Conflictul dintre interiorul și exteriorul ființei umane
Pentru a ne integra pe deplin în unitatea cosmică, trebuie să cunoaștem bine cele două dimensiuni ale Pămîntului:
- Raționalul este dimensiunea reală și vizibilă a ființei umane, unde omul trăiește numărîndu-și zilele
- Iraționalul este dimensiunea invizibilă a ființei umane, unde sufletul nu se supune timpului limitat; este adevărul nostru absolut.
Ceea ce numim noi realitate este, de fapt, numai o părticică din întreg, pe care o poate descifra creierul nostru de la meridianele sensibile ale corpului uman. La un alt nivel, corpurile noastre subtile, trecînd de hotarul iluziei, văd cu totul o altă realitate, esențială și eternă. Ceea ce percepe omul cu ochii fizici este doar aparența unui moment din iluzie. Raționalul este dictat de dorințele instinctului animalic. La acest nivel al realității aparente, ființa umană va găsi numai intrigă, suferință și toate bolile de pe fața Pămîntului.
Omul din Dacia era o ființă autentică, care avea acces la toate informațiile din lumea invizibilă. Credința în nemurire îi dădea, sufletului ordonat, posibilitatea de a pătrunde în dimensiunile superioare ale Cerului pentru ca, ulterior, să corespundă cerințelor Dumnezeiești.
Învățătura lui Zalmoxe ne vorbește, în cea de-a noua căsuță-eră, despre: eu sînt sau mi se pare că sînt eu? Eu sînt este sinele nostru primordial, în care se păstrează gîndul Creatorului. Sinele este un început primordial, prin care adevărul se va ridica, prin ființa noastră, la Cer. Acum, la împlinirea vremii, privind rațional, aparent parcă avem de toate, dar totuși ceva ne lipsește – tînjim după nemurire și, undeva, în adîncul sufletului, simțim un gol de care nu putem scăpa dacă nu ne îndreptăm spre invizibil.
Omenirea este preocupată, astăzi, mai mult de aspectele fizice, de exterior, pentru a-și satisface dorințele animalice. Interiorul, adică sufletul omului, este ignorat în totalitate și, din această cauză, personalitatea omului este incompletă. Interiorul și exteriorul ființei umane sînt într-un dezacord total, nepermițîndu-i omului să se cunoască pe sine însuși. Îl cunoaște, de fapt, numai pe sclavul supus nevoilor actuale. Dacă nu vă îndreptați cu fața spre nemurire, veți găsi hrană numai pentru corpul fizic. Îndreptați-vă spre interiorul vostru și ajutați sufletul să iasă din acest program inconștient al raționalului. Numai atunci veți putea auzi glasul strămoșilor. Ei au venit în acest spațiu cu credința în nemurire și cu simbolul eternității, purtau în suflet semnătura lui Zalmoxe, care ne amintește de originea noastră autentică.
O părticică din lume rămîne întotdeauna în acel conștient-autentic, intuiește că există o singură cale și un drum spre noi înșine, își ridică nivelul spiritual pentru ca sufletul să găsească o traiectorie favorabilă spre a se desăvîrși.
Alexandru Ștefan
