Clopotarul dacilor 330

         Un pescar s-a angajat să treacă cu barca peste un rîu, zilnic, un profesor care își desfășura activitatea la școala din satul vecin. De fiecare dată, profesorul îl întreba dacă știe să scrie, îl iscodea despre cărțile pe care le-a citit sau…nu le-a citit și, cu un aer de superioritate, îl numea prost și îi spunea că  a trăit în zadar. Într-o bună zi, după ce profesorul cu maldărul său de cărți au urcat în barcă, a început o furtună aprigă. Liniștit, pescarul sare în apă și, în timp ce înota spre mal, îl întreabă pe dascăl dacă știe să înoate; după ce află că nu are habar, i se adresează din nou: uite, acum e rîndul dumitale să înțelegi că ai trăit în zadar. La fel și noi, oamenii, ne trăim viața fără să înțelegem cine ne conduce din umbră…altfel spus, învățăm toată viața și tot  proști murim. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
De cine sîntem conduși cu adevărat în acest spațiu?
Încă de la începutul Creației, Pămîntul a fost condus de către femei. Matriarhatul a prevalat în acest spațiu și tot ceea ce se întîmplă pe Terra este urmare a deciziei femeii. Bărbaților li s-a dat o jucărie care se numește politică și li s-a creat impresia că toată puterea este în mîinile lor. Nu există putere pe Pămînt care să nu fie controlată de către femei. Dacă puterea ar fi transferată oficial femeii, ea și-ar asuma responsabilitatea și omenirea ar avea o altă soartă.
Vreți să spuneți că, dacă sîntem conduși din umbră, deciziile sînt luate în așa fel încît noi, bărbații, să arătăm prost?
Voi nu sînteți luați în serios de către femeile care conduc lumea, așa că aveți de meditat înaintea zilei de 8 martie. Cînd bărbații vor înțelege că motorul acestei lumi este femeia, se vor întoarce la misiunea lor primordială – aceea de a crește și a dădăci copiii. Priviți puțin spre trecut, spre istoria omenirii și vă veți convinge că orice schimbare a fost făcută cu ajutorul femeii. Nu uitați nici de Tigrițele Albe, care au activat cîndva în China, într-o perioadă în care bărbații erau doar o sursă de energie de care ele se foloseau. Dacă nu se va transfera oficial puterea femeilor, bărbații  vor dispărea, cu timpul. Bărbații vor fi ocrotiți numai atunci cînd, pe Pămînt, puterea se va afla oficial în mîinile femeilor.
Sfatul nostru este: luați în serios această informație și găsiți o modalitate de-a proclama femeia Capul Pămîntului, pentru ca bărbații să aibă acces la Puterea Cerului.
Alexandru Ștefan