În
negura dimineții, stînd cu bătrînul munte de vorbă, am dat față în față cu
soarele, care s-a bucurat de prezența noastră. În liniștea lor, simțeam
prietenia ce ne leagă de veacuri. Le-am mulțumit, în adîncul sufletului și m-am
retras în meditația mea către Civilizația Vodă cu întrebarea:
De ce ne simțim atît de singuri
într-o lume atît de mare?
În primul rînd, trebuie
să învățați să vă împrieteniți cu voi înșivă. Mînia din iubire dă naștere
singurătății, care face un suflet să sufere, convins fiind că și-a risipit
viața în zadar cu o persoană care doar s-a străduit să imite iubirea. Singurătatea
vine dintr-un eșec, pierdere sau înșelare. Dar, dacă îl ai pe Dumnezeu prieten,
rănile se tămăduiesc. Într-o lume goală, singurătatea este prezentă peste tot. Dacă
nu poți ierta persoana care te-a rănit, împacă-te măcar cu păcatele sale. Orice
furtună sufletească mătură frunzele uscate ca să încolțească răsada cea
adevărată.
De
ce oamenii încep să înțeleagă sensul vieții numai atunci cînd cad de pe tron?
Semenii voștri nu devin conducători după carisma pe care o
moștenesc, ci după banii pe care-i agonisesc.. mulți oameni neînsemnați se înghesuie
să iasă în fruntea lumii, pentru a avea cît mai mulți spectatori cînd le va
sosi ceasul căderii. Oamenii adevărați devin nemuritori prin faptele lor, iar
acei rătăciți zac în pămînt descîlcind greșelile comise. Mulți se închină la
icoane fără căciulă, dar uită să-și descopere și sufletul în fața lui Dumnezeu.
De
ce omul leneș critică toată viața, în loc să muncească?
A fi critic și a
critica sunt două lucruri diferite, cel de-al doilea seamănă mai mult cu a
înjura. Atunci cînd critica s-a transformat în observație înseamnă că ai venit
să critici la comandă. Criticul vorbește întotdeauna numai despre prezent căci
nu are ce să povestească despre el, din trecut. Majoritatea criticilor critică
lucrurile pe care ei nu le pot face. Criticii care întîi te critică apoi te
imită vor cu orice preț să devină ca tine. Omul leneș nu face nici una nici
alta fiindcă i se pare că muncește prea mult.
Mulțumirea
de sine este o primejdie pentru suflet?
Există multe categorii
de oameni care se consideră împliniți, numai că pe acești împliniți nimeni nu-i
dorește în preajmă. Primul pas către împlinire este atunci cînd îți este rușine
de tine însuți.
Am
întîlnit oameni care au reușit să ajungă în Rai dar, pînă la urmă, tot în haos
s-au întors. De ce se întîmplă astfel de lucruri?
Se mai spune că
Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți pune. Dacă o familie regală, din
întîmplare, și-a pierdut copilul, iar acesta a fost găsit și crescut de niște
cerșetori, el va cerși alături de ei. Dacă intuiești, simți și crezi că ești
din Ceruri, trebuie să te ridici la nivelul Cerului, altfel vei fi întors
înapoi, în haos. În dimensiunile Cerului nu este permis nimic imperfect. Sînt trimise
înapoi, pe Pămînt, chiar și entități cu grad de înger, nemaivorbind despre acei
care vor să implanteze legile Pămîntului în Ceruri.
Să
înțeleg că este mai ușor să trăim nedesăvîrșiți pe Pămînt decît desăvîrșiți în
Ceruri?
Desăvîrșirea lipsită de
responsabilitate este doar o imitație. Dacă tinzi să devii un mic Dumnezeu
trebuie să îmbrățișezi în totalitate Dumnezeirea. De fapt, nimeni nu este
alungat din dimensiunile mai înalte, ci este ajutat să se întoarcă acolo unde
se găsește cu desăvîrșirea cugetul.
Alexandru Ștefan
