Legenda Martisorului

"Cindva, in vremuri stravechi, intr-o iarna, un tinar s-a luptat cu zmeul, pentru a elibera soarele. Tinarul a iesit invingator, dar, in timpul luptei, a fost ranit, iar singele sau s-a scurs pe zapada imaculata, a topit-o si, in locul acela, au aparut ghiocei. De atunci, pentru a aminti de momentul eliberarii soarelui si de lupta tinarului, oamenii impletesc doi ciucurasi - alb si rosu, pe care ii daruiesc celor ce le sint dragi".

Aceasta este doar una dintre legendele referitoare la sarbatoarea Martisorului. Frumosul snur impletit din ata alba si rosie face parte din viata noastra dintotdeauna si nu ne putem imagina prima zi de primavara fara el. Probabil, din dorinta de-a produce bucurie, de-a lungul vremurilor, obiceiul de-a purta martisorul a fost modificat, in sensul ca, astazi, se considera ca acesta este un "drept" rezervat femeilor. Totusi, traditia spune ca snurul se ofera barbatilor, de catre femei; se poarta prins la piept intreaga luna martie si, la data de 1 aprilie, se agata pe o ramura de copac, dar nu inainte de-a se pune o dorinta. Traditia se pastreaza in unele zone ale tarii, indeosebi  in Basarabia; pentru a putea raspunde noilor influente, in unele orase, s-a ajuns la un compromis - martisorul este purtat, in egala masura, de catre femei si barbati. Am avut ocazia sa vad, la inceputul lunii aprilie, zeci de copaci infloriti, impodobiti cu ate de martisor si nu m-am putut abtine sa ma intreb: oare ce si-au dorit cei care au trecut pe acolo?
Indiferent ce dorinte aveti, noi va dorim sa se implineasca, sa aveti o primavara fericita si o viata ca o primavara!
Mirabela Radu

Clopotarul dacilor (10)

Foto - Igor Sirbu

                                     

                                                   Dacia – şcoala zeilor

Ca să cunoaştem învăţătura înaintaşilor noştri, trebuie, înainte de orice, să prindem a gîndi ca ei; să încercăm, prin meditaţie, să intrăm în conştiinţa lor primordială şi multe taine vor deveni accesibile; meditaţia efectuată corect constituie o stare dintre somn şi veghe.

          Dacii intrau în starea de meditaţie cu ajutorul unor plante aromatice, pe care le cunoşteau numai cei iniţiaţi. Se aprindea un foc mare, care era înconjurat de femei; fiecare femeie deţinea o toacă şi, înainte de meditaţie, primea de la Deceneu o parte dintr-o rugăciune, pe care, ulterior, prin bătaie de toacă – deci, prin ritm – o transmitea la Cer. Fiind împărţită, rugăciunea nu era cunoscută în întregime decît de o singură persoană – Deceneu  - şi, astfel, nu exista riscul de-a fi modificată de logica omului. Aşezaţi în cercuri, bărbaţii dansau în jurul focului – păzit de femei – pînă cînd primeau răspunsul de Sus. După primirea răspunsului, rugăciunea devenea cunoscută tuturor.

          Mulţi se întreabă: ce va fi cu noi, cum va fi după trecere?  Dacă noi am trecut prin toate etapele de evoluţie, raspunsul se află în interiorul fiecăruia.

          Pămîntul Daciei era considerat tărîm sfînt. După ce Zalmoxe a fost iniţiat de către Moşu’ (Duhul Suprem), acestuia din urmă i s-a spus Dumnezeu (Domnul Zeilor) deoarece tărîmul sfînt al Daciei a devenit şcoala divină unde nemuritorii dobîndeau gradul de „zeu”. Şcoala zeilor din Dacia nu s-a oprit niciodată. Fiecare nemuritor a parcurs o perioadă de timp, fără îndrumător. Acum, la împlinirea vremii, toţi acei care nu au abandonat învăţatura lui Zalmoxe ne vom întîlni, în curînd, pentru a fi ridicaţi la gradul de „zei”. Noi venim în nefericire ca să devenim fericiţi şi trecem prin moarte ca să nu mai murim.

          În veşnicie poţi să trăieşti dacă devii nemuritor atunci cînd te afli în corp fizic. Cu fiecare pierdere de corp fizic (moarte) se pierde şi o parte din memorie. După ce se va activa ADN-ul, vă veţi putea modifica trupul după cum veţi dori. Acei care vor avea norocul să fie aleşi îşi vor ajuta semenii pînă în anul 2032. Aceşti reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe Pămînt vor fi priviţi de către pămînteni la fel cum erau priviţi zeii, în Antichitate. Trebuie să ştiţi că cei care se ridică la gradul de zeu provin din mijlocul vostru. Poate chiar tu, cel care citeşti acum, eşti unul dintre ei.     

 Alexandru Ştefan

Clopotarul dacilor (9)

Foto - Igor Sirbu

                                     

                                                   Moşu’ – Duhul Suprem

Marele rege şi zeu Zalmoxe a primit înţelepciunea de la Duhul Suprem, căruia i se spunea, simplu, „Moşul”. Tatăl Ceresc l-a prezentat pe Zalmoxe în faţa poporului său, ca fiind acel eliberat din roata renaşterilor şi din lanţul morţilor şi al reîncarnărilor succesive.

          Sus – era Moşul, iar jos – Moaşa, adică masculinul şi femininul suprem, în ajutorul omului pe Pămînt. Moşul l-a îndrumat pe Zalmoxe, dar Moaşa l-a eliberat din ghearele morţii. De aceea, femeile care asistau şi ajutau naşterea se numeau moaşe (eliberatoare).

          Moşul a creat lumile eliberîndu-Se pe Sine, pentru ca omul să ajungă asemenea Lui. Femeile din Dacia aveau marea misiune de a-l educa pe prunc încă din pîntece, pentru ca acesta să fie eliberat din roata renaşterii.

          Nemuritorii se năşteau numai prin iubire adevărată, niciodată prin cea născocită de om. Acel care păzea iubirea, în Dacia, era fiul lui Moş Faur şi al Moaşei Evdochia şi se numea Dragobete. La data de 24 februarie, fetele şi băieţii îl rugau pe Dragobete să le găsească şi să le ocrotească iubirea, ca să poată aduce pe lume un nemuritor.

          Nemuritorii care trăiau în sfinţenie se numeau Moşi. Moş nu însemna  neapărat om bătrîn, ci era gradul unui înţelept. Moş Crăciun, Moş Ajun, Moşii de vară, Moşii de iarnă, Moş Sîntilie, Moş Andrei sînt, la origini, sărbători ale dacilor şi erau marcate cu mulţi ani înainte de apariţia creştinismului. Moşii cei mari păzeau fulgerul şi deschideau poarta dintre vară şi toamnă.

          Pe toate le-am avut dar, cu timpul, le-am pierdut. Iniţierea şi învăţătura lui Zalmoxe demonstra, de-a lungul vremurilor, că noi, trăitorii din Dacia, sîntem de-ai lui Moşu’, adică sîntem fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Paradoxal, din nemuritori, ne-am transformat peste noapte în păcătoşi, vedem numai ţărîna şi nu mai îndrăznim să ridicăm ochii spre Cer. Fără voia noastră, am fost înstrăinaţi de părinţii cereşti. Cînd mergi la o facultate, eşti întrebat, înainte de orice, al cui eşti... Oare, dacă ne-ar întreba un înger de-ai cui sîntem, noi ce-am răspunde? Cîţi dintre noi mai ştiu cîte ceva despre Zalmoxe? Cîţi mai cred în Zalmoxe? Cu cît vom umbla mai mult pe la porţile străinilor, cerşind înţelepciune, cu atît mai siguri putem fi că vom pierde şi ceea ce mai avem.

Iubiţi-vă ţara şi neamul, iar Moşu’ ne va veni în ajutor!

                                             Alexandru Ştefan

Clopotarul dacilor (8)

Foto - Igor Sirbu

                  

                            Dezlegarea de materie – drumul spre nemurire

Înţelepciunea strămoşilor are menirea de a vă ajuta să scoateţi la suprafaţă ceea ce ştiţi deja, dar se află în stare latentă  în sufletul vostru, în subconştientul vostru. Trezirea spirituală este primul pas pe drumul spre desăvîrşire.

          Cîndva, înţelepţii Daciei se ghidau după un calendar astrologic şi se considera că fiecare million de oameni era patronat de o planetă. Populaţia Daciei nu depăşea 16 milioane de nemuritori; creşterea sau descreşterea numărului de locuitori era privită ca o deviere de la calea spirituală. În Dacia trăiau două categorii de oameni – muritorii şi nemuritorii. Se numeau “daci” numai aceia care dobîndeau nemurirea. Cînd se ridicau nemuritorii în altă dimensiune, oamenii muritori păşeau în şcoala nemuririi. Nemuritorii erau patronaţi de 16 planete, iar muritorii – de 16 reflexii din oglindă. Deci, populaţia Daciei era de 32 de milioane de oameni - muritori şi nemuritori.

Un rol important în viaţa strămoşilor îl deţinea totemul. Fiecare dintre cele 32 de totemuri avea ca simbol un animal. Totemul reprezenta partea nedesăvîrşită a sufletului şi, cînd îşi pierdea cumpătul, omul cerceta amănunţit caracterul animalului care-l reprezenta, pentru a putea lua sub control energia animalică. Dacă era echilibrat, acest “alter ego” devenea călăuza sufletului atunci cînd omul păşea dintr-o viaţă în alta.

Dacii erau interesaţi de nemurirea sufletului şi nu acordau atenţie acumulărilor în plan material. Energia supremă se arde pe lucruri lipsite de importanţă şi, prinşi în capcanele haosului, ne concentrăm asupra banilor acumulaţi peste măsură; în final, devenim nefericiţi, căci nu mai avem timp pentru a-i cheltui.   

          Ca să te poţi ridica la un nivel superior, trebuie să gîndeşti mai profund. Nu vei muri niciodată dacă vei gîndi ca un nemuritor. Cum poţi să devii zeu, dacă tu nici nu îndrăzneşti să visezi la aşa ceva? Repet, nu este un sfîrşit al lumii, ci o reevaluare a sufletului la un final de ciclu. Celui care doreşte să rămînă în continuare pe Pămînt i se oferă această posibilitate, dar mulţi dintre noi ne-am săturat să trăim şi să-i suportăm pe cei care ştiu doar să fure şi să amăgească; cînd nu vor mai avea pe cine să amăgească, vor începe să-şi cîştige existenţa în mod cinstit.

          Nemuritorii vor trece uşor dintr-o dimensiune în alta pentru că deja nu-i leagă nimic de acest spaţiu limitat. Cînd vom înţelege că Pămîntul este o şcoală, ne vom deconecta mai uşor de materie. Aşa cum copilul care creşte nu vrea să renunţe la jucării, tot aşa omul nu se poate dezlega de Pămînt.  

                             Alexandru Ştefan

Clopotarul dacilor (7)

                                    

                                           A sosit timpul schimbărilor      

Trăim permanent cu sentimentul neputinţei de-a ne ridica la nivelul înaintaşilor noştri. Nu reuşim să mai anticipăm consecinţele faptelor noastre şi să mai discernem între bine şi rău.   În acest timp preţios - dat sufletului spre a se desăvîrşi – ne-am demonstrat unii altora cît sîntem de puternici, am încercat să demosntrăm cine deţine cea mai sofisticată armă de distrugere în masă şi am descoperit cît de fragili sîntem în faţa propriilor slăbiciuni.

Ne-am obişnuit să ne naştem din cenuşa marilor imperii şi să creştem la umbra lor, să participăm la distrugerea acestora şi, adesea, chiar la propria distrugere. Valuri de timp şi de istorie se află la picioarele noastre. Oare de cîte ori am călcat nepăsători peste ele, întotdeauna grăbiţi şi interesaţi doar de succesul altora? Fiinţa noastră caută cu insistenţă un punct de sprijin, un nou început, pe care ni-l oferă Universul acum, la împlinirea vremii. Trebuie să muncim pentru a ne ridica în altă dimensiune, altfel vom regreta cînd vom înţelege cît de puţin ştim despre noi înşine.

Acum este cea mai bună perioadă de înflorire spirituală. În acest an, se poate trezi orice nemuritor care depune puţin efort în căutarea sinelui. Poate că, împreună, nu-l vom dezamăgi pe Zalmoxe în aşteptările sale. Clopotul Daciei bate a trezire, dar cîţi îl aud?

A sosit timpul cînd singuri trebuie să facem ceva concret pentru a ne ridica şi a merge pe picioarele noastre. Un copil este supravegheat pînă face primul pas...Acum, este momentul să păşim hotărîţi spre reperele neamului, spre nemurire.

În primăvara acestui an, ne vom întîlni mai mulţi la Chişinău; tema reuniunii va fi „2012 – un nou început; destăinuirea ritualurilor dacice”. Toţi sînteţi bineveniţi; locul şi data întîlnirii vor fi transmise telepatic.

                   Alexandru Ştefan  

Clopotarul dacilor (6)

                             Dacii – popor nemuritor 

Dacia nu a fost cucerită niciodată. Invadată – da, dar nu cucerită. Acest pămînt a fost ocrotit de Dumnezeu şi păzit cu sfinţenie de către iniţiaţii Daciei. Poporul dac a dobîndit nemurirea prin desăvîrşire şi, fiind în fruntea popoarelor, nu putea fi cucerit. Ca să treacă prin ultima etapă a umilinţei, era necesar ca dacii să cedeze o parte din teritoriu şi din aurul pe care-l deţineau. O vorbă din străbuni spune că “dacă ai ajuns mare şi nu cunoşti căderea, nu poţi să te consideri împlinit”.

Cînd a fost primit Testamentul Dacilor de la Zalmoxe, s-a cedat o parte din Dacia şi s-a aruncat în calea romanilor aur – suficient ca să aibă de lucru timp de 132 de zile – pentru ca iniţiaţii să poată pleca din Dacia. Moartea lui Decebal a fost simulată, căci un nemuritor nu poate fi ucis. Traian a înţeles mesajul şi nu a mai înaintat pentru a ocupa întregul teritoriu al Daciei, căci dacii erau deja în toată lumea. În Testamentul Dacilor stă scris: “ei vor cotropi grădina, voi veţi cuceri lumea. Sămînţa nemuritoare va încolţi prin căderea lor”.

Înţelepţii Daciei trăiesc printre voi, timpul e aproape şi cei care îşi cunosc destinul se vor întîlni în curînd. Ritualurile Daciei au fost transmise numai prin viu grai şi le vor cunoaşte doar acei care vor fi pregătiţi pentru iniţiere.

Există numeroase persoane ce aduc în faţa semenilor informaţii primite din spaţiu dar, necunoscînd zonele dintre Ceruri, ei primesc informaţii din diferite ere, ce seamănă cu o împletitură a tuturor religiilor de pe Pămînt.

Noi, ca popor, nu am negat drumul şi calea altor popoare care tind spre desăvîrşire dar, la împlinirea vremii, fiecare popor se ridică numai prin propria experienţă. Nu-i putem copia pe alţi. Săpînd într-un loc unde nu este apă, poţi să mori de sete. Dacă, în interiorul nostru, s-a păstrat învăţătura lui Zalmoxe, nu o putem trezi primind informaţii din altă zonă. Pildă: dacă meditezi şi te adresezi strămoşilor incluzînd un cuvînt străin, pe care ei nu l-au cunoscut, nu te aştepta să primeşti un răspuns.

Am întîlnit persoane care i se adresează lui Zalmoxe cu rugămintea de-a li se deschide kundalini... Aşa cum există sateliţi diferiţi pentru telefoanele mobile, la fel se face şi conexiunea cu fiecare popor – prin vibraţii şi unde diferite. Prin devierea de la unda lui Zalmoxe, mulţi s-au prăbuşit într-un gol din care nu pot ieşi, iar acest gol se numeşte rătăcire.

                                                                            Alexandru Ştefan

Clopotarul dacilor (5)

                                                 Influenta energiilor joase   

Echilibrul  Terrei  depinde de  starea spirituală  a omenirii. Ne plîngem că nu mai există cuvînt, că nu mai putem avea încredere în nimeni, că totul se menţine doar din interes, că iubirea şi credinţa sînt considerate poveşti, pe care le cred numai cei naivi. Cum stă sufletul între masculin şi feminin, tot astfel şi Pămîntul se află între bine şi rău. Cînd omenirea se opreşte din evoluţie, Pămîntul se înclină mai mult înspre rău, adică intră în dezechilibru. Dacă omenirea nu mai este în stare să nască ceva măreţ din mijlocul său, locatarii vor fi evacuaţi. La împlinirea vremii, în fiecare popor apare un avatar care-i pregăteşte pe acei ce şi-au îndeplinit cu succes misiunea pe Pămînt, adică îi ajută să treacă în altă dimensiune. Înainte de plecare, se face analiza perioadei de 26.000 de ani pămînteşti – cum am evoluat şi cine sau ce anume ne-a încurcat să evoluăm mai mult.

Toate popoarele lumii au primit de la Dumnezeu pămînt pentru a trăi şi a-şi construi o ţară, ce avea hotarele marcate de Sus. Nici un străin nu avea dreptul de-a trăi pe teritoriul altei ţări mai mult de un an de zile. Pretutindeni, legea era aspră la prima abatere, dar, a doua oară, persoana era expulzată şi, a treia oară – spînzurată. Popoarele care s-au înrudit au scos, treptat, aceste restricţii şi pedepse, permiţînd fetelor să se mărite cu străini ce aveau acelaşi nivel energetic, pentru îmbunătăţirea ADN-ului. Fata care se mărita venea cu slujitorii săi; neştiind că aceşti slujitori provin din caste cu nivele energetice foarte joase, localnicii s-au căsătorit cu ei şi au dat naştere unor “monştri” cu energii distructive. De fiecare dată cînd s-a descoperit o asemenea situaţie, femeia şi copilul au fost trimişi în ţara natală; prin vicleşuguri pe care le stăpîneau foarte bine, aceste femei au reuşit mereu să-şi atragă mila unor localnici, care le-au pus cîte ceva în traistă, să le ajungă pînă acasă. De aici şi pînă la transformarea cerşitului într-o ocupaţie permanentă a mai fost doar un pas.

Dacii considerau cerşitul cea mai mare năpastă cu care poate fi infectat un popor, iar cerşetorii erau priviţi ca nişte duşmani mai periculoşi decît cei ce atacă cu arma în mînă.

Astăzi, culegem ceea ce am semănat. Prin acest amestec de energii joase, omul îşi pierde, cu timpul, identitatea şi nu mai tinde spre lumină, ci este atras în jos de energiile neevoluate. Nu este exclus ca unele entităţi cu energii joase să fi evoluat, dar, din analiza universală, reiese că mai mult noi ne-am luat după ele decît invers. Poate că acest an reprezintă timpul cînd fiecare suflet trebuie să decidă dacă mai stă pe Pămînt sau trece în altă dimensiune. Fiecare dintre noi va ajunge acolo unde este mai mult cu sufletul şi unde merită să fie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

                                                Alexandru Ştefan

Clopotarul dacilor (4)

Moartea poate fi învinsă

Dacii, înaintaşii, noştri, nu au mers niciodată pe căi deja bătătorite de alte popoare. Străbunii ne-au transmis să mergem pe calea propriului destin şi atunci, dacă ne poticnim, să nu ne pară rău - căci este alegerea noastră - ci să ne ridicăm şi să mergem mai departe. Numai aşa vom reuşi cu adevărat.

Ajungînd acolo unde visau să ajungă strămoşii noştri, vei bucura şi vei reprezenta un neam întreg şi, prin Gloria fiecăruia dintre noi, ne vom putea ridica cu toţii din această cenuşă pămîntească, răsădind nemurirea pe acest pămînt.

Cînd au ajuns în Dacia “reformatorii”, oamenii de pe aceste meleaguri nu cunoşteau moartea. Veneticii, fiind muritori, i-au învăţat pe nemuritori să moară. Se spune că, atunci cînd cei veniţi să aducă “reformele” în Dacia au vrut să-i înveţe pe daci să nu fure, aceştia i-au întrebat: dar, ce înseamnă să furi? Pornind de la acestea, astăzi, s-a ajuns să se discute despre sex încă de la grădiniţă... Acum, la sfîrşitul şcolii pămînteşti, trebuie să conştientizăm că noi nu sîntem ca ei, căci, de fapt, ei ne-au arătat cum nu trebuie să fim.

Anul 2011 este important pentru fiecare suflet. Unii dintre voi ştiu deja că, adunînd ultimele două cifre ale anului naşterii cu vîrsta pe care o împliniţi în 2011 va rezulta numărul 111 – numărul celor trei: Soare-Lună-Om. Dacă sufletul nu are un plan de ieşire din acest spaţiu limitat, trebuie să-l construiască pînă la finele acestui an, căci nu în zadar se spune că porcul nu se îngraşă în ajun. Numărul 111 reprezintă şi numărătoarea inversă – mai sînt trei secunde pînă cînd vom ajunge în punctul zero. Sufletele care rezonează la această informaţie vor primi mesaje importante din Cosmos, în intervalul 1-21 martie. Din această primăvară, ne vom recunoaşte după aura care, la fiecare dintre voi, va creşte. Totul se află în interiorul vostru, trebuie doar să permiteţi să iasă la suprafaţă şi să se activeze.  Unii dintre voi se vor întreba cum anume se poate realiza acest lucru. Pildă: dacă nu ai nevoie de bani, nu-i scoţi de la bancomat. La fel se întîmplă şi cu informaţia din interiorul tău – nu se va activa dacă tu nu o cauţi, dacă nu ai nevoie de ea. Dacă nu te-ai gîndit niciodată să te desăvîrşeşti spiritual, această informaţie va rămîne în stare latentă. Ieşiţi din ghearele morţii, gîndiţi că, din acest moment, nu mai muriţi niciodată şi aşa va fi!  Murim numai cînd credem în moarte.    Alexandru Ştefan

Clopotarul dacilor (3)

                    Dimensiunea dintre viaţă şi moarte

Am fost un popor care a rîvnit spre desăvîrşire şi ne-am ridicat spiritual numai pe moştenirea lăsată de strămoşii noştri – dacii. Un popor poate fi cucerit doar dacă acceptă o cultură şi un Dumnezeu străin...noi ne-am trezit, peste noapte, cu altă identitate şi cu numele ţării schimbat. Din daci, am fost împărţiţi în moldoveni, ardeleni, dobrogeni, români etc. Cum a fost posibil aşa ceva? Foarte simplu: tinerii erau duşi la Roma, erau bine şcoliţi şi îndoctrinaţi cu idei străine şi, după întoarcerea pe pămîntul natal, nimiceau din temelie tot ceea ce era autentic, autohton.

Dacă ne dorim cu adevărat să renaştem, ca popor, trebuie să ne întoarcem cu faţa spre străbuni, iar ei ne vor arăta drumul spre viitor. Moştenirea sacră a dacilor era construită pe cinci Prispe. Fiecare Prispă reprezenta un ciclu (5125 de ani) şi găzduia omenirea pentru a se desăvîrşi.

-         Pe prima Prispă am evoluat în întuneric; i se mai spune şi Epoca de fier.

-         Pe cea de-a doua Prispă am evoluat în lumină – Epoca de foc.

-         Pe Prispa a treia am trăit în apă.

-         Pe Prispa a patra am vieţuit în copaci – Epoca de lemn.

-         Pe Prispa a cincea trăim pe Pămînt.

Pe fiecare Prispă am evoluat diferit. Trecînd, prin evoluţie, dintr-un ciclu în altul, fiinţa umană a reuşit să adune într-un singur corp  toate cele cinci elemente din fiecare Prispă, care au cinci ferestre:

-         Somnul

-         Transa

-         Leşinul

-         Coma

-         Moartea clinică

Aceste stări reprezintă un refugiu pentru suflet. Atunci cînd omul este obosit sau nu mai poate suporta presiunile din acest spaţiu, se ascunde în dimensiunea aflată între viaţă şi moarte. Ferestrele sufletului erau foarte bine cunoscute de către preoţii Daciei, care le puteau deschide cu ajutorul unor ritualuri speciale. Aceste stări au fost date sufletului deoarece elementele au tendinţa de-a se domina între ele:

-         Focul domină metalul

-         Apa domină focul

-         Pămîntul domină apa

-         Lemnul domină pămîntul

-         Metalul domină lemnul.

Pornind de la aceste axiome, se poate observa că nu există un element mai tare sau mai slab dar, totuşi, lupta există. Sufletul trăieşte liniştit numai în echilibrul Ioana-Iaşi (feminin-masculin). Dacă omul cade în starea de comă sau moarte clinică, este imposibil să revină la normal fără acest echilibru. Ca să te ridici sau să ieşi din altă dimensiune, pacea dintre bărbat şi femeie trebuie să fie sacră. Cîndva, femeile erau scoase din comă cu ajutorul plînsetului unui nou-născut; bărbaţii erau ajutaţi de sunetul cornului ce anunţa starea de război, iar copiilor li se spuneau istorii fascinante dar, cînd totul devenea mai interesant, povestea lua sfîrşit. Pentru a ajuta o persoană să iasă din astfel de stări, specialistul trebuie să cunoască bine cotloanele unde aceasta se ascunde. Aşa cum omul se trezeşte brusc din somn cînd are un coşmar, la fel se iese şi din aceste trăiri.  

                                                         Alexandru Ştefan