1 Martie lin coboara,
Pe aripi de primavara
Si, in zborul lui usor,
Va aduce-un martisor!
Sa aveti o primavara fericita si o viata ca o primavara!
Am încercat să înțeleg cum priviți voi, cei din dimensiunile superioare ale Pămîntului, materia în care sîntem atît de ancorați. Dacă ne tot repetați că materia se află doar în mintea noastră, cum ar fi corect să reacționeze o persoană cînd este prădată? Să-i spună hoțului: ia tot ce vrei, oricum ceea ce vezi nu există? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Materia a fost statică atîta timp cît a poposit conștiința în ea. După activarea conștiinței, s-a transformat în creație. Voi doriți să aveți acces în cele mai înalte dimensiuni ale Universului, dar cu o conștiință adormită. Trecînd de hotarele iluziei, viața este total diferită de cea de pe Pămînt.
Care este pregătirea și calea ce-l eliberează pe om din mrejele iluziei?
În primă fază, sufletul trebuie să conștientizeze că materia este doar o plastilină în care sufletul învață a crea. Modelînd materia, învățați să o priviți cu ochii fizici ca să vă deschideți al treilea ochi. Datorită Ochiului Divin, omul se eliberează, treptat, de materie, conștientizînd că acest spațiu este mic pentru el.
Care sînt pașii necesari pentru a înțelege că, în această dimensiune, pierdem timpul în zadar?
Este foarte important ca informația acumulată în timpul vieții să nu fie uitată. Lumea științifică trebuie să se concentreze și să construiască un aparat care va transfera experiența sufletului ce moare către cel care se va naște. Aparatul va depista traiectoria sufletului și locul nașterii sale. În aceste cazuri, sufletul care muncește toată viața se va bucura, în existența următoare, de tot ceea ce a agonisit. Desigur, în mod automat, vor dispărea și moștenirile pe care astăzi le primesc, de multe ori, cei care nu le merită. Copiii din microcosmosul mamei vor fi pregătiți, iar majoritatea părinților vor putea intui cine a fost și cine este sufletul care este copilul lor. Fiecare neam trebuie să aibă șiragul său energetic, prin care să dea posibilitatea sufletelor ce au contribuit la formarea sa, să revină în acest spațiu. Numai prin astfel de canale energetice circulă toată experiența întregului neam din care proveniți. Este o temă profundă și trebuie să conștientizați că, nimerind în alte canale energetice, aveți statutul unui simplu trecător. Accesul la informație este liber, dar descifrarea ei este imposibilă pentru un nou venit.
Vreți să spuneți că nu este bine ca o fată din România să se căsătorească cu un african?
Fiecare suflet are liberul său arbitru, poate face ce vrea. În iluzie, totul este permis dar, dacă vorbim despre ridicare, totul contează. Sfatul nostru este: dacă cereți sfaturi, urmați-le. Altfel, veți pierde și ultimul tren. Pomii din livadă înfloresc primăvara la fel, dar fructele, cînd se coc, au gusturi diferite.
Alexandru Ștefan
Am intrat în Anul Cocoșului și toți, într-un fel sau altul, își cîntă propria arie. Ar fi ideal să-i auzim pe cei care, cu adevărat, au ceva de spus, dar, din păcate, cel mai tare strigă cei ce nu au nimic de comunicat…Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Este adevărat că există oameni a căror menire este să urle toată viața precum urlau cîndva bocitoarele plătite?
Există un conflict interior care se păstrează în sufletele multor oameni încă de la începutul Creației. Unul dintre fiii Creatorului, pe care voi îl numiți Satana, a reușit să convingă multe suflete aflate pe Pămînt să treacă de partea lui, împotriva Tatălui său. Pămîntul, cu toți răzvrătiții, a fost transformat într-o închisoare unde, în prezent, aceștia își ispășesc pedeapsa vegheați de gardienii Cerului. Poate că unii vor respinge această infomație dar, din păcate, foarte puțini se ridică din acest infern pămîntesc. Fiul răzvrătit a construit în subteran un fel de pușcărie pentru a-i ține pe oameni legați în totalitate de puterea lui.
Vreți să spuneți că, de fapt, noi, oamenii de pe Pămînt, sîntem un fel de carne de tun între Creator și Fiu?
Omul, precum și fiii cerești, reprezintă Creația lui Dumnezeu. În fața Adevărului, toți au răspuns în egală măsură. Diferența dintre închisoarea Cerească și cea a fiului este enormă. Prin desăvîrșire, ființa umană se ridică spre Cer ca să treacă prin focul solar. După ce își arde karma, are posibilitatea să trăiască veșnic în dimensiunile Creatorului. Pușcăria Satanei îl trece pe om prin iad pentru a ajunge din nou pe Pămînt. Este un fel de rai epuizat, unde trăiesc sclavii Universului.
Vreți să spuneți că noi, oamenii, ne-am deprins cu împărăția lui Satana precum deținuții cu pușcăria?
Exact. Nu mic este numărul celor care i-au fost devotați Satanei încă de la începutul conflictului primordial. În curînd, ei vor declanșa un mare dezastru pe Terra și speră că vor scăpa nevătămați deoarece Dumnezeu ocrotește planeta Pămînt.
Toate conflictele care au existat pe Terra au fost provocate de către oameni?
Tot ceea ce se întîmplă pe Pămînt este proiecția gîndului omenesc, nu este nimic din afara Pămîntului. Materia în care voi credeți există numai în mintea voastră, voi percepeți atît cît cuprinde diapazonul ochilor voștri. Vă îndemnăm să-l căutați pe acel care vede mai mult decît voi. Vederea ochiului omenesc este limitată și, din această cauză, creierul vostru funcționează la o capacitate foarte mică. O scînteie Divină stă ca un vierme de mătase învelit într-un cocon de materie, fără să mai gîndească că se poate elibera într-o singură clipă.
Sfatul nostru este: căutați-l pe acel ce v-a dăruit viața, nu pe răzvrătitul care vă folosește la maximum.
Alexandru Ștefan