Sinzinele - preotesele Soarelui

        Incepe noaptea de Sinziene - noapte magica, noaptea cind omul poate intelege graiul animalelor, cind feriga infloreste pentru doar citeva ore, cind planta numita iarba fiarelor (celebra deoarece poate descuia orice lacat) lumineaza si poate fi recunoscuta, cind deasupra locurilor unde sint ingropate comori apar flacari, cind fetele isi afla ursitul, iar gospodinele practica ritualuri pentru norocul si sporul casei...este noaptea intilnirii cu mosii si stramosii nostri, noaptea cind portile Cerului se deschid. 

      Sarbatoarea  de Sinziene (sau Dragaica) este la fel de veche ca si poporul nostru si marcheaza inceputul verii intrucit pe 21 iunie este solstitiul de vara. La originea sarbatorii se afla, cu siguranta, un stravechi cult solar. In credinta populara, Sinzienele erau considerate preotesele Soarelui, femei frumoase si bune, divinitati nocturne care, in noaptea de 23/24 iunie, plutesc deasupra holdelor impartind rod, aduc leac florilor, tamaduiesc suferintele oamenilor, vindeca animalele. 

        In ziua de Sinziene, oamenii obisnuiesc sa impleteasca coronite din flori de sinziene si sa le arunce pe acoperisul casei sau sa le agate la intrarea in casa. 
Mirabela Radu 

Clopotarul dacilor 335

  

         Un discipol își întreabă învățătorul: de ce nu pot să ating nivelul desăvîrșirii, pe care îl aveți?  Învățătorul privește spre încăperea plină de oameni și îi întreabă: vreți să vă desăvîrșiți peste noapte, fără a face nimic? Toți au răspuns afirmativ. Învățătorul a spus că și el ar vrea…și, dacă cineva găsește o astfel de modalitate, să-l anunțe și pe el. Un discipol spune că ar crede mai mult în el, dar vede că are multe îndoieli în ceea ce face. Atunci, învățătorul desenează două cercuri, menționînd că, în cercul mic se află cunoștințele voastre, iar în cercul mare – cunoștințele mele. În afara acestor cercuri se află necunoscutul și, cu cît diapazonul este mai mare, cu atît hotarele cercului cresc. Altfel spus, hotarele cercului meu de cunoștințe cuprind mai multe lucruri, încă nedescoperite de voi. Pentru a fi cu un pas înaintea celui care caută trebuie să-mi pun multe întrebări ca să-i dau un răspuns sigur celui care mă întreabă. Sfatul meu este ca, atunci cînd nu mai înțelegeți nimic, să ascultați mai mult de Acela în care cred eu – Dumnezeu. Dar, am și eu către tine o întrebare – i se adresă învățătorul unui discipol – Ce ai de gînd să faci în această viață?

Termin studiile la universitate, devin avocat, mă căsătoresc și voi avea grijă de familie. Apoi, voi ieși la pensie și, ca orice om, voi muri. Asta-i tot? Da, învățătorule, mă iertați, am uitat ce este mai important…

Dintre cei adunați, s-a ridicat un orb și a spus: dacă ești înțelept, spune-mi, cum arată lumina? O pot atinge? Este tare sau moale?  

Învățătorul a ridicat ochii spre cer și s-a rugat pentru el, vindecîndu-l. Orbul a căzut la picioarele lui, strigînd: Acum, știu cum arată lumina. Lasă tu lumina în pace, acum putem să discutăm – veni replica învățătorului, care continuă: nu poți discuta cu un om fără picioare despre plimbări cu bicicleta. Sufletul vine din spirit și, oriunde s-ar afla, în spațiu, el tinde să se întoarcă spre casă. Inima ta o poți încredința numai aceluia care, de mic copil, a învățat să se comporte cu lucrurile fragile.

Învățătorule, poți să ne spui de ce în ochii tăi nu se vede nici un pic de tristețe?

Nu am ce pierde ca să fiu mîhnit ca voi. Eu mă tem numai de moartea spirituală, restul sînt doar capcane ale iluziei în care trăiți.

Alexandru Ștefan