27 martie–ziua cînd ne-am luat Basarabia înapoi

Moto: Un cîntec istoric ne-aduce aminte / Că frații în veci vor fi frați

            Duminică, 25 martie, Chișinău – primăvara s-a instalat confortabil în bătrînul oraș, scăldînd în miresmele sale totul și îndemnînd la visare, la meditație, la odihnă. Liniștea care învăluia străvechea așezare moldovenească a fost spartă, la orele amiezii, de mii de glasuri ce s-au ridicat ca unul singur, scandînd UNIRE. Intitulată simbolic de către organizatori – 30 de organizații non-guvernamentale de pe ambele maluri ale Prutului – Marșul Unirii, manifestarea a adus laolaltă cel puțin 5000 de persoane de toate vîrstele, care au vrut să-și manifeste o veche și arzătoare dorință – refacerea Daciei Mari. Manifestări similare s-au desfășurat – unele au loc chiar astăzi – în toate marile orașe ale provinciei românești Basarabia și au drept scop marcarea împlinirii a 94 de ani de cînd, în Sfatul Țării din Chișinău, a fost votată Unirea cu Patria Mumă, punîndu-se capăt, astfel, ocupației țariste.
            Cît de actuală este astăzi, Unirea celor două maluri de Prut – iată o întrebare care a făcut să curgă tone de cerneală din tocurile jurnaliștilor, analiștilor politici ori politicienilor. Personal, consider că la această întrebare au răspuns, duminică, miile de glasuri care au scandat Noi vrem să ne unim cu Țara, care au intonat imnul de stat al României și s-au prins în Hora Unirii, care au scăldat Chișinăul în culorile tricolorului românesc. Da, este adevărat că anii de ocupație sovietică își spun cuvîntul:
-        românii basarabeni vorbesc o limbă română stîlcită, cu accent rusesc, dar totuși vorbesc limba română, spre deosebire de ungurii din Ardeal
-         am avut și avem programe școlare diferite, am citit alte cărți, am învățat în școli diferite, am fost îndoctrinați…dar cu toții îl avem pe Ștefan cel Mare
-        da, cei de la Chișinău nu vorbesc engleza fără de care nu te mai poți înțelege cu nimeni la București, dar nici cei de dincolo de Prut nu vorbesc rusa…
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că ceea ce ne unește este mai puternic decît ceea ce ne desparte. Cei care au răbdare să pătrundă în adîncul sufletului unui basarabean vor descoperi că acolo au îngropat strămoșii întregul tezaur al Daciei – spiritul dreptății, demnitatea, curajul, blajinătatea și, mai ales, înțelepciunea. Nici o armată din lume nu a putut șterge din memoria acestor suflete Adevărul, pe care l-au păstrat cu sfințenie, cinstind astfel memoria înaintașilor și dovedindu-se demni de-a le fi urmași. Curățenia acestor suflete și modul în care au conservat valorile strămoșești ne poate fi pildă nouă, celor care ne-am lăsat influențați și amăgiți de toate lucrurile care sclipesc și care ne-au fost aduse de peste mări și țări… Avem multe de învățat unii de la alții și avem multe de făcut împreună dar, înainte de orice, trebuie să învățăm să ne acceptăm așa cum sîntem și să înțelegem că sîntem cu toții urmașii aceluiași neam de daci, sîntem cu toții urmașii  marelui Burebista și ai viteazului Decebal. Să ne bucurăm împreună de faptul că ne-am regăsit și să sărbătorim cu toții Ziua în care sufletul neamului nostru a fost reîntregit! La mulți ani, dacii mei liberi!
Mirabela Radu