Clopotarul dacilor 355





Puterea, aurul și femeia sînt cele mai căutate în acest spațiu, toate discuțiile sînt legate de putere, avere și tainele unde se presupune că guvernează femeia. Cu aceste frămîntări și întrebări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă:

Ca ființe umane, pe Terra, sîntem cu adevărat cei mai deștepți, așa cum ne considerăm?

Ca ființe umane, în comparație cu cei care mai trăiesc în dimensiunea voastră, aveți mai multă experiență dar nu sînteți mai deștepți. Albinele, termitele, delfinii și mulți alții sînt specii mult mai evoluate decît ființa umană. Cei care vor să ajungă la putere cu orice preț au fost cîndva marginalizați și, odată ajunși la cîrmă, încep să se răzbune. Există și oameni cu carismă, dar foarte puțini și cei care se îmbulzesc sînt tocmai acei nebuni după putere. Dacă nu curge, pică…ei consideră că viața fără bani nu are sens și îi privesc pe cei săraci ca pe niște resturi ale societății. Problema devine mare atunci cînd această pleavă a societății domină oamenii cu carismă. Dacă nu există echilibru între aura oamenilor cu carismă și cei care urmăresc numai bogăția materială, proiecția celor rătăciți se va extinde către întregul popor. Dacă aceste persoane frustrate își pierd influența și averea devin ca niște umbre care trăiesc din amintiri. Oamenii cu carismă nu ar trebui să formeze cupluri cu acest segment al societății, dar, din păcate, multe femei cad în această plasă. Ființa care moștenește o carismă Divină și este implicată în lupta energiilor grosiere ale banului își va pierde darul.

Ne puteți face o sinteză a ceea ce se întîmplă acum, în lume?

Marile state s-au luat la trîntă pentru primul loc al puterii mondiale. Rusia și America nu vor lupta niciodată între ele fiindcă o astfel de confruntare ar distruge planeta. Conflictul actual este mai mult o luptă a influenței în zonele de interes. Anul 2018 va fi un an al împărțirii globale – unele țări își vor extinde hotarele, iar altele vor deveni mai mici.
Sfatul nostru este: din orice situație grea există o ieșire, cheia o constituie diplomația.
Alexandru Ștefan