Sărbătorile de iarnă la daci - simboluri
- reportaj foto -
Igor Sîrbu, artist fotograf
http://www.youtube.com/watch?v=g5yHvjvEC-o&feature=youtu.be
"Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii: Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată". Mihai Eminescu
Invocație la solstițiul de iarnă
Lumină
din Lumină, Dumnezeu adevărat, Moș al neamului solar
Prin voința și
credința noastră, Te invocăm în mijlocul nostru ca să ne deschizi portalul
către dimensiunile Tale necunoscute nouă. În ziua solstitiului de iarnă,
începem călătoria noastră, din acest loc al neamului, către înălțimea Ta și Îți
comunicăm că noi, urmașii neamului, ținem steagul eternității sus și vom
împlini voia Ta precum în Cer așa și pe Pămînt.
Clopotarul dacilor 188
Se apropie, cu pași mărunți, Ziua Soarelui sau – cum îi mai
spuneau străbunii – Crăciunul. Oamenii cu calități strălucesc din interior
precum razele soarelui și știm că o rază luminează pentru toată lumea. O ființă
cu har Divin nu va trăi niciodată pentru ea însăși fiindcă tinde să se ridice
la Cer. Oamenii care trăiesc doar pentru ei înșiși plătesc cu moartea și
așteaptă să fie îngropați ca niște eroi. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am
adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
De ce majoritatea oamenilor, care
se află în postura lupului moralist, nu învață să fie și morali?
Este
mai ușor să faci pe sfîntul decît să fii sfînt. Înaintașii au muncit pentru voi
fără să vă prezinte nota de plată, dar cu speranța că vă veți desăvîrși. Ființa
care simte rănile poporului și le tămăduiește prin faptele sale este cu mult
mai presus decît acel ce le zgîndărește.
Pentru ce se mai luptă popoarele
lumii între ele dacă Pămîntul este deja secat de zăcăminte?
Începînd
cu cel de-al doilea război mondial și pînă în prezent, lupta adevărată nu a
fost niciodată pentru bogățiile solului. Pe Geea trăiesc cercuri de oameni care
au ieșit de multă vreme din goana materiei. Lupta se dă acum pentru găsirea
portalului care conduce spre alte dimensiuni. În Antarctica se luptă rușii cu
americanii, dar nemții au reușit – încă înaintea începerii războiului – să intre
în antreul portalului, construind un scut perfect la intrare. La voi, în
România, se dă lupta dintre corporațiile care vor, cu orice preț, să cumpere
munții Carpați pentru a găsi intrarea în subteran. Civilizatia noastră deține
nucleul Pămîntului și nimeni de pe Pămînt nu este în stare să se apropie de
noi. Acelora care caută ieșiri spre alte dimensiuni le comunicăm că, prin
intervențiile brutale, își pun în pericol viața proprie, dar și soarta
poporului din care provin. Este adevărat că există portaluri ce conduc spre
alte dimensiuni, dar către ele se ajunge numai prin ridicare spirituală.
Care dintre statele lumii deține
legături strînse cu civilizațiile extraterestre?
Cunoaștem
o civilizație din sistemul solar care a făcut un demers către pămînteni cerînd
să fie ajutați căci planeta lor era pe moarte. În anul 1947, președintele SUA
s-a întîlnit cu entitatea de pe planeta pe care o vom numi X, pentru a le
acorda un spațiu în vederea evacuării arsenalului nuclear. Astfel, în America a
apărut Zona 51 și, totodată, o colaborare între pămînteni și extratereștri. Marile
puteri de pe Pămînt au contacte cu civilizațiile mai avansate, iar voi nu sînteți
informați pentru că așa doresc aceștia din urmă. Din cîte știm, această
restricție a fost eliminată, la un moment dat.
Dacă totul este predestinat, în
spațiu și pe Pămînt, de ce noi mergem…din greșeală în greșeală spre victoria
finală?
Este
greu să te ridici din infecțiile haosului, puterea îl orbește pe om. Ființa
umană crede că, după cum a modelat materia de pe Pămînt, va putea să obțină și
nemurirea. A găsi portalul este numai un prim pas. Pentru a călători și a trăi
în alte dimensiuni este nevoie de o pregătire temeinică. Omenirea trebuie să
conștientizeze că intrarea în portal nu se face prin săpături în subteran. În primă
fază, se depistează drumul paralel cu portalul și se cercetează bine norii ce
camuflează intrarea. Apoi, pentru deschiderea portalului, este nevoie de un
inițiat care pregătește apa, alimentația și un dolmen prin care începe
călătoria în timp. Nemurirea nu se dobîndește prin setea de a trăi în acest
spațiu pămîntesc, ci pentru a descoperi întregul Univers. Un suflet vine pe Pămînt
cu misiunea de a strînge cu secera înțelepciunea neamului dar, din păcate,
mulți se întorc cu mîinile goale și cu secera pierdută.
Alexandru
Ștefan
Clopotarul dacilor 187
Împăienjeniți
în iluzie și zăpăciți de timp, încercăm și noi, cum putem, să descîlcim ițele Întregului.
Am aflat că, de fapt, această dimensiune este doar un loc unde ne putem
îndrepta greșelile. Dar, un gînd mă urmărește: și dacă, totuși, un suflet reușește să se trateze de afecțiunile
acumulate, cum poate ieși din această dimensiune? Cu aceste frămîntări și
întrebări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Răspuns:
O entitate care își rezolvă afecțiunile acumulate poate părăsi Pământul în
orice moment adică se poate uni cu Întregul. Această particulă de jos a
cugetului deține toate tainele Întregului, care stau în formă latentă. Activarea
tainelor și accesul la informație sînt posibile numai atunci cînd începe
misiunea predestinată a subconștientului.
Dacă se poate, dați-ne cîteva
repere pentru acei care sînt pe calea eliberării din haos. Care sînt primii
pași către ieșire?
Toate
civilizațiile din Univers locuiesc în așa-zisele găuri negre, după cum le
numiți în dimensiunea voastră. Fiecare planetă are genul său – cele de gen
masculin expiră adică resping tot ceea ce se apropie de ele. Planetele de gen
feminin inspiră deci pot înghiți orice obiect ce se apropie de planete, este un
fel de scut pentru fiecare mic univers. În hologramă există două căi de intrare
și de ieșire, nu în zadar munții voștri sînt sfredeliți dintr-un capăt în
altul. Iluminații ce veghează asupra ființelor care, prin desăvîrșire, se eliberează de afecțiunile
Întregului îi conduc spre ieșire. Aceste canale de teleportare a entității
către Întreg erau construite în prejma
sfincșilor. Canalul seamănă cu o fîntînă (dolmen) care duce spre interiorul muntelui și
cîndva, romanii au distrus multe dintre aceste canale, mai sînt doar cîteva în
întreaga lume. Porțile de trecere erau fie pătrate, fie rotunde sau piramidale.
În cerc se făcea regenerarea corpului fizic, în pătrat se aplica ritualul
trecerii și în piramidă avea loc teleportarea. Entitățile care nu reușeau să se
curețe de afecțiunile acumulate de către Întreg se adresau iluminaților pentru
a le acorda mai mult timp în iluzie, în vederea rezolvării tuturor problemelor.
Ființa umană era așezată într-o fîntînă de gen feminin și adormită, timp de
nouă luni de zile, pentru întinerire. Fîntînile de gen masculin erau folosite
pentru teleportare și doar prin intermediul lor se făcea legătura cu interiorul
muntelui. În cele nouă luni de hibernare a corpului fizic, fiecare ființă umană
se elibera de bătrînețea care-l făcea neputincios, pentru a-și putea duce
misiunea pînă la capăt. Toate aceste încăperi erau construite din pietre mari,
neșlefuite la exterior, cu găuri mari, rotunde la intrare, dar șlefuite în
interior. Apa joacă un rol important în pregătirea corpului fizic către
regenerare și, cîndva, se lua direct de pe stîncile înghețate. Pe tărîmul
vostru mai există, din fericire, entități care vă pot dezvălui întregul ritual
și tainele ridicării din haos.
De ce unii oameni vor să iasă din
hologramă cu orice preț, dar fără a-și îndeplini misiunea?
În
primul rînd, ei nu conștientizează că reprezintă Întregul și că soarta eonului
se află în mîna lor. De obicei, în hologramă vine cea mai evoluată părticică
din Întreg. Ignoranța poate să apară numai dacă părticica subconștientului nu a
luat parte la acumularea infecțiilor și nu simte nici o vină pentru ceea ce a făcut Întregul. Oamenii uită repede că cele mai mari greșeli pe care le comit
copiii sînt îndreptate de către părinți. O mamă adevărată nu se dă niciodată
într-o parte cînd trebuie să-și apere copilul, la fel este și cu Întregul. Ființa
din hologramă trebuie să conștientizeze că totul depinde de ea. Această părticică a cugetului, care este responsabilă de tot Întregul devine, la întoarcere,
capul Întregului, așa că merită să munciți. În mormînt poți duce numai partea
vieții pe care ai trăit-o pentru plăcerile tale. În Cer te vor ridica faptele
tale, pe care Întregul pășește ferm spre nemurire, avînd un cap demn să-l
reprezinte care, de fapt, ești chiar tu.
Alexandru
Ștefan
Clopotarul dacilor 186
Oricît
de grăbită ar fi viața și oricît de încîlcite ar fi calendarele, venirea Anului
Nou îi face pe oameni să se oprească puțin din roata timpului. Această numărătoare
inversă – pînă la schimbarea anului – ar trebui să-l aducă pe om în ritmul
cosmic pentru a emana un gînd măreț, creator către Pămînt și Univers. Noi,
pămîntenii, pe parcursul întregului an, încercăm să întoarcem vorba înapoi
celor apropiați fără să conștientizăm că, la sfîrșitul anului, ne putem lovi
singuri de vorbele întoarse. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în
meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Ce reprezintă viața de pe Pămînt și
ce scop are?
Viața
în sine reprezintă Eternitatea, o mie de ani pe care îi trăiau strămoșii noștri
s-au comprimat în cei o sută de ani pe care îi trăiți voi, astăzi. Viața de pe
Pămînt este o iluzie, pe care unii o mai numesc și hologramă. Ca să descifrați
mai ușor informația legată de viața trăită în hologramă vă dăm următoarea
pildă: presupunem că voi sînteți entități înalte, trăiți în altă dimensiune și
îndepliniți diferite misiuni. Dacă o entitate a avut misiunea de-a fi spion
într-o dimensiune și ulterior începe să
spioneze toți vecinii, va fi trimisă în hologramă ca să fie tratată. Dacă un
general a luptat ca să-și apere semenii și, la întoarcere, încearcă să provoace
un război fără temei va fi trimis în hologramă. Așadar, holograma îndeplinește
rolul unui spital de boli contagioase. Cu o părticică din conștiința entității
afectate, totul este trimis în hologramă pentru a fi tratat. Pe măsură ce afecțiunile
din hologramă vor fi eliminate entitatea se va ridica pe scara evoluției. Altfel
spus, dacă entitatea acumulează, de la o misiunea la alta, afecțiuni de care nu
se poate trata în iluzie va fi atrasă în totalitate – de afecțiuni – în hologramă.
Din cauza ignoranței, multe entități au nimerit în hologramă, nu mai înțeleg
unde-i Cerul și unde-i Iadul și încearcă să se războiască cu toată lumea.
Entitatea care, din cauza
afecțiunilor și în mod inconștient, a nimerit în hologramă, se mai poate
elibera?
Din
orice situație există o ieșire dacă ființa umană conștientizează unde se află
și din ce cauză a nimerit acolo. În prima fază, se depistează toate infecțiile
care încurcă sufletul în evoluție. Orice poziție care poate declanșa un
conflict nu este din dimensiunea Adevărului, ci din hologramă. Nivelul de
gîndire și acțiune constructivă îți va micșora ghemul afecțiunilor acumulate. Numai
după ce sufletul se simte ușurat de povara gîndurilor distructive se poate
accesa cel de-al 25-lea ceas, care va deschide poarta călătoriei în alte dimensiuni.
Ființa care acumulează ură pentru a-și ucide dușmanii o face fiindcă nu poate
ucide dușmănia din ea însăși. Timpul petrecut în hologramă de către entitatea
afectată este o mare experiență și, în același timp, este de aur adică nu-l
poți irosi în zadar. Prin muncă înverșunată și cu norocul de-a fi ghidat de un
inițiat, se poate deschide orice ușă ferecată. În caz contrar, vei deveni un
scrin închis cu lacătul iluziei. Indivizii care greșesc mereu învățînd numai
să-și ceară scuze nu îndreaptă nimic. Acei care tot timpul spun că învață și
nimic nu înțeleg înseamnă că nu sînt vrednici să înțeleagă. Ființa care emană
venin este mai periculoasă decît viespea ce înțeapă – ambele sînt precum două
muște care visează să facă miere. În dimensiunea iluziei ați ajuns prin afecțiunile
acumulate, iar eliberarea din capcana hologramei se face numai prin fapte
ziditoare. În hologramă, cele mai mari alianțe se fac între mincinoși și
tîlhari, iar proștii sînt acei care îi susțin și visează să devină ca ei. Iubirea,
în hologramă, este întîlnită foarte rar fiindcă aici au căzut toți acei care se
iubesc numai pe ei înșiși. Cînd veți conștientiza că, în această iluzie,
purtați în suflet iubire, cu siguranță veți găsi drumul spre casă.
Alexandru
Ștefan
Clopotarul dacilor 185
Străbunii ne reamintesc că numai pacea primordială din
sufletul nostru ne poate apăra de răul care ne înconjoară. Această pace trebuie
să fie zidită din lumină căci doar pacea poate apăra Adevărul. Din cauza
necunoașterii am adus sufletul într-o mare belea din care nu știm cum să ieșim.
Cu aceste frămîntări și întrebări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor
din Civilizația Vodă.
Am înțeles și conștientizat că,
dacă nu schimbăm ceva în curînd, putem ajunge la nivelul energetic al
animalului. De la ce și cum să ne ridicăm din această mocirlă?
Entitățile
care au venit cîndva din alte dimensiuni pe Pămînt cu scopuri nobile și s-au
înglodat în nedesăvîrșirea oamenilor încă mai cunosc drumul spre casă. Fiecare popor
care s-a format de-a lungul timpului ca stat independent a avut un Avatar adică
un zeu. Ridicarea unui popor începe de la regăsirea rădăcinii din care s-a
zidit. În primă fază, o entitate înaltă este recunoscută de emanațiile sale,
cinci dintre acestea formînd nucleul. Pămîntul este ghidat și păzit de uniunea
celor cinci civilizații din alte dimensiuni. Dar, trebuie să știți că există și
civilizații care abia așteaptă să vă înecați în propria cădere.
Dar, ce se întîmplă cu popoarele
care nu-și regăsesc rădăcinile și Avatarul?
Înseamnă
că au intrat în ignoranță totală și treptat vor fi înghițite de către poporul
care le-a întins plasa.
Care sînt primii pași de eliberare
din mrejele haosului?
Avatarul,
împreună cu nucleul, găsește tărîmul și portalul dintre strămoșii mai avansați
și acei care caută desăvîrșirea. Între tărîm și dimensiunea strămoșilor trebuie
descoperit Duhul muntelui, care face legătura între cele două părți. Un
reprezentant al celor cinci este prezentat de către Avatar, Duhului. Treptat, după o oarecare perioadă de timp, se
deschide hotarul dintre tărîmul celor care caută și strămoșii mai avansați. Prima
etapă este cea mai grea pînă cînd se stabilește armonia dintre om și natură. Cînd
natura se asigură că acest suflet este curat și nu reprezintă un pericol îi
destăinuie semnele. Pe dimensiunea tărîmului se formează o aură protectoare
unde pot trăi numai sufletele care caută cu adevărat desăvîrșirea. Nu vă
amăgiți că vă puteți desăvîrși în lumea în care trăiți, iluzia vă poate
convinge doar că ați acumulat datorii ale destinului, nimic altceva.
Dar, oamenii care ajung pe tărîmul
desăvîrșirii au venit tot din lumea aceasta, nu-i așa?
Nimeni
nu vă spune unde și cum să trăiți, este doar o alegere a sufletului. Îndrumarea
este pentru acei ce caută, cei care stau pe loc cunosc totul și învață pe toată
lumea… Pe marele drum al istoriei omenești puteți întîlni numai răscruci unde
au fost uciși oameni nevinovați.
Alexandru
Ștefan
Clopotarul dacilor 184
Încet,
dar sigur, iarna s-a așezat pe tronul său de regină și s-a apucat de înălbit
întreg pămîntul cu neaua ei. Cine este pregătit se bucură căci se odihnește o
perioadă de timp, iar pămîntul are o pauză să se regenereze. În această liniște
primordială, mă urmăresc niște întrebări la care sper să primesc răspunsurile
din Civilizația Vodă.
De unde și cum a început degradarea
lumii?
Toți
trăitorii din Marele Univers trec prin testul Creatorului. Zeii care au venit
pe Pămînt au avut, la rîndul lor, de trecut prin propriul examen. Mulți zei
s-au amestecat cu oamenii și, necunoscînd consecințele, au rămas prizonieri în
acest spațiu. O perioadă de timp – pînă la amestecarea raselor – ei au guvernat
Pămîntul și se bucurau că omenirea învață de la ei desăvîrșirea. Amestecul
sîngelui (amestecul raselor) a infectat ADN-ul ființei umane cu diferite boli
și programe distructive. La începutul Creației, ADN-ul pămîntenilor era
asemănător cu al zeilor, dar amestecul sîngelui a condus la dispariția
ultimilor regi veniți de Sus.
Dacă toate rasele aveau același ADN
de unde au apărut infecțiile?
Este
corectă întrebarea, dar fiecare rasă avea propriul nivel de evoluție. Europa voastră
este un continent mai bătrîn decît altele și, dacă nu veți lua măsuri de
protecție, în locul vostru vor veni alții.
Ce consecințe poate suporta
omenirea dacă această degradare nu este stopată?
În
primă fază, creierul omului se micșorează și, treptat, ființa umană se va
întoarce în corp de animal. Va fi pentru voi o mare surpriză să aflați că, de
fapt, nu omul provine din maimuță, ci maimuța provine din om. În această
degradare a omului, Cosmosul încearcă să schimbe traiectoria omenirii, aducînd
pe Pămînt așa-numiții copii indigo. Ei
au misiunea de-a construi o punte între lumea veche și lumea nouă. Acei foarte
puțini oameni, care au rămas pe linia de plutire trebuie să elimine, cu
ajutorul geneticienilor – afecțiunile ce distrug ADN-ul uman. În acest moment,
știința nu ar trebui să se concentreze asupra modificării genetice a
alimentelor, ci să încerce să scape omenirea de un mare dezastru. Cu ajutorul
geneticienilor se poate trata orice boală considerată incurabilă, se pot elimina
din structura ADN-ului programe precum moartea sau bătrînețea.
Înțeleg că degradarea ne poate
transforma în animale. Dacă această maimuță se trezește, într-o zi, cu un buton
nuclear în mînă, ce se va întîmpla cu noi?
În
primul rînd, trebuie să conștientizați că acest lucru se poate întîmpla și, în
această situație, acei care sînt treji vor trece, împreună cu copiii indigo,
într-o lume nouă. În trecutul foarte îndepărtat al Pămîntului, ADN-ul oamenilor
uriași s-a apropiat – din cauza decăderii – de cel al dinozaurilor și, în
final, au fost cu toții nimiciți. Acum, ADN-ul vostru coincide, în proporție de
99% cu ADN-ul primatelor, ceea ce înseamnă că vă îndreptați cu pași siguri spre
această specie. Repetăm că salvarea omenirii poate veni de la oamenii de știință
din domeniul geneticii.
Ce ne deosebește de maimuță, ce
reprezintă acel 1%?
Voi
încă mai încercați să ieșiți din situația în care vă aflați, încă mai vreți să
vă ridicați.
Alexandru
Ștefan
Clopotarul dacilor 183
Omul
nedesăvîrșit umblă tot timpul supărat, convins fiind că, în această supărare, poate
cerși ceva de la Dumnezeu. Parcă ar fi prea simplu, să avem tot ce ne dorim
doar întinzînd mîna… Tot ce ne-a lăsat Zalmoxe drept moștenire pentru
desăvîrșirea sufletului ne poate fi de mare folos. Însă, mulți dintre noi am
cam uitat de la ce anume să începem și cum se atinge desăvîrșirea. Străbunii spuneau
că păcatul nu dispare dacă îi tai capul omului. Cu aceste întrebări și
frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
Cu cît mai mult descoperim Pămîntul
cu atît mai tare ne convingem că civilizațiile care au trăit înaintea noastră
au fost mult mai avansate decît noi. De ce nu reușim să ne ridicăm la nivelul
lor?
Voi
veniți dintr-o dimensiune unde ceasul vostru biologic este de 25 de ore. Inițiații
acestui tărîm cunoșteau foarte bine această taină de la Zalmoxe. Acei ce
atingeau iluminarea pe Pămînt erau luați de către Zalmoxe în subteran pentru
trei ani de zile. În subteranele din munții Carpați, ființa umană era ferită de
razele ultraviolete ale soarelui și de influența lunii. În acea liniște
primordială, inițiații intrau în ritmul normal al ceasului biologic, care le
dădea posibilitatea să acceseze tainele din cel de-al 25-lea ceas.
Dar, de ce nu ne-au dezvăluit
aceste taine în dimensiunea din care am venit și sîntem nevoiți să trăim într-o
dimensiune de 24 de ore?
Nici
unul dintre voi nu a venit în această dimensiune nepregătit, adică vi s-a
dezvăluit totul. Aici, puneți în practică ceea ce ați învățat și trebuie să
depuneți efort pentru a vă aminti ce ați știut bine cîndva. Mulți dintre voi
cunoașteți soarta copiilor ce primesc totul de la părinți, devenind leneși și
neputincioși. Societatea voastră este mult prea…dădăcită, sînteți comozi și
dependenți de lucrurile ce vă produc plăcere în plan fizic. Un suflet care consideră
Pămîntul ultima treaptă a evoluției sale înseamnă că nu a trăit deloc.
Ce se ascunde în ceasul pe care nu
îl avem în această dimensiune?
Observați
cîte lucruri se dau peste cap cu simpla trecere la ora de iarnă. A trecut multă
vreme pînă cînd ați intrat în acest ritm de 24 de ore. În subconștientul vostru
se păstrează informația ritmului primordial și, imediat ce ființa umană cade în
mediul ei primordial, totul se deblochează. Dar, trebuie să știți un lucru
important – nimeni nu va fi adus înapoi dacă nu își pune cunoștințele în
practică. Somnul și călătoria în timp îi dau omului alte informații, intrînd în
ritmul biologic al celor 25 de ore. Cu toți sateliții săi, omenirea a pierdut
din vedere cometa Ison. Dacă cineva ar fi stat în subteran, în starea ritmului
celor 25 de ore, informația ar fi fost completă.
Ce rol îndeplinește cometa Ison? Este
ceva mai mult decît un alt bolovan de gheață?
Civilizațiile
mai avansate sfredelesc spațiul cu diferite comete, pentru a ajunge mai ușor
acolo unde și-au propus să aterizeze. Gheața ce se împrăștie este utilizată ca
și combustibil, așa că, odată cu apariția acestei comete, vă puteți aștepta și
la oaspeți din alte dimensiuni.
Alexandru
Ștefan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)