Clopotarul dacilor 312

        



 Observam cum un cățel însetat încerca să bea apă dintr-un izvor. Cum se apropia să-și potolească setea, se speria de propria proiecție din apă și se retrăgea imediat, crezînd că acolo se află un alt cîine. Umblînd astfel, buimac, dintr-o parte în alta, l-a doborît setea și a sărit în apă fără frică...
         Făcînd o comparație între om și egoul fals putem spune că și nouă ni se întîmplă cam la fel, în căutarea drumului spre desăvîrșire. Prin puterea minții, spiritul din noi poate construi tot ceea ce vedem în jurul nostru. Ceea ce nu este în concordanță cu Creația Divină se numește egoul fals. Omenirea a căzut în proprria capcană – cea a falsei creații, din care nu mai poate ieși. Eliberarea din această proiecție mentală se poate produce prin schimbarea la 180 de grade a stilului de viață sau prin distrugerea sa de către un egou mai puternic, prin intermediul războaielor. Cei care intuiesc și găsesc o portiță pentru a ieși din această creație a egoului abandonează, treptat, căutarea din cauza lenei și a infecțiilor sufletești. Este mai ușor să trăiești în propria creație pentru că cei mai mulți oameni se prefac că muncesc, folosind la maximum ceea ce a lăsat Creatorul pe Pămînt. În această creație a egoului dispar femeile și bărbații adevărați, lăsînd loc unei lumi din carton.
         Anul maimuție va face ordine în falsa creație, iar lumea va fi întoarsă cu fața spre originile Creatorului. Pămîntul și omenirea vor fi eliberate de egoul fals prin cataclisme. În creația omului s-a acumulat prea multă energie negativă care, în acest an, va fi degajată și echilibrată cu ajutorul planetelor Marte, Saturn și Jupiter. Cei ce intuiesc și se simt manipulați de energiile distrugătoare trebuie să le echilibreze pînă la sfîrșitul acestui an; în caz contrar, se vor îneca cu propria otravă. Ieșirea din această capcană este simplă: încetați să mai faceți rău și, din acest moment, înmulțiți binele în tot și toate și veți reuși.

Alexandru Ștefan