Trăind
o viață de om într-o dimensiune legată de timp și spațiu, vrei sau nu vrei, o
parte din ființa umană se îndoiește că există viața eternă. Mă adresez vouă, celor din Civilizația Vodă,
să-mi permiteți o călătorie în timp ca să înving egoul fals care, într-un fel
sau altul, induce suspiciuni referitoare la dimensiunile în care există
nemurire. O sferă luminoasă a apărut ca din senin și m-a învelit în timp ce
meditam, cu lumina sa. În cîteva clipe m-am trezit într-o lume total
necunoscută mie. Vegetația era diferită de cea de pe Pămînt, oamenii – mai înalți
decît noi și nu am văzut automobile și copii. Din sferă, priveam totul ca un
copil curios, pînă cînd am ajuns în fața unei entități care m-a întrebat ce
vreau să cunosc din lumea aceea. Mi-am revenit puțin din emoțiile pe care le
aveam și i-am mulțumit pentru atenția acordată. Îmi doresc să cunosc: de unde ați venit și cum ați reușit să atingeți
această dimensiune?
Sîntem înaintașii
voștri de pe Pămînt, am descoperit și dobîndit nemurirea acolo unde trăiți voi
acum. Pe Pămînt, viața este ciclică și fiecare ciclu are importanța lui. În primele
trei cicluri, sufletul trece prin treptele de adopție ale Pămîntului. Cel de-al
patrulea este trezirea și pregătirea sufletului în stare de hibernare. În ultimul,
cel de-al cincilea, omul trăiește 5.125 de ani fără să moară.
Dar
noi ce facem acum, nu sîntem conștienți că trăim?
Acum, voi vă aflați
într-o stare asemănătoare hibernării. Microbii care vă mențin corpul fizic în
timpul hibernării au viață scurtă. Atunci cînd începe ciclul cel mare de viață
pe Pămînt, sufletele selectate primesc de Sus o misiune eternă. Sufletul emană
o aură specială care, ca un magnet, atrage de la fundul oceanelor microbii ce
mențin viața în corpul fizic timp de 5.125 de ani pămîntești.
De
ce omul în somn trăiește atît de puțin și brusc i se oferă o viață de 5.125 de
ani?
Voi, acum, nu trăiți,
ci dormiți. În somn, fiecare are comportamentul său, este o stare de veghe
înainte de trezire. Toți pămîntenii care au șansa să intre în dimensiunea
acestui mare ciclu vor deține puteri paranormale adică își activează toată
puterea dată omului de către Creator.
Înțeleg
corect? Numai acei ce intră în ciclul mare își activează puterea Divină? Restul
ce fac?
Așa zisa moarte există
numai în timpul hibernării. Dacă sufletul nu se trezește pînă la ciclul care
definește eternitatea îi va muri continuu corpul fizic pînă cînd se va trezi.
Care
este scopul acestui mare ciclu?
Este ultima etapă de
viață pe Pămînt înainte de a dobîndi nemurirea. Numai în această perioadă, omul
își trezește dumnezeirea, restul ciclurilor reprezintă un fel de clocire și
selectare a sufletelor care pot dobîndi nemurirea.
Dar
de ce nu putem să trecem cu toții ca să trăim acești 5.125 de ani?
Aceasta ar fi ca și cum
ai trezi un om beat din somn ca să rezolvi cu el niște treburi importante…omul
trăiește într-o formă de viață somnambulă, adică între Adevăr și Iluzie. Numai în
starea de hibernare se petrece selecția naturală pentru viața eternă. Sufletele
care s-au trezit din hibernare așteaptă un fel de sfîrșit de lume fiindcă sînt
total nedumerite de comportamentul celor care încă dorm. Trebuie să
conștientizați acest lucru și să vă pregătiți de această mare șansă.
Alexandru Ștefan