Nemulțumitului i se ia
darul
După
cum am menționat în clopotarul
anterior, mintea iluminată trezește Dumnezeirea din EU SÎNT. Ființa umană își
va cerceta propriile acțiuni cu puterea celui de-al șaselea simț - intuiția (inima).
Sufletul devine străjerul minții neechilibrate și veghează ca dorințele
dăunătoare întregului să nu intre în acțiune. De aici a apărut proverbul înainte de a tăia ceva, măsoară de șapte
ori.
Omul
intră în natura liniștii creatoare în care iluminatul EU SÎNT cercetează
dreptatea universală, pentru a înțelege cum funcționează Adevărul Suprem. Străbunii
spuneau că fiecare om crede că el are
dreptate, dar adevărul este numai unul singur.
Cînd
sufletul se ridică din mocirla grijilor lumești, intră – încet-încet – în starea
Divină unde, ca un copil, începe să cerceteze și să cunoască măreția
Creatorului. Sufletul, fiind de aceeași esență cu Creatorul, energiile se unesc
și încep să lucreze împreună la Planul Divin al Universului. Unii dintre voi se
întreabă acum: cum aș putea eu să pot
crea odată cu Dumnezeu? Este exact ca în copilărie, cînd mama cocea pîine,
îți făceai și tu o pîinică mică și-ți părea că este cea mai gustoasă. Nu poți
fi niciodată ca Dumnezeu, dar poți tinde către blajinătatea și perfecțiunea
Lui. Prin credință și faptă ai șansa de a semăna cu El, adică de-a fi veșnic. Cu
timpul, devii un zidar al Cosmosului, unde Creatorul îți apreciază lucrarea.
Sufletul
iese din dorințele și emoțiile personale, fiind conectat în totalitate la
planul Divin și, prin iubirea necondiționată, construiește planete și bunăstare
pentru întregul Univers. Oamenii de la sat sînt mai simpli și mai curați la
suflet fiindcă se află în contact permanent cu natura. O importantă regenerare
a corpului fizic se face prin contactul cu pămîntul, iar acest contact trebuie
să fie făcut și prin fapte concrete. Primăvara, pămîntul se bucură cînd este
lucrat, cînd se sădesc copaci, cînd i se curăță izvoarele. Pămîntul ne
răsplătește din plin cu sănătate bună și energie vitală, pentru ca noi să putem
evolua în liniște și pace. Puteți medita și în timp ce faceți ceva; o femeie
însărcinată trebăluiește prin casă, dar este conectată mereu cu pruncul din
pîntece. Cam așa ar trebui să fie o
meditație corectă. Tot ceea ce gîndești și faci trebuie ca, spre final, să
nască ceva etern. Uneori, doar gîndești, îți dorești cu adevărat ceva și obții.
Dar, cu timpul, vei pierde acel ceva important, pentru că nu faci nimic concret
pentru a-l păstra, a-l merita. Vei rămîne cu regretul că, dacă ai putea
întoarce timpul înapoi, ai face mai multe, dar deja nu mai poți schimba nimic. Mai
pe scurt, nemulțumitului i se ia darul.
Din
acest moment, începe să faci ceva concret și te asigur că vei avea o bună
dispoziție și vei uita ce înseamnă
tristețea. Așa să fie!
Alexandru Ștefan
