Trecutul, prezentul,
viitorul
În cugetul nostru lovit de valurile vremii se ascunde acel
dumnezeiesc, care ne îndeamnă mereu să pășim mai departe spre Lumina Lui sacră.
El ne privește fără să ne judece fiindcă ne cunoaște împlinirea. Știm că a
comunica cu Creatorul este destul de ușor și totodată complicat. Prin ce și cum
se face această legătură cu Duhul Sfînt? Este greu de răspuns cu logica, dar
știu că se poate.
Ca
să menții legătura strînsă cu Duhul
Suprem trebuie să cunoști trecutul, prezentul și viitorul. Pămîntul pe care
te-ai născut reprezintă prezentul. Trecutul este legat de viața ta anterioară. Viitorul
reprezintă traiectoria sufletului spre nemurire, adică trebuie să știi ce faci
căci faptele bune se răsplătesc, iar cele rele se plătesc.
La
daci, Paștele Blajinilor era ziua și locul unde se întâlneau viii și morții ca
să le comunice celor de pe Pămînt cine au fost și ce au făcut în viețile
anterioare. La rîndul lor, cei de dincolo aflau prin cine se vor renaște ca
să-și poată duce misiunea sufletului pînă la capăt pe Pămînt. Nemuritorii care
aduceau pămîntenilor mesaje din viitor încredințau trupul unor preoți bine
pregătiți, era ca un fel de moarte clinică. Afirmația potrivit căreia dacii
săreau în sulițe ca să aducă mesaje de la Zalmoxe nu este adevărată. Misiunea nemuritorului
era să țină minte mesajul transmis din viitor atunci cînd se întorcea cu
sufletul în trup. Era un fel de călătorie în timp, în afara corpului, dar, din
păcate, le-am uitat pe toate.
Acum,
trăim într-o lume unde sentimentul și admirația sînt ucise încă de la naștere. Ne
este frică să mai iubim, nu mai sîntem dispuși să îndreptăm emoții și speranțe
către semenii noștri fiindcă ne temem de trădare. Dacă nu mai simțim în suflet
iubire înseamnă că, la rîndul nostru, ne-am dezis și de acel sacru care ne
veghează izbînda sufletului nostru. Credem sau nu credem, dar totul s-a creat
pe temelia iubirii necondiționate, care este însuși Dumnezeu.
Este trist că unii
dintre semenii noștri dorm un somn al morții unde nu se pomenește de nemurire. Oare
de cîte ori îi trebuie omului să mai cadă ca să conștientizeze că totul, în
spațiu, este rînduit de Creator? Pe oamenii care nu deosebesc energiile pure de
acele grosiere nici intuiția nu-i poate anunța că se află pe marginea
prăpastiei. Pur și simplu, se deprind cu noroiul sau, ca unii deținuți, cu
pușcăria. Din fericire, pe Pămînt se află multă lume care s-a trezit din somnul
nepăsării și a conștientizat că, fără Dumnezeu, nimic nu are viitor. Te întrebi
cum poți să te mai ridici dacă ai căzut atît de jos? Poți, dacă crezi în
Dumnezeu.
Cîndva,
cineva te-a dezamăgit și ai zis că nu mai crezi în nimeni și nimic și nici nu
ți-ai dat seama cît de jos ai căzut. Dacă vrei să ieși din această gaură
neagră, trezește iubirea necondiționată din interiorul tău și vei reuși. Dacă
ești în căutarea iubirii condiționate – care are legătură întotdeauna cu materia,
sub toate formele ei – nu este exclus să fii din nou dezamăgit. Iubirea adevărată
stă neclintită în sufletul care este în armonie cu Întregul, adică cu
Divinitatea.
Nu
îmbătrîniți sufletul cu mintea, lăsați copilul acela inocent din interiorul
vostru să vă ghideze calea spre pacea primordială. O meditație activată de cei
patru regi ai vînturilor și transmisă prin raza solară vă poate ridica cugetul
din orice mocirlă. În corpul și sufletul vostru va pătrunde o energie pură care
va elibera inima de capcanele haosului. Credeți într-un nou început și nu mai
repetați greșelile din trecut, invocați-vă strămoșii și bucuria sufletului
vostru va crește de la o zi la alta.
Alexandru
Ștefan
