În
niște simple cuvinte se află atît de mult adevăr încît, vrei sau nu vrei, te
duci cu gîndul la roata veșnică a vieții. Străbunii, ca să-și mai mîngîie
necazul, cîntau: așa-i viața trecătoare,
unul naște, altul moare. Trecînd cu memoria prin vechile legende,
înaintașii noștri ne reamintesc că, atunci cînd soarele bătrîn va dispărea, altul
pe cer, nou, se va înălța. Încerc să cuprind cu gîndirea mea o părticică din
acest mare Univers ca să pot găsi drumul spre casă. Dar, descoperim că de fapt
casa noastră adevărată este nemărginitul Univers, pe care noi, cei din această
dimensiune, nu sîntem în stare nici să-l vedem și nici să-l cunoaștem pe
deplin.
După
legile Cosmosului, am înțeles că ființa umană, în primă fază, trebuie să cerceteze
și să cunoască perfect locul și dimensiunea în care trăiește pentru ca,
ulterior, să i se deschidă Infinitul. Fiecare dimensiune prin care trece ființa
umană este ca un fel de facultate pentru suflet. Cine reușește să se cunoască
pe sine însuși și intuiește cu ce misiune a venit pe această planetă va păși,
cu siguranță, în alte dimensiuni ale Universului pentru a studia alte
facultăți. Dacă noi deja trebuie să părăsim această planetă pentru a descoperi
alte orizonturi înseamnă că nu avem de ce ne plînge. Pur și simplu, în locul
nostru va veni o altă lume spre a studia noul în care noi trăim plictisiți de
atîta cunoaștere… Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația
mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Este
adevărat că totul moare în Univers precum noi, oamenii?
Moarte nu există, cînd
cineva dintre voi decedează voi ziceți că a plecat. Dacă nu-i puteți urmări
drumul pe care s-a pornit voi îl deconectați și vă liniștiți cu gîndul că a
murit adică nu mai este, nu mai există. Orice ființă din Univers reprezintă o
sămînță a Întregului, tot ceea ce se renaște nou în Univers provine dintr-o
rădăcină primordială.
Cum
comunicau înaintașii noștri cu Universul? Care era calea de bază pentru a primi
un mesaj de Sus?
Dacă observați vechile
rugăciuni ale oamenilor de pe Pămînt veți observa că majoritatea cuprindeau
fraza dă-ne, Doamne, pâinea cea de toate
zilele. Nu era, în nici un caz, această rugăciune dedicată pîinii fizice,
materiale pe care voi o mîncați, ci se referea la pîinea spirituală ce venea de
Sus și era înscrisă de către sferele de lumină pe suprafața lanurilor de
cereale. Inițiații cunosc foarte bine puterea cîmpului magnetic al grîului și a
altor cereale precum și forța lor tămăduitoare. După decedarea corpului fizic,
sufletul poate fi ajutat de către cei ce cunosc tainele trecerii prin
pregătirea și împărțirea colivei. Trecerea vămilor, pentru suflet, devine mai ușoară
prin intermediul aburului care se ridică
din colivă. Singura planta Divină, ce a fost adusă de către zei pe Pămînt este
grîul și, pentru cine îl cunoaște altfel decît ca pe hrană pentru corpul fizic,
diapazonul de cunoaștere este mai mare.
De
ce conducătorii de astăzi ne distrug temelia neamului ca să înfrumusețeze
fațada pentru a sclipi o singură zi?
Sînt oameni care au
acumulat karmic multe datorii și se răzbună pe propriul popor. Greșelile unei ființe umane se pot îndrepta
prin fapte și acțiuni concrete, nu prin impulsuri nechibzuite menite doar
să cîrpească. Ideea strămoșilor trebuie să-și mențină ritmul constant al
drumului pe care te-ai pornit. Dificultățile unui drum spiritual încep din
momentul cînd omul privește mai mult în urma sa decît înainte. În acest caz,
drumul pare lung și fără de sfîrșit fiindcă omul este copleșit de oboseală. Comoditatea
și lenea au prioritate și, treptat, sufletul este ademenit într-o stare de
adormire, iar căutarea spirituală devine o povară. Cei mai mulți oameni trăiesc
împreună numai pentru a-și pierde mai ușor timpul, acei ce caută desăvîrșirea
sufletului se adună pentru a descoperi Adevărul. Desigur că, din punctul de
vedere al unui om cu gîndirea muritoare, a crede în nemurire pare o adevărată
nebunie. Dar, totuși, dincolo de orice formă, există ceva mai presus decît
destinul omenesc. Cu toate că subconștientul vostru știe că este urmărit de
moarte, noi vă îndemnăm să mergeți mai departe fiindcă merită.
Alexandru Ștefan
