Clopotarul dacilor 361


      
 După faimoasa vară, a sosit și toamna cu toate darurile sale, pe care ni le oferă, ca întotdeauna, necondiționat. După o îndelungată pauză, am hotărît să intru într-o meditație cu prietenii din Civilizația Vodă și să le adresez cîteva întrebări.

         Care este ipoteza voastră referitor la Creația în care trăiește întreaga omenire? Noi, ființele umane, sîntem cu adevărat asemănătoare Creatorului? Care este misiunea omului pe Pămînt?

         Toate planetele din sistemul vostru solar, inclusiv Pămîntul, sînt născute din soare. Există milioane de sori în sistemul planetar, care îndeplinesc rolul de tată și mamă – într-o singură taină. Terra este un copil al soarelui, care are forma unui briliant multifațetat, iar voi sînteți copiii Mamei Pămînt. Toate formele de viață din Univers comunică perfect între ele, Pămîntul este o entitate vie, care simte și își trăiește viața cu mai mare intensitate decît ființa umană. Omenirea, plantele, animalele și orice formă de viață de pe Terra reprezintă o energie de care se folosește Pămîntul, pentru a funcționa în spațiu. Aerul pe care îl respirați voi reprezintă inspirația și expirația Pămîntului.

         Vreți să spuneți că Dumnezeul nostru este Pămîntul?

         Indiferent ce îmbunătățiri ale ADN-ului uman ați primit din spațiu, voi reprezentați o formă de viață datorită căreia trăiește Pămîntul. Voi sînteți pentru Terra ceea ce sînt bacteriile din interiorul corpului fizic al omului, datorită cărora trăiește. Ființa umană este menită să întrețină și să prelucreze suprafața Pămîntului. Toate războaiele și cataclismele care se petrec pe Terra sînt declanșate de însăși această planetă deoarece omul nu-și mai îndeplinește menirea primordială. Așa cum în interiorul vostru apar infecții care atacă corpul fizic, la fel și pe Terra se nasc mutanți, care o atacă. Din această cauză, planeta este nevoită să lupte cu infecțiile care-i pun existența în pericol.
Sfatul nostru este – nu intrați în conflict cu Mama Pămînt, nu distrugeți ceea ce a făcut Natura. Terra este un astru blînd, iar voi nu trebuie să uitați că depindeți în totalitate de ea.


Alexandru Ștefan