Clopotarul dacilor 350


După informația din articolul precedent, am simțit că, în adîncul sufletului, nu prea ard de dorința de-a fi un om din trecut. Cu aceste frămîntări și întrebări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă. 

De ce tocmai planeta noastră a devenit școala tuturor civilizațiilor din Univers? 

Spațiul cosmic nu a fost întotdeauna atît de liniștit după cum îl vedeți voi, în dimensiunea voastră. Pămîntul, Soarele și Luna sînt planete create de civilizațiile mai avansate. Luna este o corabie cosmică, care veghează și urmărește evoluția voastră, în acest spațiu. 

Nu mai înțeleg nimic….spuneați că ne aflăm în trecut…acum, spuneți că ne aflăm într-o școală în care evoluăm? 

Toate civilizațiile care trăiesc, la ora actuală, în alte galaxii, și-au luat zborul de pe planeta voastră. Pămîntul a fost creat ca o bază artificială, unde viitorii cosmonauți erau pregătiți pentru a trăi în alte dimensiuni spațiale. Terra sau Școala în care trăiți nu și-a schimbat scopul, pur și simplu, voi v-ați obișnuit ca cineva să vină și să vă tragă de păr, pentru a vă ridica la Cer. Din acest motiv, ați devenit niște ființe care se comportă așa cum erau primii oameni de pe Pămînt. Nu puteți sta în clasa întîi cîteva milioane de ani…ar fi bine să vă maturizați. 

Dar, ce putem face aici, căci pe Pămînt avem parte numai de războaie, frică, teroare și grija zilei de mîine? 

Trebuie să conștientizați că trăiți într-o școală unde nimic nu depinde de om, ci de alte entități, care vă veghează pașii. În Școala-Pămînt a dominat pacea, armonia și iubirea. Negativul despre care vorbiți este numai proiecția gîndirii voastre. Această planetă nu poate fi distrusă deoarece îndeplinește un rol important în pregătirea sufletelor care vor trăi în viitor, pe alte planete. Frica și toate aceste povești legate de sfîrșitul omenirii vin din nedesăvîrșirea voastră. 

Dar, dacă, în locul nostru, vor veni uriașii, ce se va întîmpla cu noi, cei de astăzi? 

Planeta Pămînt este creată după modelul unui ou și se asemănă cu o păpușă rusească (Matrioșka). Șapte dimensiuni vă aparțin vouă, nucleul reprezintă 27 de dimensiuni paralele, unde fiecare civilizație își duce existența. În Univers, nimic nu se pierde și chiar dacă, la un moment dat, vă pierdeți corpurile fizice, voi existați în altă dimensiune. Nu contează unde vă aflați, important cu adevărat este să evoluați și, dacă vă aflați aici, pe Terra, înseamnă că aveți încă mult de lucru. Pămîntul este pentru începători, așadar, fiecare își decide destinul și decide unde vrea să trăiască. 

Oare noi sîntem zombați de religiile care se nasc la tot pasul? 

Nu căutați vinovați fiindcă ceea ce vi se întîmplă este și o parte din interiorul vostru. Dacă orice renaștere pe Terra constituie un deja vu trebuie să vă schimbați la 180 de grade drumul spre evoluție. 

Care este reperul acestei reușite? 

În primă fază, căutați oamenii cu care vă înțelegeți și pe care sufletul vostru îi acceptă. Este important ca, din acest cerc de oameni, să vă alegeți bărbatul, femeia și părinții din viața următoare. Totul trebuie să se facă cu acordul fiecărui suflet în parte, altfel nimeni nu va reuși. În timpul acestei vieți, alegeți-ă calea și stabiliți împreună drumul evoluției, în existența următoare. Cînd veți fi siguri de drumul ales, vor apărea și învățătorii predestinați să vă ghideze. 

Sfatul nostru este: dacă descoperiți, într-o zi, că trăiți numai pentru a munci în planul fizic, schimbați-vă calea și începeți drumul spre desăvîrșire, pentru a trăi veșnic. 

Alexandru Ștefan