Clopotarul dacilor 161




        Frămîntat de unele întrebări, mă adresez vouă, celor din Civilizația Vodă, care ne cunoașteți trecutul și viitorul:
Cum a fost posibil ca o țară atît de mare precum Dacia să se convertească la creștinism într-un timp atît de scurt?
Popoarele din jurul Daciei erau demult convertite la religia voastră. Străinii, luînd rolul de reformatori, s-au folosit  de religia  zalmoxiană – exista cultul soarelui, care se oprea si se răstignea timp de trei zile pe axa sa, înainte de sfîrșitul anului galactic. Treptat,  au schimbat numele zeului și ale sfinților cu ale lor.
Vreți să spuneți că Isus nici nu a existat?
Isus a existat și a fost un mare proroc, pregătit de înțelepții Daciei pînă la vîrsta de 12 ani, trimis apoi în deșert pentru a ilumina popoarele rătăcite. Dacii îl numeau Aisus, dar străinii l-au numit altfel.
Dacă a fost un iluminat divin, de ce l-au răstignit?
Aisus a avut menirea si misiunea de-a aduce omenirii taina călătoriei în alte dimensiuni. El a vorbit despre faptul că este fiul omului și că omul poate deveni Dumnezeu, prin desăvîrșire. Este cea mai mare eroare a omenirii – el nu a fost înțeles în nici un fel. Crucea pe care și-o fac creștinii zilnic era un cod care debloca corpul fizic pentru a călători în timp. Ducînd mîna spre frunte, se zicea: în numele Sinelui, al Tatălui și al Sfîntului Duh, Arin. Ulterior, a fost introdus și numele Fiului. Cu această învinuire au venit preoții să-l judece pe Aisus – că subminează ierarhia Divină. Aisus nu a fost răstignit, ci doar legat pe cruce, demonstrînd tuturor că el se poate elibera. Dispariția lui Aisus a revoltat mulțimea, care a acuzat preoții că au vrut să răstignească un trimis al lui Dumnezeu. Aceștia din urmă au decis să răstignească pe cineva care semăna cu Aisus, pentru a domoli revolta. Coroana cu spini pusă pe cap i-a provocat răni, iar chipul i-a fost acoperit de sînge și nu a putut fi recunoscut de nimeni.
Care era rolul primordial al crucii?
Crucea îndeplinea rolul unei roți a vieții, care-l ajuta pe om să se elibereze de Pămînt. Descifrarea era astfel: În numele Sinelui, invoc  Tatăl Ceresc și puterea Duhului Sfînt să-mi permită călătoria în timp, cu ajutorul aerului. Actuala rugăciune este dedicată strict ierarhiei divine - fiului și tatălui, care sînt ghidați prin duh. Omul, în această ierarhie, dispare ca entitate și, cu timpul, se creează senzația că el se roagă la trei dumnezei, în același timp.
Prin această adresare către Cer ființa umană nu se poate conecta cu Divinitatea?
Omenirea a găsit diferite căi de-a comunica cu Dumnezeu dar nu a reușit să pornească roata vieții, pentru a călători în timp.
De ce atît de multe ființe umane, venite cu misiuni nobile de iluminare a oamenilor de pe Pămînt au fost prigonite și batjocorite?
Omul și-a repetat atît de mult că el este stăpînul lumii încît este în stare, astăzi, să respingă orice lumină Divină care-i umbrește personalitatea. Cînd omenirea va conștientiza că ieșirea din acest spațiu se face prin Dumnezeu, cu ajutorul Duhului suprem, vor fi acceptate și ființele cu misiuni nobile.
Am înțeles că acest mare proroc nu a fost ucis, dar de ce actuala religie se străduie să ne facă părtași ai acestui mare păcat, pe care noi nu l-am săvîrșit?
Ca să manipulezi o lume întreagă trebuie să o faci să se simtă vinovată. Căderea spirituală care a lovit răsadul din Gradina Divină a început din momentul cînd oamenii au crezut că-l pot ucide pe Dumnezeu. Este cea mai mare suceală a minții omenești – să crezi și să gîndești că-l poți ucide pe Dumnezeu, fie chiar și numai pentru trei zile. În timpul apropiat, odată cu coborîrea luminilor de Sus va fi îndreptată această greșeală, iar omenirea se va putea bucura că nu poartă acest păcat pe suflet.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 160







Mamaia, ora 8 dimineața – ora României. Împreună cu marea și strălucitul soare am intrat în meditația mea către Civilizația Vodă cu următoarele întrebări:
Ce face ființa umană în spațiul dintre viață și moarte și cît timp stă acolo?
Dacă omul nu se renaște în timp de 24 de ore după moartea pămîntească înseamnă că a acumulat datorii ale destinului. Este adus în carantina cerească pentru a fi tratat de afecțiunile sufletului. În acest centru de recuperare sufletească va sta de la 1 pînă la 20 de ani pămîntești. Cele mai grave stări ale sufletului sînt considerate acelea cînd omul moare convins că a făcut numai fapte bune deși, în realitate, a făcut doar rău.
De ce această recuperare sufletească nu se poate face aici, pe Pămînt?
Voi trăiți într-o societate unde conștiința voastră este în totalitate legată de corp și materie. În astfel de cazuri, omul își dă seama numai după moarte că această energie sufletească, pe care se zidește viața, nu este de origine pămîntească.
De ce trebuie să murim de atîtea ori, cînd putem să îndreptăm lucrurile aici, pe Pămînt, cu un corp etern?
Pentru a deține un corp etern trebuie să-l meritați. După nivelul actual de evoluție, unii ar sta numai prin restaurante vieți la rînd, iar alții s-ar transforma în roboți, muncind. Ființa umană are posibilitatea să trăiască într-un corp etern, dar numai în afara timpului. Pămîntul are frumusețile sale, dacă s-ar lucra mai mult asupra desăvîrșirii sufletului, omul ar trăi chiar și o mie de ani.
Înțeleg că durata de viață a scăzut pentru că oamenii s-au oprit din evoluția sufletului?
Pentru un om cu o gîndire strict materială chiar și o sută de ani pare mult. Omul trăiește atît cît gîndește și evoluează spiritual. Dacă ființa umană s-a oprit din evoluție, sufletul consideră că nu mai are ce face în acest spațiu și părăsește corpul adică moare.
Cînd și cum începe devierea și de ce omul nu-și dă seama că se află pe un drum greșit?
Devierea începe în momentul cînd omul începe să se amăgească singur. Cel mai mare pericol este atunci cînd și cei care-i sînt alături îl încurajează să trăiască în dualitate. Dacă-și trăiește viața după traiectoria egoului fals, ființa umană este convinsă că Binele și fericirea se pot cumpăra. Dacă o persoană își cumpără libertatea ucigînd un suflet, va fi ucisă în același mod, în viața următoare.
Cum trebuie să ne trăim viața pentru a nu acumula datorii ale destinului?
În primul rînd, trebuie să-ți cunoști rădăcinile și ce misiune au avut ele de îndeplinit aici, pe Pămînt. Dacă știi de unde vii și unde mergi, sufletul tău își va găsi calea de-a se ridica. Primul pas spre desăvîrșire este să te abții de la a mai face rău. Elimină și gîndurile negative ce te pot aduce înapoi spre aceeași acțiune. Acumulează putere interioară și elimină gîndul că ești mic în această lume și nu poți schimba nimic în bine. Treci în totalitate de partea Binelui și, treptat, sufletul își va reveni. Un suflet mare, care a descoperit calea zidirii spirituale, nu va apuca niciodată pe drumul distrugerii. Dacă îți dorești cu adevărat să evoluezi, nu te uita ce grad de evoluție au acei din jurul tău. Este mai bine să acumulezi în interior lumină decît să stai, ca un mic opaiț, în fața luminilor mari, pentru a le măsura dimensiunea.  Este important să nu ajungi la disperare căci, dacă nu ai reușit multe să înțelegi în această viață, cu siguranță vei reuși în existența viitoare. Depune efort ca să nu înmulțești răul și reușita va veni de la sine.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 159





Ora 7.30 – ora României. Mă adresez, în meditația mea, către Civilizația Vodă, cu următoarele întrebări:
Zeii care au trăit printre noi și au guvernat Pămîntul erau ființe pămîntești sau extraterestre?
Pămîntul și omenirea au evoluat după ideile și reformele aduse de Sus. Zeii antici sînt părinții voștri primordiali, care s-au întors pe Pămînt de pe alte planete.
Dacă purtăm în sînge ADN-ul unei mari civilizații din Univers, de ce, prin comparație, sîntem atît de înapoiați?
Voi stagnați deoarece ați primit totul deja rumegat adică fără să depuneți efort. Acum, sînteți lăsați singuri ca să găsiți o ieșire din acest impas spiritual și ecologic. Unii dintre iluminații care au venit împreună cu zeii, din alte galaxii, au rămas pe Pămînt pînă la împlinirea timpului ca să împlinească voia lor. Ei sînt convinși că zeii care au promis că se vor întoarce se vor ține de cuvînt.
De ce zeii aveau capacități paranormale și noi, pămîntenii, nu avem?
Dacă observați cu atenție vechile descrieri ale zeilor veți vedea că fiecare purta o armă sofisticată. De exemplu, Poseidon nu lăsa nici o clipă tridentul din mînă căci, fără el, ar fi fost un simplu om.
Cînd s-a produs ruptura dintre noi și zei?
Voi sînteți din rădăcina Divină, unii dintre voi s-au ridicat și trăiesc în alte dimensiuni. Dacă voi îi numiți zei sau dumnezei este alegerea voastră. Pămîntul este considerat locul unde însuși Duhul Suprem a început ridicarea sa în spațiu, ca putere. Zeii care se nasc pe Pămînt și se ridică din mijlocul vostru sînt mai avansați spiritual decît acei ce vă aduc ideile din alte dimensiuni. Mulți dintre acești manageri trec benevol prin experiența Pămîntului, care le este de mare folos.
Să înțeleg că Pămîntul este o școală pe care nimeni nu o poate evita?
Exact. Fără această facultate pămîntească entitățile înalte nu pot deține un post înalt în ierarhiile cerești, este ca un fel de doctorat.  
De ce civilizația umană trăiește în permanență cu frica unui potop?
Fără ajutorul de Sus ar fi imposibil să trăiți atîta timp pe Pămînt. Pămîntul are propriile stări prin care își schimbă aura și forma. La momente grele, primiți întotdeauna ajutor de la civilizațiile mai avansate.
La ce să ne așteptăm în anul 2013?
Acest an este numit, în spațiu, anul Pămîntului, vor fi mari schimbări climaterice. Odată cu schimbarea aurei Pămîntului se va transforma și ființa umană. Acum, omul se află în fața unei radiografii de care nu se poate ascunde. Din Cer vor coborî raze de lumină ce vor ilumina spiritual toată omenirea. Este timpul cînd sufletul trebuie să triumfe asupra egoului fals. Anul 2013 este un început fără de sfîrșit pentru călătoria sufletului în Univers.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 158




                                    



Țara și oamenii au același destin? Cu această întrebare m-am adresat, în meditația mea, prietenilor mei din Civilizația Vodă.
Destinul unei țari depinde de evoluția și traiectoria avatarului care o reprezintă. Ca să înțelegeți mai bine, vă dăm ca pildă - o țară și avatarul ei. Noi am analizat destinul acestei țari și am ajuns la concluzia că, odată cu dispariția avatarului, i s-a schimbat destinul la 180 de grade: în Rusia, în timpul țarului Nicolai al doilea apare, din senin, la curtea regală un țăran cu numele Grigori Rasputin. Treptat, el preia conducerea țării. Soarta țării și a țarului s-au derulat, din acel moment, conform prezicerilor avatarului ce a fost ucis. Vladimir Putin și fostul țar (actualul Dimitri Medvedev) mențin echilibrul energetic al Rusiei. După anunțatul divorț al lui Putin, Rusia se va împărți în două, iar Dimitri Medvedev va fi îndepărtat de la putere. Fiecare suflet își zidește destinul după cum își trăiește viața.
Poate cumva, prin arhivele voastre, aveți o analiză despre noi, românii?
Centrul lumii este țara voastră și de aici a început roirea tuturor popoarelor ce viețuiesc pe Pămînt. Poporul vostru a dat naștere la mulți avatari, care se află în fruntea popoarelor de pe Pămînt. Avatarul României stă departe de lume și se va implica numai atunci cînd țara voastră va deveni centrul spiritual al planetei.
Această integrare europeană a României – ce ne va aduce în viitor nouă, românilor, în afară de libera circulație?
Din punctul nostru de vedere, integrarea voastră este un fel de cedare benevolă a pămîntului și zăcămintelor pe care le-ați moștenit. Acum, munciți prin străinătate, avînd un petic de pămînt acasă. Țara voastră are nevoie de legi interne solide ca să nu vă treziți străini la voi acasă.
Încotro se îndreaptă omenirea?
Lumea stagnează spiritual și acest lucru duce spre prăbușire. Misiunea unui popor este să-și depisteze avatarul așa precum procedează budiștii cu Budha și atunci se va ridica din mocirla materiei.
Dacă ați vorbit despre Rusia și avatarul ei – aceste previziuni făcute de el cuprind întregul Pămînt?
Grigori Rasputin a avut capacitatea să cunoască destinul țării și al poporului său. Rusia se va ridica după România căci rădăcinile ei provin din acest centru, iar traiectoria sa spirituală depinde în totalitate de traiectoria țării voastre.
Alexandru Ștefan

Clopotarul dacilor 157





Orașele sînt lovite de tornade, Pămîntul se cutremură în fiecare zi. Ce se întîmplă cu clima, cu natura? Cu aceste întrebări m-am adresat Civilizației Vodă.
Starea voastră interioară se reflectă în totalitate în comportamentul naturii. Pămîntul încearcă să degajeze și să echilibreze prin cutremure energia negativă acumulată de omenire. Tot ceea ce aruncați negativ în spațiu va veni ca un bumerang peste capul vostru.
Noi, trăitorii de pe Geea, putem schimba ceva în bine, putem opri acest dezmăț al naturii?
Oamenii de pe Pămînt au fost întotdeauna capabili să oprească furia naturii, dar acum, din păcate, sînt puțini cei ce mai pot comunica cu ea.
Vreți să spuneți să sîntem cu toții duși de val și nu mai sîntem în stare să schimbăm nimic?
Pe tărîmul vostru a prins rădăcini o răsadă nouă, care va da roade în timpul apropiat. Pămîntenii trăiesc într-un spațiu creat de Dumnezeu, iar gîndirea și comportamentul față de Creație sînt în totalitate raționale. Oamenii trebuie să conștientizeze că, fără ghidarea Duhului, ființa umană se transformă într-un robot programat de societate. Credința în Creator nu trebuie să fie o obligație impusă de societate, ci un dor veșnic al sufletului după Acel ce ți-a dat esența vieții.
Cum de Civilizația voastră a reușit să mențină legătura, fără întrerupere, cu Creatorul?
Pentru a păstra un foc viu între Creație și Creator trebuie, în primul rînd, să construiești relația pe temelia și baza bunului simț, mai bine spus, să nu deranjezi. Voi priviți Creatorul ca pe un Moș Crăciun, care trebuie să vă aducă daruri tot timpul. Trebuie să conștientizați că daruri s-au dat dintotdeauna, dar nu atunci cînd vreți voi, ci numai atunci cînd meritați.
Să înțeleg că noi ne comportăm ca niște copii neînțărcați față de Creator?
Maturizarea și eliberarea din capcana gîndului ascuns (că nu sînteți în stare să faceți nimic) se obține prin ascultare, iar desăvîrșirea sufletului – prin fapte bune și necondiționate.
Această stare ni s-a transmis de către părinți sau noi ne-am deprins cu această situație și nu ne dăm seama?
De cînd pămîntenilor li s-a implantat, în conștiința lor, că există păcat, ei au început să păcătuiască. Noi am constatat că vouă deja vă place să trăiți într-o lume plină de păcate și aceasta înseamnă că nu aveți nevoie de Divinitate. O societate ce are un stil de viață păcătos va căuta să-și aleagă un conducător mai păcătos pentru că se va regăsi în el. Din această cauză, mulți se amăgesc că sînt iluminați, dar, în interiorul lor, nu arde nici un firicel de lumină, iar acei ce nu au în suflet nici un strop de bunătate se ocupă de acte de caritate.
De ce răul prevalează asupra binelui, pe Pămînt? Sîntem cumva o amestecătură dintre forțele rele și cele bune?
În Creația Divină nimeni nu se poate amesteca sau schimba ceva. Forțele întunecate despre care voi vorbiți sînt tot din mijlocul semenilor voștri, care au abandonat în totalitate desăvîrșirea sufletului și au ales calea distrugerii. În mod inconștient, mulți oameni îi simpatizează pe acei răi și ajung să le ia locul. Unui om cu bun simț îi este greu să supraviețuiască în lumea voastră. Sfatul nostru este să mergeți în mijlocul naturii ca să găsiți liniștea și pacea primordială. Aglomerația în  care trăiți are legile sale, cugetul nu le va accepta niciodată. Descoperirea sinelui se face în locuri virgine, cît mai departe de lume.
Alexandru Ștefan