Clopotarul dacilor 194






Omul nemuritor a fost creat pentru a ajunge în veșnicie și, atunci cînd spune că nu mai poate, devine un simplu muritor. Unii îl laudă pe Dumnezeu și cred că altceva nu mai au de făcut. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
De ce ființa umană, lăudîndu-l pe Dumnezeu, îi cere răsplată?
Omenirea trebuie să conștientizeze că înălțimea și puterea deținute de către Duhul Suprem reprezintă un merit strict cîștigat. Creatorul nu are nevoie să fie, prin gînd ascuns, ridicat, ci meritul Său din Univers să fie pe Pămînt pur și simplu acceptat.
Îmi dau seama că îndrăzneala mea este mare, dar totuși noi, oamenii, sîntem curioși să aflăm ce și cum va fi, ce ne așteaptă?
Cele mai mari tulburări de pe Pămînt le va aduce planeta Pluto. Pentru omenire, nu războaiele sînt un mare pericol, ci cutremurele de pămînt și vulcanii care se activează de la o zi la alta. America se teme în zadar de Rusia, pericolul nu va veni de acolo, ci din Mexic. Intrînd în Era Vărsătorului, sub care se află și Rusia, această țară va avea o mare susținere de la acest reprezentant. În curînd, rușii își vor muta capitala într-un oraș din Siberia pentru a-și întări hotarele din acea zonă. Puterea Rusiei constă în a face pace, dacă va intra în război va pierde totul. America și Japonia se află într-un mare pericol, insulele Japoniei pot fi înghițite de ape, iar America va fi invadată de mexicani, după producerea unui cutremur devastator. Cei ce învață să lupte pe uscat sînt chinezii, care se pregătesc în secret pentru a-i lovi pe ruși cu scopul de a-și extinde teritoriul. Puntea dintre popoare trebuia construită, de-a lungul timpului, pe virtuțile iubirii, dar voi ați mers unii către alții pășind pe propriile greșeli. Viața voastră este construită numai pe intenții fără mari realizări. Schimbați-vă gîndirea și reperele ca să vă descoperiți capacitățile.
Să înțeleg că mesajul vostru ar fi că noi risipim în zadar timpul acordat sufletului?
Din mai multe izvoare de cunoaștere spirituală știți că există două perioade în Univers – una de zidire și una de distrugere. Dar, puțini dintre voi cunoașteți că, de fapt, cel mai important examen are loc tocmai în perioada distrugerii. Nu este greu să zidești atunci cînd toți se ocupă de ceva constructiv, dar...încearcă să zidești ceva atunci cînd toți distrug. Multe entități care au zidit în trecut susțin astăzi războiul. O entitate înaltă trebuie să-și cunoască misiunea cu care a venit pe Pămînt. Indiferent în ce perioadă vă aflați, constructivă sau distructivă, trebuie să contribuiți la îmbunătățirea Creației. România are o mare șansă de a deveni un pilon pe care se va zidi lumea spirituală în viitor. Cei care au căzut nu trebuie să dorească altora să aibă aceeași soartă. Ar fi bine să se roage să rămînă măcar unul dintre ei sus pentru a avea un punct de reper.
Dumnezeu a creat întregul Univers pentru ca lumea să învețe ce face El. Omenirea, făcînd rău, trebuie să se ferească de propria răutate și să elimine ideea că Dumnezeu pedepsește.

Alexandru Ștefan