Clopotarul dacilor 220

         

     Sufletul ființei umane este o părticică din Dumnezeu, care a hotărît, la începutul Creației, să cerceteze materia. Primii oameni care au apărut pe Pămînt aveau trei ochi, șase mîini și se numeau lemurieni. Patru mîini erau considerate divine, erau poziționate la spate și îndeplineau numai lucrări Dumnezeiești, primite prin revelație. Celelalte două, aflate în față, îndeplineau numai necesitățile corpului fizic, fiind ghidate de logică. Ochiul și mîinile divine au dispărut deoarece ființa umană le-a folosit prea puțin. Primii oameni cunoșteau foarte bine importanța corpului fizic, ce îndeplinea rolul unei capsule care ducea sufletul, după moarte, la destinație. Aurul îndeplinea rolul unui fir dintre suflet și Creator, iar mirosul pe care îl emana corpul fizic indica nivelul spiritual atins de suflet. Nu în zadar regii antici se înfățișau în fața Soarelui cu o statuetă din aur, spre a fi binecuvîntați de către Cer, iar preotesele zalmoxiene umpleau spațiul cu parfumuri tainice ca să-i placă lui Dumnezeu.
         Oamenii care mai dețin cunoștințe esoterice știu că în ADN-ul ființei umane se află – în formă latentă – o celulă în care se concentrează toată energia corpului fizic din timpul vieții și care explodează la 40 de zile după ce omul moare. Această energie acumulată de corpul fizic îndeplinește rolul unei focoase, care conduce sufletul, ca pe un satelit, la destinație. Acei care nu intuiesc rolul corpului fizic își risipesc energia pe nimicuri. Din această cauză, multe suflete nu pot ajunge la destinație și rămîn ancorate în Vama Morții.
         Misiunea sufletului este să iasă din roata vieții și a morții. Dacă nu reușește, se reîncarnează sau renaște pînă cînd duce la bun sfîrșit lucrurile deja începute. Cel mai mare eșec pentru suflet nu este căderea în trup de animal ci neputința de a obține un corp fizic. Chiar dacă sufletele nu au trup, energia corpurilor subtile învelește sufletul pentru a fi menținut ca esență. Corpurile subtile cunosc toate stările corpului fizic și, dacă sufletul intră în patima fricii, începe drumul iadului, de care mulți se tem. Ca să cunoașteți toate aceste taine trebuie să aveți o zi pentru suflet.
         Unii dintre voi, care și-au prins bunicii în viață, știu că ei țineau post negru miercuri și vineri. Acest post negru, la primii oameni de pe Pămînt, îndeplinea un rol împortant  pentru suflet. Un alt gen de post este cînd o zi se manîncă, a doua nu etc. Astfel, într-un an de zile, erau aproximativ 180 de zile de post pentru suflet. Cine are această voință poate șterge, cu ajutorul postului, hotarul dintre trecut, prezent și viitor. Doar atunci cînd se iau sub control toate simțurile corpului fizic se pot obține ușor informații din trecut, prezent și viitor. Cu ajutorul postului primordial se pot elimina toate toxinele din organism, aducînd corpul la greutatea ideală. Prin acest minunat post se poate deschide cel de-al treilea ochi (în zona frunții) care vă poate ghida în dimensiunea celui de-al 25-lea ceas. Oamenii care au voință și cărora le permite starea de sănătate vor avea schimbări majore după ce vor ține acest post timp de un an de zile – vor începe să vadă aura corpului fizic și vor putea observa al 25-lea cadru, prin intermediul căruia lumea este manipulată. Cine are voință și căutare spirituală va reuși să găsească un învățator care să-i dezvăluie această cale. Sfatul meu este să nu treceți nepregătiți la un astfel de post fiindcă va fi o trecere artificială și, în loc să obțineți rezultatele așteptate, veți deveni nervoși în ziua postului.

Alexandru Ștefan