Din
depărtări, goniți de timp, am intrat în veacul XXI fără nici o deviză pentru
ridicarea sufletului către nemurire. Străbunii noștri au mers sub steagul
nemuririi pînă cînd romanii au făcut una cu pămîntul credința și ultimele
lăcașe zalmoxiene. Din păcate, după acest dezastru, nici ei nu au evoluat mai
mult decît noi, doar au devenit mai cunoscuți prin intermediul unei turte care
se numește pizza. Aceasta este, de
fapt, o plăcintă a dacilor, coaptă cîndva pe vatra neamului de bunicile noastre.
Nu sînt acel care să-i judece pentru prăbușirea neamului meu, oricum s-ar putea
spune că s-au pedepsit singuri prin continua cădere spirituală care îi
caracterizează astăzi.
Întrebarea și
frămîntarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este:
Cum a fost posibil să furi ideea de
nemurire de la un popor ce reprezenta un tărîm atît de puternic – Dacia?
Cînd
un suflet pornește și merge ferm pe drumul desăvîrșirii îi apare întotdeauna în
cale o ispită. În adîncul sufletului, romanii au fost convinși că aduc o
schimbare pozitivă în toată lumea. Astăzi, cea mai mare parte a creștinătății
se află într-un gol spiritual și, la un moment dat, va încerca să găsească o
nouă cale ce va fi, de fapt, o poartă bine uitată veche. Evaluarea unui popor
nu se face după cum a început drumul desăvîrșirii, ci după cum își păstrează
credința și după nivelul spiritual dobîndit pînă în prezent. Credința în
nemurire este reală. Nemurirea nu se dobîndește după moarte, ci este un fruct
care se obține numai în timpul vieții prin muncă susținută și devotament față
de strămoși.
Cum putem atinge nemurirea dacă
omul, muncind, nici nu observă că îmbătrînește?
Ființa
umană își dorește să trăiască în sînul naturii, dar așteaptă ca toate să fie
făcute de către Creator. Lenea și ignoranța l-au făcut pe om să se dezlege de pămîntul
care, de fapt, este și cea mai mare sursă energetică pentru corpul fizic. Îmbătrînirea
a început din momentul în care ființa umană s-a considerat sclava pămîntului pe
care trăiește, uitînd că tocmai acest pămînt o hrănește. Ideea nemuririi devine
viabilă numai atunci cînd o viață de om devine foarte scurtă pentru a duce la
bun sfîrșit înălțarea sufletului către veșnicie. Unii dintre oameni se nasc cu
ideea de a-și trăi la maximum viața, care este de fapt o ardere neechilibrată a
energiilor dobîndite în viețile anterioare. Încep viața pe cai mari, dar se
trezesc bătrîni și epuizați, nu înțeleg și nu pot accepta ceea ce li se
întîmplă, murind neîmpliniți și cu o mare neîmpăcare sufletească. Viața unui
suflet poate fi coordonată numai de părinți evoluați. Atunci cînd copilul este
îndreptat către valori nemuritoare nu caută clipe care ard odată cu apusul
soarelui. În copii veți descoperi mai accentuată ideea nemuririi, în viața
voastră nu prinde rădăcini fiindcă cei care vă ghidează spiritual nu cred în
ea. Sfatul nostru este să vă ghidați după interiorul vostru și numai atunci
veți intui planul-idee al sufletului. Cînd veți descoperi această taină nu va
mai fi nevoie ca, în această dimensiune, să traversați șapte sute de vieți,
prin moarte.
Alexandru
Ștefan
