pentru a se prezenta în locul unde entitățile trebuie să se renască pentru a se naște în locul lor. Corpul fizic trebuie ars pentru ca sufletul să aibă libertate totală. În caz contrar, eliberarea din corp se produce abia după un an de zile, după ce corpul fizic putrezește.
Vreți să spuneți că majoritatea cavalerilor și entităților înalte nu s-au putut renaște deoarece au fost îngropați?
Aceste înalte entități s-au renăscut pe Pămînt, dar mult mai tîrziu decît le era predestinat. În momentul cînd ar fi trebuit să se prezinte pentru o nouă renaștere au venit...netrebnicii. Aceasta este cea mai mare capcană în care se află ființa umană – reținerea corpurilor subtile, în corpul fizic, după moarte. Sufletul locuiește în șapte corpuri materiale și nu părăsește Pămîntul fără aceste corpuri. Cel mai greu corp care se menține de memoria corpului fizic este cel mental. După moartea fizică, sufletul va deține tot șapte corpuri, dar calitatea lor va fi alta. Cu cît ființa umană este mai evoluată și eliberată după moarte prin arderea corpului fizic, cu atît mai repede va avea acces fără restricții în cele șapte dimensiuni.
Ce reprezintă aceste șapte dimensiuni? Dați-ne un răspuns în așa fel încît să putem înțelege cu mintea noastră
Cum este așezat curcubeul pe cer la fel sînt așezate și cele șapte dimensiuni – după forma păpușii rusești matrioșka. Imaginați-vă un lift care face legătura cu toate aceste șapte ceruri. După cum ai muncit pe Pămînt, în acea dimensiune ești adus cu liftul; răii sînt întorși înapoi ca să-și schimbe destinul, iar cei evoluați pleacă spre dimensiunile mai avansate.
Dacă spuneți că noi, pămîntenii, nu avem puterea deciziei asupra Creației Divine, de ce permiteți ca oamenii buni să sufere?
Dimensiunea voastră reprezintă un incubator unde selecția de ridicare se face prin voință proprie. Dacă am interveni din exterior, ridicarea s-ar considera artificială, de aceea vă comunicăm să vă eliberați singuri din gheara acestor ciocoi.
Ce putem face noi, ca suflete, pentru a schimba această situație?
1.    Ardeți-vă morții. Prin îngroparea trupului, corpurile subtile sînt reținute artificial în acest spațiu.
2.    O mișcare populară sub deviza nemurirea ne aparține ar uni multe popoare în credința primordială a strămoșilor voștri.
3.    Ridicați un templu pentru nemurirea sufletului, care să nu reprezinte nici o religie.
Care vor fi consecințele războiului ce pare că a început? Ce se va întîmpla cu România și Republica Moldova?
Din acest conflict, rușii vor ieși învingători. După ce americanii și rușii vor împărți sferele de influență în lume, situația se va normaliza. România se va uni cu Republica Moldova după ce, la conducerea acestui din urmă stat va veni o femeie.
Sfatul nostru este să vă concentrați la cele trei puncte recomandate de noi. Restul – îl vor face alții.

Alexandru Ștefan 

Echinoctiul de toamn 2017 - Invocatie



Îndemnăm toți oamenii cu inimă de dac 
Să se conecteze la Invocația Neamului
Astăzi, de ziua Echinocțiului de toamnă
Pentru ca Planeta-Mamă să treacă cu bine 
Prin centrul Universului, 
Pentru a primi în dar fructul nemuririi. 

 Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat, Moș al Neamului Solar, 
Prin voința și credința sufletului meu
Mă alătur Puterilor pozitive din Univers
Pentru a ușura traiectoria Mamei Geea.
Rugăm Duhul Suprem să ne permită 
Trecerea în dimensiunile superioare ale Universului 
Pentru a fi de folos Creației Divine. 






Clopotarul dacilor 277


Toți ne dorim să cunoaștem adevărul despre viitorul nostru dar, din păcate, informațiile care sosesc în ultima perioadă, de la prietenii din Civilizația Vodă, sînt criptate - multe popoare vin cu previziuni sumbre legate de luna septembrie 2015. Am intrat într-o meditație profundă și m-am întrebat ce și-ar fi dorit străbunii mei de Ziua Daciei – 23 septembrie:
În primul rînd, să fie pace în toată lumea, iar Pămîntul să dăinuie și pentru urmașii urmașilor noștri; să redevenim ceea ce am fost cîndva și să nu ne mai lăsăm manipulați de acei pe care-i primim în țara noastră. Să ne unim conștiința, prin portul nostru popular, ca să vadă Creatorul că am rămas aceiași copii ai Săi, de la începuturi. Să-i privim cu compasiune pe cei ce vin și ne cer ajutorul căci așa am fost întotdeauna. La această dată, străbunii mei vă aduc un mesaj de pace și prosperitate cu o singură dorință – să devenim mai buni.
După această profundă meditație, mi-am pus întrebarea: ce gîndesc eu despre septembrie 2015? Eu cred că ziua de 23 septembrie 2015 va fi o zi însorită și, alături de mulți prieteni, vom sărbători echinocțiul de toamnă. După acest important moment astronomic, Pămîntul va trece prin centrul Universului pentru a se prezenta în fața Duhului Suprem și a primi entitatea care va reforma întreaga planetă. Această entitate se va naște în România, dar numai atunci cînd poporul va fi pregătit să o primească. Multe popoare își doresc acest lucru, dar aici, în România, toate s-au întîmplat și de aici, de pe acest tărîm, totul a început. Activarea ADN-ului va ajuta ființa umană să separe mai ușor adevărul de minciună pentru ca nimeni să nu mai joace rolul celui ce nu este.
Îmi doresc, cu toată iubirea acestui măreț popor, să îmbrățișăm planeta Pămînt pentru a o păzi de asteroizii care încearcă să o lovească. Orice lovitură pe care o primește Mama Geea este și o pată pe obrazul omenirii, ca urmare a rătăcirii spirituale. Trebuie să ne dorim ca nimeni să nu mai sufere în această lume și atunci nu vom suferi nici noi. A sosit timpul să devenim mai maturi decît restul lumii deoarece Creatorul are o Lucrare mare de înfăptuit cu noi. Este momentul să ne lepădăm de gîndurile distructive care ne aduc numai dezastre, să ne unim forțele ca să umplem acest spațiu cu iubire căci iubirea aduce numai zidire. 
Pentru toți dacii din lume LA MULȚI ANI, SĂ NE TRĂIASCĂ ȚARA ȘI NEAMUL, DE-ACUM ȘI-N VECII VECILOR, PENTRU ETERNITATE! 

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 276

Străbunii noștri ne-au transmis că poți să-i ghidezi pe oameni către izvorul cu apă, dar nu se poate să-i obligi să bea apă din izvor. Într-un fel sau altul, am ajuns în fața izvorului de cunoștințe primordiale, dar mulți nu le pot descifra și nici înțelege. Ca să poți observa semnele care îți apar la fiecare pas trebuie să nu fii ancorat în materie. Cei ce simt și gîndesc mai mult cu stomacul sînt persoane ce poartă în interiorul lor un mic război. În acești roboți cu chip uman nu mai are loc pacea și, din păcate, această infecție s-a tansmis și celor din jur. Ca să se producă o resetare pentru restabilirea valorilor primordiale, omenirea va trece prin moarte, iar viața va avea prioritate. Sufletele care nu au pierdut legătura cu Cerul simt o presiune, simt că ceva rău ar putea să se întîmple. Întrebarea și frămîntarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este:
Trăim liniștea dinaintea furtunii sau sîntem deja condamnați la moarte?
Dacă oamenii își doresc, în adîncul sufletului, un război ca să scape de alții, tocmai ei vor fi primii care vor suferi din cauza acestei dorințe. Sincronizarea unei gîndiri colective poate avea succes pentru ridicarea unui popor întreg. Ați intrat într-o perioadă de timp cînd fiecare popor gîndește numai în interes propriu. În această învălmășeală, multe popoare se vor trezi cucerite peste noapte.
Ce este cu această migrație musulmană? Este un scenariu bine pus la punct sau refugiații sînt doar niște victime care nu știu ce fac?  
Luna septembrie a acestui an este cea mai importantă din toate vremurile prin care a trecut Pămîntul. Omenirea va trece prin zona purității – cei care au statut de sclavi își vor continua activitatea pe lîngă stăpînii lor. În spațiu, totul este bine orînduit, nimeni nu va mai putea să pară ceea ce nu este, oamenii se vor împărți după nivelul spiritual și culoarea aurei. Oamenii cu ADN-ul modificat vor fi ghidați de civilizațiile mai avansate. Deținătorii de lespezi trebuie să deschidă canalele pentru ca cei iluminați, plecați din neamul vostru, să se întoarcă din India și Rusia. Cei 49 – ce reprezintă matricea lui Zalmoxe – trebuie să se regăsească prin invocația neamului - și să primească indicațiile Avatarului pentru a prelua mandatul de tărîm spiritual al lumii. Milioanele de indo-români, care vorbesc limba străbunilor, sînt mai puțin afectați de haos. După acest mesaj, iluminații din popoarele mai sus amintite trebuie să pornească spre destinul ce le așteaptă, pentru a primi indicațiile de la Duhul Muntelui Sacru.
Nu puneți la îndoială acest mesaj, a sosit timpul schimbărilor, entitățile care vor intra în acțiune fără să aștepte confirmări vor fi cu un pas înaintea celor nedeciși. Sfatul și îndemnul nostru este ca toate sufletele care vin de pe planeta Lebedei să-și sincronizeze gîndurile pînă la data de 9 septembrie 2015. Această sincronizare va activa memoria ADN-ului primordial, pentru ca puterea cuvîntului să devină reală.

Alexandru Ștefan