Luîndu-mi
rămas bun de la valurile mării, m-am
întîlnit din nou cu bătrînul munte, care mă aștepta plin și încărcat cu
fructele sale de pădure. Printr-o negură ca-n povești, am ajuns la poarta dragonului,
unde vechiul prieten – ciobanul – stătea sprijinit în toiagul său cioplit din
lemn de corn. Cu un salut prietenesc, mă întreabă: Ai venit pe norul plutitor? Zic:
dacă oile dumitale fac parte din acest
nor plutitor, atunci, da.
Oile nu se schimbă niciodată, au
rămas la fel de blînde și bune după cum au fost create de la începutul lumii. Mai
rău este că lumea s-a schimbat, unii au ajuns să iubească mai mult animalele
decît semenii.
Cu
acest gînd, m-am retras în liniștea naturii și m-am adresat, în meditația mea,
către Civilizația Vodă cu următoarele întrebări:
De ce noi, pămîntenii, nu sîntem capabili
să ne demonstrăm supremația prin concurență cinstită, ci luptăm și ne doborîm
unii pe alții prin violență?
Ființele
care nu pot păstra în adîncul sufletului esența dată de către Divinitate se
transformă în roboți programați de societate.
De ce unii oameni, după un eșec în
viață, se schimbă în direcția răului?
De
fapt, nu se schimbă deloc, pur și simplu se trezește partea nedesăvîrșită din
ei, adică ceea ce au mai mult în suflet. Este posibil ca acești oameni să fi
avut așteptări mari de la tot ceea ce au făcut în viață, altfel spus - totul a
fost condiționat. Iubirea este iubire, fie că iubești animalele sau oamenii. Animalul
este unicul care i se supune în totalitate omului și de aceea nu are pretenții
către el. Dacă soarele ar aștepta ceva în schimb de la oameni, nu ar mai răsări
– cam așa trebuie înțeleasă iubirea.
Ce ne-ați fi întrebat voi, cei din
Civilizația Vodă, pe noi – trăitorii Pămîntului?
De
ce nu vă țineți de cuvînt? De ce gîndirea voastră este atît de fatalistă? De ce
distrugeți pădurea și natura? De ce vă lăsați amăgiți? De ce nu apărați
Adevărul? De ce fumați și beți alcool? De ce sînteți violenți?
Mulțumesc,
cred că este de ajuns pentru astăzi, am înțeles că și voi aveți multe întrebări
pentru noi. Cum să ne organizăm viața ca să devenim mai buni și de unde începe
această deviere către cădere?
Începeți
să apărați aceste valori din întrebările de mai sus și multe probleme din viața
voastră vor dispărea. Analizați tot ceea ce conduce spre prăbușirea sufletului
și schimbați totul la 180 de grade. Devierea începe din momentul cînd ființa
umană se simte în totalitate liberă. Dacă libertatea obținută nu are un suport
spiritual, fiecare crede că poate să facă ce vrea. Astfel procedează și marile
state – cotropesc țările mai slabe fără a avea remușcări.
De cînd credeți că va începe
reforma spirituală a Pămîntului?
Anul
2013 este un moment crucial pentru Pămînt, multe lucruri s-au schimbat la voi,
dar nu toți sînt pregătiți pentru a percepe schimbarea. Mama-Pămînt așteaptă
răbdătoare să i se trezească copiii, pentru a putea să-și modifice în
totalitate cîmpul magnetic.
Ce rol are acest cîmp magnetic și
ce însemnătate are pentru oameni și pentru Pămînt?
Schimbarea
polilor magnetici oferă Pămîntului posibilitatea de-a se odihni și regenera. Materia,
avînd memorie, se reface în totalitate, adică toată benzina și motorina pe care
le-ați consumat vor fi adunate de cîmpul
magnetic, în altă parte. Oamenii din deșert, care nu au avut experiența de-a
trăi la minus 40-60 de grade, vor avea această posibilitate.
Odată cu schimbarea polilor magnetici
se modifică și aura omului?
Aura ființei umane este
ceea ce a dobîndit sufletul, în plan spiritual. Schimbarea bruscă a cîmpului
magnetic va afecta toată clima de pe Pămînt. Culoarea aurei va juca un rol
important atunci cînd se va dezlănțui natura. Oamenii care au aura foarte joasă
pot fi loviți ușor de fulgere sau cataclisme. România va trece cu bine de
încercările acestui an. Dar, nu uitați că cel mai bun scut este aura omului,
care se întărește prin desăvîrșire.
De
ce Pămîntul și omenirea trebuie să treacă prin cataclisme?
Cîmpul magnetic este
coordonatorul stihiilor și menține în echilibru Pămîntul. O mică perioadă, pînă
cînd se stabilește o altă ordine a cîmpului magnetic pe Pămînt, stihiile își
fac de cap.
Alexandru Ștefan
