Pasărea Phoenix
Într-o veche legendă strămoșească se vorbește despre faptul că dacii au fost singurii oameni care au avut trup din lut amestecat cu sîngele zeilor. Ceilalți oameni aveau corpuri din lemn sau chihlimbar, dar fără sînge. Treptat, aceștia din urmă s-au amestecat cu dacii și astfel au devenit purtători de sînge Divin. Acest popor, care poartă în sînge dumnezeirea, are misiunea ca, la fiecare sfîrșit de ciclu, să vină în fața lui Dumnezeu cu un element nou, ce îmbunătățește existența corpului fizic. La fiecare 800 de milioane de ani, se fac modificări ale corpului fizic, pentru a-l aduce la gradul de nemuritor.
Înainte de împlinirea vremii, în munții Carpați apare mesagerul soarelui – Pasărea Măiastră, cunoscută de mulți drept Pasărea Phoenix. Această minunată pasăre își face cuib în Țara Moților, pentru a-l ajuta pe Zalmoxe și poporul său să-și îndeplinească misiunea. Steagul dacic ne arată drumul evoluției spirituale și inițierile prin care a trecut omul din spațiul dacic. Lupul, care reprezenta energia animalică din om, este înghițit de către șarpe, adică de înțelepciune pentru ca, la împlinirea vremii, să devină nemuritor. Pentru a nu fi atacați de dragon, la sfîrșitul ciclului, dacii treceau ritualul șarpelui, renăscîndu-se astfel fără ca viața pămîntească să le fie întreruptă.
Prin desăvîrșirea sufletului, străbunii noștri au format în jurul corpului o aură, care încarcă corpurile subtile. Prin aceste corpuri, omul evoluează în timpul somnului, evadînd din corpul fizic. Legătura sufletului cu corpul fizic se menține prin cordonul vibrațional al sunetului. Persoanele care nu dețin suficient bio-cîmp vibrațional nu pot ajunge – în timpul somnului – în dimensiunile înalte, pentru a primi un răspuns pentru suflet. Din acest motiv, pentru unii oameni, viața de pe Pămînt devine un calvar. Această aură, dobîndită prin muncă spirituală, îl însoțește pe om dintr-o viață în alta. Ea se poate activa în întregime gîndind pozitiv și făcînd numai fapte bune. Corpurile subtile joacă un rol important în desăvîrșirea sufletului.
Oamenii care dețin o aură mare în jurul lor se transformă spiritual, dar scopul nu este dedublarea corpului fizic, ci teleportarea sufletului, în timpul somnului.
Steagul dacic este un mesaj mut, pe care fiecare dac trebuie să-l descifreze prin simbolurile pe care le poartă. Șarpele a fost totemul dacilor legat de inițiere. Vin, peste noi, timpuri în care vom avea nevoie de lucruri aparent simple, pe lîngă care trecem astăzi nepăsători. Lupul de pe steag îl avertiza pe străin: dacă vii peste mine, bagă de seamă, să nu trezești lupul din mine.
Unele popoare știau că le curge prin vene sîngele zeilor. Necunoscînd în profumzime înțelepciunea primordială, preoții credeau că ceea ce este de la Dumnezeu trebuie întors înapoi. În acest scop, au început să-și sacrifice semenii, cu rugăciunea: Doamne, îți înapoiem ceea ce ne-ai dat, miluiește-ne pe noi. În Dacia nu s-a întîmplat niciodată așa ceva, cei care vorbesc despre noi ca despre niște oameni întunecați o fac din neștiință.
În ceea ce privește mult discutata trimitere a solului către Zalmoxe, era doar un joc iluzionist, la sărbători, pentru străinii care ne vizitau. Dacii nu au scos niciodată învățăturile neamului în fața lumii, ci le-au transmis numai celor aleși și numai prin viu grai. Așa va fi mereu.
Acum, la împlinirea vremii, dacii trebuie să iasă din cele trei zone animalice:
- Zona bourului-zimbru, care reprezintă puterea și pacea
- Zona lupului, care reprezintă vitejia și devotamentul
- Zona șarpelui, care reprezintă înțelepciunea și desăvîrșirea.
Alexandru Ștefan
