Nedumerirea unui nemuritor
După mii de ani, un nemuritor se întoarce, dintr-o călătorie astrală, în orașul său de baștină. În casa lui locuiau niște oameni necunoscuți, iar în orașul lui – o lume total diferită de el. Complet debusolat, s-a dus la Primărie cu actele în regulă…acolo i s-a spus că documentele sale ar trebui donate unui muzeu…au fost valabile în urmă cu cîteva mii de ani. Disperat, omul a ridicat ochii spre Cer: Doamne, cum am ajuns așa…fizic, sînt acasă, dar sufletește nu mă simt acasă...
Zalmoxe i-a răspuns că pur și simplu s-a întors din călătorie mai devreme cu o zi: acești oameni muritori trăiesc numai cît o zi de-a noastră. Atunci cînd sîntem plecați în călătorii prin Univers le oferim spațiul gol, ca să învețe cum se dobîndește fructul nemuririi. Nu trebuie să te superi pe ei, încearcă să le dai un sfat ca să ajungă și ei ca tine.
Adresîndu-se celor pe care i-a găsit în casa și orașul lui, nemuritorul le-a spus: pentru a deveni la fel ca mine trebuie să credeți cu adevărat în ideea adusă pe Pămînt de către Creator. Acei care intuiesc ce și-a dorit Dumnezeu să facă pe Pămînt se unesc într-o singură idee Divină. Din acest moment, tu nu mai exiști, există numai Dumnezeu în interiorul tău și ideea Lui. De unde știi că este ideea Lui? Foarte simplu – nu mai îmbătrînești și nu mai mori. Acei care cred cu adevărat în El devin nemuritori. Moartea vine numai după acei care nu cred în nimic. Nemurirea este singurul punct de reper ce ne indică faptul că mergem într-o direcție bună. Acest reper ni l-au lăsat strămoșii ca moștenire. Credința în nemurire este cheia care deschide porțile Eternității. De cînd omenirea a pornit pe un drum greșit, avem parte de ghizi care trăiesc o singură zi și, treptat, am devenit și noi asemenea lor. Un popor nemuritor vine din arborele Divin al Cerului. Dacă, totuși, am avut nefericirea de-a ne amesteca cu restul lumii, acum, la împlinirea vremii, trebuie să ieșim din lume; în caz contrar, vom cădea și noi sub mătura muritorilor. Atunci cînd omul era adevărat, și natura îl iubea cu adevărat. Semnele se văd, numai nu așteptați să se și adeverească, căci atunci nu veți mai avea timp să faceți nimic.
Alexandru Ștefan
