Clopotarul dacilor - 46


                 


                          Desăvîrșirea sufletului se atinge numai în corp fizic  
          Dumnezeu s-a făcut  om, pentru ca omul să devină Dumnezeu. În toate tainele Universului a fost inițiat omul de către Divinitate, ca să se desăvîrșească și să se bucure de Împărăția Cerului. Dar, pentru a deveni mici Dumnezei, toți avem nevoie de un corp care să fie alcătuit din material subtil, ce-și poate modifica cu ușurință forma atunci cînd se petrec mari reforme în spațiul cosmic.
Misiunea omului pe Pămînt a fost și este desăvîrșirea sufletului și iluminarea corpului fizic, conform cerințelor universale. Odată cu alinierea planetelor se va activa și ADN-ul omului, iar corpul uman va avea posibilitatea să execute anumite funcții pentru a fi în concordanță cu cerințele sufletului.
Prin desăvîrșirea sufletului, corpul fizic se va transforma, treptat, în corp subtil, ca acesta să devină casă pentru spirit, ce nu-i va domina niciodată ființa. Străbunii noștri aveau mare grijă de corpul fizic, fiind conștienți că ridicarea sufletului se făcea prin energia corpului iluminat. Corpul uman este ales de către suflet după afinitatea energiilor și poate să-și modifice calitățile numai dacă omul evoluează. Mulți oameni au muncit în viețile anterioare pentru a avea un trup perfect și, adeseori, acest trup devine pușcărie pentru suflet, căci omul abandonează căutarea spirituală. Dacii spuneau că, într-un corp sănătos trăiește un suflet frumos, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să te privești toată ziua în oglindă. Cînd corpul fizic devine mai important decît sufletul, omul nu-și mai cunoaște structura corpurilor subtile. Atunci cînd trupul i se supune în totalitatea sufletului începe calea iluminării propriului corp, prin lucrarea Duhului; se activează toate celulele și atomii care stau la baza corpului uman; întră în acțiune capacitățile creierului și ale inimii, inactive pînă atunci. Ființa umană are posibilitatea să treacă, treptat, în corpul astral, fără să mai moară. Acest corp nemuritor o să-l ajute pe om să dezlege toate nodurile karmice făcute în timpul vieții pe Pămînt. Ceea ce omul a greșit în existențele anterioare poate fi ispășit numai trăind într-un corp nemuritor; în afara lui – fiind chiar și conștient – nu ai în ce să te sprijini.
Corpul fizic constituie legătura dintre forțele Pămîntului și forțele din planul astral. Numai în corpul său fizic omul dobîndește toată plenitudinea vieții. Compoziția corpului omenesc este aceeași ca și compoziția corpului fizic al Pămîntului. Sîntem total dependenți de vibrația Pămîntului, care ne stabilește ritmul vieții și pulsul inimii. Sprijiniți-vă pe Pămînt, pe propriul corp, iar ritualurile lăsate de strămoși o să vă tămăduiască de boala minții sucite și o să vă ridice din energiile joase, care vă pun obstacole în calea nemuririi.
Alexandru Ștefan