Cu
lacrimi în ochi, un popor demn își plînge copiii care au ieșit la o banală
plimbare și nu s-au mai întors acasă. Sincere și profunde condoleanțe tuturor
familiilor care suferă din cauza nesiguranței în care trăim. Oricît de profunde
ar fi cuvintele celor ce încearcă să aline durerea părinților care și-au
pierdut sufletele dragi, un loc gol va rămîne în inima lor pînă la sfîrșitul
zilelor. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea,
prietenilor din Civilizația Vodă:
Ce avem noi, ca popor, de învățat,
din această cumplită tragedie și cum îi putem ajuta pe cei aflați în suferință?
O
mamă îndurerată se înfățișează în fața zeului Zalmoxe, implorîndu-l să-i aducă
feciorul decedat din lumea celor morți: este
unica mea speranță și nu mai am pentru ce trăi. Te rog, fă ceva ca să am pe
cineva să-mi dea o cană de apă la bătrînețe. Zalmoxe o ascultă și îi spune
că îi va aduce feciorul înapoi dacă ea îi va aduce o mînă de grîu din casa în
care nu a murit nimeni. Femeia a pornit în căutare, bătătorind țara în lung
și-n lat și nu a găsit nici o familie pe care moartea să o fi ocolit. S-a întors
la Zalmoxe, i-a comunicat rezultatul căutărilor și l-a mai rugat ceva – să-i
destăinuie taina nemuririi sufletului pentru ca oamenii să nu mai sufere atît
de mult. Zalmoxe o prezintă unui învățător, care o sfătuiește să facă jucării
fragile pentru copii. După un timp, femeia vine iar la Zalmoxe, supărată
deoarece învățătorul o învață să facă jucării fragile, care se strica repede,
motiv pentru care copiii plîng. Zeul o liniștește și îi răspunde că intenția
învățătorului este să învețe copiii să fie atenți cu lucrurile fragile. Viața
se scurge repede și va veni un timp cînd cineva va decide să le încredințeze
inima și atunci ei vor ști cum să o păzească. Dar, cum să înving această furie care mă doboară, cum să o stăpînesc? De
fiecare dată cînd te înfurii, bate un cui într-un lemn - a fost răspunsul.
Bucuroasă,
femeia revine pentru a-i spune că a bătut 37 de cuie într-o singură zi. Sfatul lui
Zalmoxe a fost să se străduiască să bată cît mai puține cuie. După un
timp, ea a învățat să-și stăpînească furia și nu a mai bătut nici un cui. Apoi,
a fost îndemnată să le scoată atunci cînd este liniștită. Bucuroasă că a
reușit, ea a așteptat să fie lăudată de către Zalmoxe.
Nedesăvîrșirea
este o mare povară pentru sufletul omului...trecînd împreună cu Zeul pe lîngă
lemnul găurit, acesta a privit-o cu blîndețe și i-a spus: fiecare gaură rămasă în lemn reprezintă o scuză. Din păcate, prin
scuze, găurile nu se tămăduiesc, rămîn în adîncul sufletului.
Sfatul
nostru este: nu bateți cuie în inimile oamenilor căci astfel de răni nu se mai
tămăduiesc.
Alexandru
Ștefan
