Un nemuritor cunoaște drumul
spre casă
M-am întîlnit cu toamna care, cu hărnicie, uda pădurea
obosită de seceta verii. Frunzele scuturate de pe marginea drumului semănau cu
lumea rămasă în haos, care nici acum, la împlinirea vremii, nu a conștientizat
că demult a căzut de pe ramura copacului divin fără ca cineva să observe. E trist
cînd dispare o parte din lume și nimeni nu-i simte lipsa. Un întreg al eonului
se zidește de-a lungul celor 25625 ani pămîntești, adică în fiecare viață
construiești lumea ta din interior prin iubire necondiționată pentru ca, la
împlinirea vremii, să te poți sprijini în ea. Atît de mult s-a deprins lumea cu
moartea încît nici sfîrșitul lumii nu o mai sperie. Oricum, cu toții vom muri cîndva - așa gîndesc toți muritorii. Nu
cred că cineva ar îndrăzni să-i contrazică sau să le spună în față că este
nemuritor. Ei îi vor arăta cu degetul la tîmplă și-l vor sfătui să plece la
casa de nebuni. Dar, presupunînd că trăim și nu știm că există moartea, ce
planuri ne-am face pentru viitor? Parcă văd că fiecare dintre voi a făcut o
pauză - așa ceva este imposibil...
Ei, vezi că nu mai avem despre ce vorbi? Dar, de fapt, vrei să mai discutăm
acest subiect. Pensionarul ar zice că poate fi și nemuritor dacă primește pensia la timp.
Cel de la putere s-ar ruga să fie veșnic la cîrmă. Cei preocupați de atingerea
nivelului în direcția sexului s-ar ruga să aibă tinerețe fără bătrînețe.
Dar, cum credeți că ar gîndi un nemuritor?
În sfîrșit, mă întorc acasă.
Alexandru Ștefan
