Clopotarul dacilor 326

         Urmînd străvechi obiceiuri, fiecare om încearcă să-și termine lucrurile începute în anul care se apropie de final pentru ca noul an să înceapă cu planuri și speranțe noi. Așa să fie! Peste cîteva zile, vom trece în anul 2017  și nouă, celor născuți între anii 1900 și 2000 ni se pare că trăim o veșnicie. Am prins diferite timpuri, iar acum, cu adevărat, trăim într-un an de zile evenimente ce s-ar încadra în zece vieți la rînd. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
         De unde vin atîtea previziuni legate de sfîrșitul lumii și de ce  președintelui american Trump i se prezice un viitor sumbru?
Cele mai multe entități înzestrate cu darul prezicerii pot vedea în viitor, dar numai atunci cînd planeta Pămînt este stabilă în ritmul timpului. La final de cicluri sau atunci cînd se termină anul galactic, nici un prezicător de pe Pămînt nu poate primi informații exacte legate de viitor. Din punctul nostru de vedere, planeta Pămînt a trecut cu bine de multe încercări ce ar fi putut deveni catastrofale pentru oameni. Statele ce reprezintă puterea pe Terra se vor împăca și vor începe ocrotirea planetei. Președintele american Donald Trump va guverna mult și bine, în ciuda prezicerilor care i-au fost agățate. Schimbarea polilor este un fenomen natural benefic pentru oameni și natură. În această bruscă schimbare, ar fi bine să fiți pregătiți de cutremure neașteptate. Dacă Universul a decis ca Pămîntul să treacă printr-o schimbare, iar ființa umană i se va opune, cu siguranță că va suferi căci în calea voinței Creatorului nu poate sta nimic. La noi, anul 2017 este considerat anul apelor care își vor schimba cursul, brusc. În acest an, vor triumfa oamenii cu intuiția trează și cu dorința de a-și schimba stilul de viață la 180 de grade. Deoarece anul 2017 se mai numește și chemarea Mamei Pămînt, este posibil ca multe persoane să migreze de la oraș, la sat.
Noi vă transmitem că nu va fi un sfîrșit de lume și ar fi bine să vă schimbați obiceiul de a...îngropa anual Pămîntul. România este o țară frumoasă care – cel puțin deocamdată – nu și-a activat toate entitățile ce o reprezintă. Priviți cu credință în viitor și această gîndire pozitivă se va transforma într-o proiecție adevărată.

                        
                                La mulți ani! 

Clopotarul dacilor 325 - Invocatie la Ziua Soarelui


         Marele Crăciun ne bate la ușă și, după cum vedem, stă neclintit de la începutul Creației, pe axa Măriei Sale. Ne luminează necondiționat viața și întreaga planetă, iar pentru acest dar îi mulțumim din suflet. Pînă cînd pămîntenii au aflat numele adevărat al Soarelui, îl numeau tăciune și considerau că, pe crăcana unui copac arde un tăciune. Ulterior, a apărut denumirea de Crăciun. Cum au fost redirecționate sărbătorile precreștine știm și îi înțelegem pe aceia care cunosc însemnătatea acestei mari sărbători. Un sîmbure de adevăr s-a păstrat în conștiința poporului nostru căci, prin nașterea Soarelui, totul a prins viață.
De foarte multă vreme, omul a uitat să le mulțumească Soarelui și Pămîntului pentru ceea ce primește și pentru ceea ce astăzi este. Poate că, undeva, mai sînt oameni care îl salută dimineața, prin sunet de bucium, prin gînd sau cuvînt. Undeva, prin ungherele Pămîntului, sper și cred că mai există suflete care știu prin cine și de unde vine viața. Afîndu-ne la ora anului galactic, ne dăm seama că ceva se va schimba în Univers și sperăm că și noi, oamenii, ne vom ridica odată cu Pămîntul. Astăzi, oamenii rămîn impasibili în fața războiului sau cînd cineva moare...poate că tresar puțin, apoi...din nou, muzică.
Într-un suflet împietrit nu mai poate pătrunde Lumina. Dacă ați ales să vă transformați în piatră, să știți că și piatra – într-un fel sau altul – este folositoare, alegerea vă aparține. Lăsîndu-i într-o parte pe cei dezamăgiți, care nu mai cred în nimic, mă adresez sufletelor ce mai poartă în suflet Lumina: să strîngem rîndurile și să ne unim forțele pentru ca, în această mare zi, să-i transmitem Crăciunului nostru strămoșesc, toată iubirea neamului nostru, printr-o invocație:
Lumină din Lumină, Crăciun adevărat,
Toată suflarea ce te poartă în suflet
Ridicăm ochii spre bolta cerească cu rugămintea
De-a ne lumina, veșnic, viața.
Cu razele tale, trezește-ne din somnul vieții, dimineața
Și ne mîngîie în vis cu apusul tău, seara
Ne ridică prin vibrațiile tale din mocirla timpului
Și ne  ghidează calea
De-acum și-n vecii vecilor, pentru Eternitate.
Viață veșnică – neamul solar îi dorește
Și Bogdaproste pentru tot ceea ce faci pentru noi, Craciune drag!

CRĂCIUN FERICIT TUTUROR! 

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 324

      




   La ora actuală, omenirea are atît de multe probleme pe cap încît nu cred ca cineva mai are timp să aprofundeze matematica superioară. Există, totuși, printre noi, entități care își fac bine treaba, în această direcție. Frămîntarea și întrebarea mea către prietenii din Civilizația Vodă este: în afara de calculele precise din calendar, ce mai are ființa umană de activat, pentru a face față cerințelor din afara timpului?
         În primă fază, cel mai important lucru este ca glanda pineală să fie în stare de veghe. Cîndva, fiecare popor deținea cunoștințe despre ierburi și plante ce erau întrebuințate pentru intrarea în transă și ieșirea în afara timpului. În acest sens, se pregătea un ritual special, de către un sol care se dedubla de corpul fizic și călătorea în astral, pentru a aduce informații din afara timpului. Astfel de practici și ritualuri au fost oprite, interzise și, cu timpul, uitate – cu scopul ca voi să fiți transformați în roboți. Constatăm că peste 70% din locuitorii Pămîntului au glanda pineală blocată, la acest lucru contribuind din plin fluorul din pasta de dinți. Nu putem înțelege ce urmăresc acești monștri care se ocupă de așa ceva...poate că s-ar liniști dacă ar înțelege că, în existența următoare, se vor naște la părinți cu glanda pineală blocată. Acest minunat organ, care se află între emisferele creierului, este cel mai important coordonator pentru ființa umană și cel mai bun ajutor pentru a scăpa din haos. Pînă la vîrsta de șapte ani, feriți copiii de metodele prin care se încearcă distrugerea sau zombarea viitorului. Singurele șanse de a vă trezi – după ce conștientizați anumite adevăruri, desigur – sînt aerul curat și hrana ecologică.
         Oamenii cărora încă nu li s-au spălat creierele fac tot posibilul să evadeze undeva, cît mai departe de așa-zisa lume civilizată. Construiți un sat sau un oraș unde nu se circulă cu mașina, unde nu se fumează, nu se minte, nu se fură și unde toți zîmbesc. Priviți-vă în oglindă, toți sînteți triști. În prezent, voi luptați pentru un stil de viață care duce spre nicăieri...chiar nu înțelegeți că sînteți manipulați în totalitate?
Societățile care pretind că sînt mai avansate din toate punctele de vedere sînt mai decăzute decît cele aflate în stagnare economică. Este un moment crucial pentru acei care încă nu au fost prinși și îngenuncheați în fața sistemului. Cataclismele și spălarea planetei vor începe în momentul cînd oamenii vor înceta să mai creadă în Lumină. În prezent, la voi, totul se încadrează într-o dramă: filmele, teatrul, societatea produc numai drame, sufletul vostru nu mai cunoaște bucuria.
Ridicați-vă ochii din țărînă și priviți către viitor, în afara timpului, căci sînteți ancorați într-un nor care vă umbrește sufletul.

Alexandru  Ștefan 

Clopotarul dacilor 323






       
          

Analizînd calendarul anului galactic, am ajuns la concluzia că trebuie să îndrăznesc să cer mai multe informații legate de împărțirea timpului. Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.


         Părerea mea este că puțini pământeni pot descifra informația din calendar. Ne puteți analiza, explica această informație, după nivelul nostru de înțelegere?      
            
Dacă un an galactic are 25.920 de ani, ora este mai mare decît un an pămîntesc. Așadar, cînd se termină anul galactic, ora se împarte în ani, luni, saptămîni și zile, iar ziua se împarte în ore și secunde. Datoria voastră este să știți cînd se termină anul galatic și începe împărțirea orei adică a timpului. Ora se împarte în moșii – metaforic vorbind, reprezintă o bogăție spirituală acumulată de suflet în toți acești 25.920 de ani. Într-un fel sau altul, totul va fi pus pe cîntar. 144 de moșii se împart în 1296 de parcele, ceea ce înseamnă exact partea pe care o reprezinți. Parcela se împarte în 72 de momente adică starea ta de veghe – trebuie să fii gata, în orice moment, pentru a prinde cele 760 de clipe. Cînd ai prins clipa, hotărîrea sufletului trebuie să se încadreze în aceste 760 de fulgere. Fulgerul reprezintă viteza luminii, iar 14.000 de scîntei reprezintă viteza sunetului și acceptul pentru trecerea în afara timpului. Calendarul este foarte important atunci cînd are loc schimbarea polilor magnetici. Toate civilizațiile care au trăit pe Pămînt s-au folosit de ora calculată a calendarului galactic.
Trecerea devine anevoioasă dacă nu se cunosc toate tainele matematice din calendar. Analizați și aprofundați această temă căci poate fi un important colac de salvare pentru omenire, la schimbarea polilor. Cu ajutorul calendarului se poate trece în dimensiuni paralele, unde aveți posibilitatea să vă continuați evoluția, în liniște și pace. Voi căutați deja alte planete, pe care să evadați, dar totul se află aici și lîngă voi, trebuie doar să studiați temeinic posibilitățile Universului. Calculele din calendar sînt menite să vă faciliteze teleportarea în afara timpului, dar este important să știți unde anume doriți să ajungeți.
Sfatul nostru este: dacă nu ai avut timp să înveți, în acest spațiu, măcar tabla înmulțirii și a împărțirii, nu te grăbi în afara timpului, căci, de plictiseală, vei căuta imediat drumul înapoi, în timp.

Alexandru Ștefan  

Clopotarul dacilor 322

      


  Din ultimele informații înțelegem că destinul ființei umane este strict programat, iar creierul reprezintă mai degrabă o frînă în calea evoluției noastre decît un ajutor. Este adevărat că omul trăiește întreaga viață după o hologramă înregistrată? Cu aceste frămîntări și întrebări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
         Omului i s-a pus la dispoziție toată informația care există în banca de date a Universului. Din păcate, ființa umană nu s-a apucat să învețe și să aprofundeze înțelepciunea universală. Omul și-a dorit dintodeauna să guverneze alături de Creator, dar fără să evolueze. Această neglijență i-a costat scump pe oameni și, fără să-și dea seama, au uitat și ceea ce au știut cîndva.  
         Unde am rămas cu învățătura? Cum am putea să ne amintim înțelepciunea pierdută?
Ați rămas ancorați în timp, unde vi s-a modificat ADN-ul, din cauza energiilor grosiere. Cu ajutorul creierului, ați fost scoși din mocirla întunericului dar, odată cu voi, au ieșit și acei care încercau să vă manipuleze. Un pas reușit pentru a ieși din capcanele timpului îl puteți face cu ajutorul calendarului care măsoară perfect întregul an galactic. Așadar, un an galactic are 25.920 de ani. O oră se împarte în 144 de moșii-minute; acestea, la rîndul lor, se împart în 1.296 de parcele; o parcelă se împarte în 72 de momente, fiecare moment se împarte în 760 de clipe; acestea se împart în 160 de fulgere, care, la rîndul lor, se împart în 14.000 de scîntei.
Cine stăpînește bine matematica poate calcula și poate ieși din timp prin intermediul calendarului. Portalul se deschide odată cu împărțirea moșiilor-minute. La trecere, sînt foarte importante postul și meditația. Cînd vei simți că Pămîntul vorbește, vei fi dezlegat de cîmpul magnetic. Nu scăpa din vedere parcelele și imaginile. Este foarte important să învingi frica, să gîndești ca fulgerul ca să poți prinde scînteia divină și să poți trece de hotarele timpului. Cei care au creierul activat vor înțelege mesajul și vor încerca să le trezească gîndirea, semenilor. Nu primești nimic dacă nu știi ce vrei, răscolește mai adînc în memoria adormită și poate îți amintești cîte ceva. Încearcă, poate reușești.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 321

      


   Știința ne demonstrează că omul folosește doar 4-5% din capacitatea creierului...ce înseamnă acest lucru? A ajuns omenirea într-un punct mort, nu mai sîntem capabili să mergem înainte sau acesta este finalul evoluției noastre? Cu aceste întrebări și frămîntări m-am adresat, în meditația mea, prietenilor din Civilizația Vodă.
         Fiecare civilizație are un început și un apus, voi sînteți a cincea civilizație, cea care va închide cercul. Pe Terra sînt deja suflete din dimensiunea a șasea, care vor prelua conducerea Pămîntului pentru o nouă viață. Cei care au rămas ancorați în folosirea a numai 4-5% din capacitatea creierului vor fi eliminați, cu timpul, din această dimensiune. Prima civilizație - a uriașilor - a trecut prin potop deoarece s-a răzvrătit, alături de fiii Creatorului, împotriva Tatălui Ceresc. A doua civilizație – urmașii uriașilor. Ei au fost transformați în pitici, care trăiesc în peșterile ce duc spre interiorul Pămîntului. Cea de-a treia civilizație a fost transformată în păsări, a patra – în maimuțe și cea de-a cincea – arienii – trebuie să devină sămînță divină.
         Pe Terra va apărea o energie care va activa în totalitate creierul uman și această energie va veni de pe planeta Uranus. Oamenii care au reușit să depășească limitele celor 4-5 procente pot comunica telepatic cu această planetă și pot transmite mesaje prin intermediul găurilor negre. Aceste găuri negre îndeplinesc rolul unui poștaș care duce mesajele în banca de date a Universului. Înainte de somn, echilibrați gîndurile și acțiunile zilei și concentrați-vă cel de-al treilea ochi asupra planetei Uranus. Încercați să activați părțile creierului din partea frunții și de la ceafă. Treptat, capacitatea la care vă folosiți creierul va crește și nu veți mai fi nevoiți să părăsiți această planetă.
         Întrebările izvorîte din dorința de a vă trezi puterile paranormale trebuie să fie bine conturate, la fel și scopul pe care îl urmăriți. Totul se poate schimba în foarte scurt timp, așa că nu stați cu gîndul că aveți la dispoziție o veșnicie pentru a vă trezi.
Ce are omul de îndeplinit în acest spațiu și el încă nu știe?
         În primul rînd, el ar trebui să-i semene în totalitate Creatorului, să fie independent în societatea în care trăiește și să nu poată fi manipulat de nimeni și de nimic. Deși nu-și dau seama, oamenii sînt total dependenți de infecțiile din societatea în care trăiesc. Stresul și agresivitatea tind să devină stări de normalitate. Omenirea va fi adusă în punctul zero, de unde a făcut primii pași spre evoluție. Oamenilor li se vor crea condiții extreme ca să-și trezească memoria primordială, pentru a se vedea dacă ei pot face față greutăților prin care au mai trecut cîndva.
         În capcanele creierului sînt prinse peste 90 de procente din omenire. Creierul îl îndeamnă pe om mai degrabă să fure decît să dobîndească hrana. Cu cît omul devine mai leneș, cu atît creierul se micșorează, folosindu-i la maximum energia corpului fizic. Oamenii care se trezesc trebuie să-i lămurească propriului creier că și el va muri după moartea corpului fizic. Nemurirea poate face și creierul nemuritor, altfel, vom trăi în totalitate ancorați în limitata programă a creierului uman. Există deja popoare care trec prin testele manipulării informaționale și, în scurt timp, oamenii se vor transforma în roboți. Puterea supremă se va implica numai atunci cînd se va alege sămînța de neghină.
Sfatul nostru este: îmbinați capacitățile intelectuale cu cele primordiale legate de îngrijirea naturii și prelucrarea pămîntului. Altfel, veți rămîne asemenea unor copii care nu înțeleg de ce i-au părăsit părinții.

Alexandru Ștefan 

Clopotarul dacilor 320

       





  Cind iarna se asterne peste munti, stelele vorbesc cu oamenii si fiecare asteapta, asemenea unui copil, sa i se implineasca dorintele. Copilaria are dorintele sale si, trecind de virsta de 18 ani, le vrem pe toate, eventual chiar acum. Dorintele se schimba odata cu virsta, dar dorinta de viata nu se schimba niciodata. Intrebarea si framintarea mea catre prietenii din Civilizatia Voda: De ce fiinta umana isi doreste atit de mult un lucru astazi, iar miine nu mai are nevoie de ceea ce a obtinut cu mare efort?
         Exista dorinte si vise neimplinite, care il insotesc pe om dintr-o viata in alta. Din aceasta cauza, multi dintre semenii vostri nu stiu ce isi doresc cu adevarat de la viata. Oamenii care au un plan al sufletului bine conturat obtin intotdeauna ceea ce isi doresc si trec fericiti dintr-o viata in alta. Viata nu trebuie sa se termine odata cu moartea, este o nebunie sa te tii cu ambele miini de un fir de viata. Oamenii trebuie pregatiti in timpul vietii catre o alta viata, moartea este doar o trecere si trebuie intimpinata fara frica, ca o curiozitate, nu ca o pedeapsa. Cei care isi intrerup viata si evadeaza din calea destinului vor incepe urmatoarea existenta exact de acolo de unde au ramas.
         Ce schimbari vor mai fi pe Pamint legate de anul 2017?
         Daca va temeti de cutremure, observati si cercetati traiectoria planetei Pluton, este unicul astru ce rascoleste mai adinc scoarta Pamintului si de la aceasta planeta provin toate cutremurele mari de pe Terra. Conflictele militare sint legate de Kali Iuga; indienii ii mai spun somnul lui Brahma care, atunci cind se trezeste, distruge intreaga Creatie. Anul 2017 este legat de 2019 si, daca vibratia omenirii se va ridica la un nivel inalt, veti trece cu bine pina in anul 2029. Cel mai important lucru este ca una dintre puterile mari ale Pamintului sa se lepede de ideea ca indeplineste rolul Avatarului Brahma. Este adevarat ca, o data la o mie de ani, Divinitatea alege un om care raspunde de traiectoria si soarta Pamintului. La inceput de cale, au existat avatari care nu si-au cunoscut misiunea si menirea pe acest Pamint. De aceea, un avatar nedesavirst are tendinta mai degraba sa distruga in loc sa inmulteasca Creatia.
Indemnul Civlizatiei noastre catre americani si catre rusi este sa accepte faptul ca Avatarul Lumii nu este pe tarimul lor si sa fie siguri ca, de aceasta data, el nu va distruge Pamintul. Pentru cei care muncesc, anul 2017 va fi un an bun si este important sa nu agonisiti mai mult in materie decit in adevar.
Sfatul nostru este sa va apropiati cu tot sufletul de Natura si ea, ca o Mama Adevarata, o sa va raspunda, indiferent ce timpuri vor veni peste voi.

Alexandru Stefan