Clopotarul dacilor 174



 Intrînd în veacul 21, am constatat ca nimic nu este veșnic în această dimensiune, inclusiv Terra. Totul se clatină odată cu pămîntul, nici acești o sută de ani care-i sînt acordați ființei umane nu-i poate trăi în liniște și pace. Cu aceste frămîntări și întrebări m-am adresat prietenilor mei din Civilizația Vodă.
De unde atîtea pe capul nostru și ce vor, de fapt, civilizațiile mai avansate de la noi?
În spațiu au existat multe conflicte între civilizațiile evoluate, pînă cînd s-a stabilit ordinea cosmică. Pe planeta Marte a existat viață și, în acest nesfîrșit conflict, au suferit locuitorii ce se aflau de mii de ani pe acel tărîm. Părțile care au declanșat războiul au înțeles ce gafă mare au făcut distrugîndu-le marțienilor casa. Pentru a îndrepta cît de cît greșeala, au găsit planeta Pămînt, pe care exista viață, integrîndu-i pe supraviețuitorii de pe Marte. Aceste două mari civilizații s-au apucat să reformeze Pămîntul, pentru a-i găzdui pe noii veniți și pentru a-i școli pe băștinași, cu o singură condiție – la fiecare 3600 de ani să revină și să-i ridice pe cei mai avansați. Aceste două mari civilizații se deosebeau între ele prin faptul că unii aveau în sînge fier și alții – cupru. Dacă priviți reprezentările unor zeități antice puteți observa că unele aveau piele albastră și altele, galbenă. În fine, voi mai spuneți, referindu-vă la persoane nobile că au sînge albastru, iar acest lucru este adevărat.
În anul 1925, academicianul Mihailov a prelevat probe de sînge de la mai multe popoare și, după efectuarea unei serii de teste, a demonstrat că sîngele albastru există. Se spune că sîngele apă nu se face…o mare parte a oamenilor și-au păstrat culoarea sîngelui primordial și au toate șansele să se ridice în altă dimensiune. ADN-ul omului s-a îmbogățit, dar nivelul de-a atinge culoarea albastră a sîngelui nu o dețin toți oamenii, cel puțin deocamdată.
Secretul constă în faptul că, cu cît omul se ridică pe scara desăvîrșirii, cu atît mai mult cupru apare în sînge și el poate dobîndi nemurirea.
Noi am trecut prin experiența oamenilor care s-au considerat peste noapte arieni…cum să ne păzim de astfel de indivizi?
Civilizațiile mai înalte nu pot comite astfel de  erori, oamenii cu sînge albastru se diferă mult de restul lumii prin aura lor. Mulți consideră că ei vin dintr-o rasă pură extraterestră și nu vedem nimic rău în acest lucru, dar evaluarea o vor face ei.
Deci, după cum înțeleg, acei care nu au sînge albastru nu mai pot schimba nimic?
Această culoare este rezultatul la care a ajuns ființa umană care a muncit, ceilalți vor rămîne căci fierul din sînge nu le dă posibilitatea de-a trece în alte lumi paralele.
Totuși, avem prieteni, neamuri de care ne pasă și ne putem trezi că sîntem diferiți unii de alții. Ce se va întîmpla cu acei care vor rămîne?
Pe acei care trec în dimensiuni superioare noul îi ademenește și se dezleagă, treptat, de tot ceea ce nu este desăvîrșit. Acei ce rămîn sînt bucuroși că drumul spre desăvîrșire devine mai ușor.
Toată lumea așteaptă informații de la NASA. Este adevărat că ei dețin mai multe informații despre ce se va întîmpla cu noi, cu Pămîntul?
Cu siguranță, ei sînt mai informați, dar încă nu pot descifra toate mesajele și dimensiunile spațiale. Daca ar fi mai transparenți, oamenii i-ar putea ajuta să dezlege misterul legat de planeta numită Nibiru. Acești specialiști trebuie să înțeleagă că, dacă un obiect dispare brusc din vizorul radarelor nu poate fi vorba despre planete sau asteroizi. Acest ansamblu de planete - pe care îl urmăriți voi cu telescoapele – este, de fapt, o flotă formată din șapte nave spațiale, cu trei nave în părți și una mare în față. Face parte din sistemul vostru solar.
De ce noi avem senzația că soarele și luna răsar zilnic pentru noi? Există vreun strop de adevăr în nebunia noastră?
În spațiu, totul este gîndit și creat pentru a înmulți și păstra viața. Nu toți oamenii care trăiesc și mor au avut o viață bună, dar ultimele clipe din viața omului îl pot aduce acolo unde își dorește mai mult. Nu vă supărați pe oamenii întunericului fiindcă ei întotdeauna sînt orbiți și suferă din cauza luminii. În mod cert, acești doi aștri nu sînt pentru ei, ci pentru mărirea luminii din interiorul vostru.

Alexandru Ștefan