Clopotarul dacilor 403




         Am descoperit, de-a lungul timpului, că sîntem o civilizație bătrînă și trecem, un an galactic, prin Școala Mamei Pămînt. În ciuda piedicilor pe care le-am întîlnit, se pare că am învățat, totuși, ceva – să trăim în proiecția gîndului și faptelor noastre materializate. Astăzi, întrebarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este:

Dacă Pământul și locuitorii săi au trecut la alt nivel, ce misiune avem noi în această nouă dimensiune?

         Aura, vibrația și protonii Pămîntului s-au schimbat la 180 de grade. Omul fals nu va mai putea trăi în această dimensiune. În spațiul vostru, circulă informații video interesante în ultima perioadă și astfel ați avut ocazia să observați cum mii de OZN-uri părăsesc planeta Pămînt. Acești oaspeți nepoftiți au încercat, avînd acordul multor șefi de state, să modifice ADN-ul uman și să invadeze Pămîntul. În acest moment, putem afirma că planul lor a eșuat. Noua vibrație în care a pășit Terra este asemenea unui aparat cu ultrasunete, care alungă gîndacii din case. Extratereștrii care au trăit în acest spațiu fără a fi observați nu mai au protecția protonică și sînt nevoiți să plece. Oamenii care încearcă să ducă mai departe planul oaspeților nepoftiți vor ajunge în aceeași situație cu ei, începînd din luna decembrie a acestui an.
         În această nouă dimensiune, gîndurile oamenilor vor deveni realitate, ființa umană nu-și va mai putea ascunde intențiile și gîndurile în spatele unor gesturi. Cel care va gîndi asemenea unui animal se va transforma în animal, prin puterea gîndului. În foarte scurt timp, cei care sînt conștienți de puterea gîndului din această nouă dimensiune vor bloca toate formele de socializare, încercînd să împiedice oamenii să se unească într-un singur gînd pozitiv și perfect sincronizat. Prima țară care se va ridica din această mocirlă prin gînd telepatic sincronizat va fi România. Este momentul să conștientizați faptul că gîndul pozitiv, gîndul constructiv poate aduce iluminarea și libertatea primordială.
Ați trăit în dimensiunea unde erați total controlați. Acum, trecînd la o vibrație superioară, controlați cu mare atenție ceea ce gîndiți. Va fi o mare schimbare pe Pămînt, totul depinde de ceea ce emite fiecare suflet, fiecare esență de pe această planetă. Nimeni și nimic nu va mai putea ține omenirea în captivitate. Cei care-și doresc dictatură o vor avea, dar nu aici, pe Pămînt.
Sfatul nostru: gîndește ca o entitate, asemenea Creatorului și vei trăi în armonie și pace. Dacă gîndești negativ, în negativ te vei transforma.
Alexandru Ștefan  

Clopotarul dacilor 402




         Trăim vremuri stranii…vremuri în care deznădejdea și nesiguranța ne domină sufletul. Omul de rînd nu mai înțelege ce se întîmplă cu viața lui, cu soarta lui. Ne străduim ca, într-un fel sau altul, să-i alegem pe acei care ne promit că vom trăi liberi într-o Românie prosperă. Dar, speranța se stinge repede cînd observăm că noii veniți la putere sînt chiar mai răi decît predecesorii lor.
Este evident faptul că nu mai avem intuiție și nici oameni care să vadă aura conducătorilor ce se înghesuie pentru a prelua cîrma frumoasei noastre țări. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:

Am impresia că cineva din umbră împinge întreaga civilizație umană într-un lagăr de concentrare. Ce scop are această entitate care se ascunde? De ce se grăbește să-și pună în practică maleficul plan?

         Fiecare creație are o copie, un fel de hologramă în care majoritatea oamenilor se desăvîrșesc. Este asemenea unei nave de antrenament în care cosmonauții se pregătesc înainte de-a ieși în Cosmos. Se apropie finalul anului galactic al soarelui și, odată cu încheierea rotației solare, dispare și oglinda adică holograma. Probabil, vă întrebați ce legătură are holograma cu ceea ce se întîmplă pe Pămînt… Pînă la închiderea cercului solar, toți oamenii trebuie să iasă din hologramă; în caz contrar, ei rămîn repetenți în iluzie, pentru următorii 26.000 de ani. 
Scrierile vechi ne vorbesc despre faptul că, odată cu distrugerea oglinzii, se prăpădesc și sufletele ce sînt prizoniere în iluzie și rămîn în viață numai paznicii. Datoria paznicilor este de-a reține cît mai mulți oameni în iluzie, pentru a avea de lucru în următoarea hologramă. Acești maeștri s-au perfecționat în iluzie și acum, la împlinirea vremii, ei infectează omenirea cu frică. 
Există o serie de ierarhii ce au un scop comun. Unii promit mîntuirea sufletului prin iertarea păcatelor, transformîndu-i pe oameni în sclavii lor. Alții, infectați de mirajul materiei, sînt capabili să-și vîndă chiar și părinții pentru a se îmbogăți. Tot acest haos are un singur scop: să împiedice sufletele să ajungă în Casa Creatorului, acolo unde există numai Iubire.

Poate ne indicați o cale de-a ieși din capcanele iluziei…am vrea să știm o dată aproximativă. Cîndva, ne-ați anunțat că anul galactic se va termina în 2012.

         În plan astral, nimeni nu v-a dat informații false. În anul 2012, s-a încheiat anul galactic, dar închiderea totală a cercului durează cam 10 – 15 ani pămîntești. În prima fază, căutați-vă Avatarul, care este și matca poporului vostru. În faza următoare, nu vă temeți de nimic căci ceea ce vi se întîmplă este doar proiecția gîndirii voastre prin care declanșați Legea Atracției. Cînd vedeți semnele, activați -  prin intermediul meditației – imaginația și cei ce sînt ancorați în energiile grosiere vor trece cu ușurință din iluzie în Creația Divină.

Sfatul nostru este: fiți atenți, dar nu vă temeți, învingeți frica. Virusul de care vă temeți în prezent există, dar nu este atît de periculos încît să distrugă nemurirea sufletului.
Alexandru Ștefan