Clopotarul dacilor - 25



Legătura dintre viață și moarte

Voi încerca, astăzi, să vă transmit cîte ceva despre Legea a doua a lui Zalmoxe – cercetarea îmbătrînirii și cercetarea morții. Pentru omul obișnuit, apare imediat întrebarea: ce ar fi de cercetat, cînd totul este clar – ne naștem, îmbătrînim și murim. Am mai scris că, în Dacia Primordială existau două categorii de oameni – muritori și nemuritori. Oamenii muritori pot deveni nemuritori numai după ce își achită toate datoriile destinului. Cei care au datorii ale destinului vin la reîncarnare numai după ce sînt tratați, în carantina cerească, de afecțiunea minții sucite; nemuritorii se renasc în decurs de 24 de ore pămîntești, după cum le dictează liberul arbitru.
La început, oamenii nu îmbătrîneau și, din acest motiv, le era foarte greu să parcurgă o anumită perioadă de timp într-un singur corp, pentru a se desăvîrși; se plictiseau și mulți dintre ei abandonau căutarea spirituală și se sinucideau în masă.
 Nemuritorii nu cunoșteau această stare și refuzau să se sinucidă întrucît considerau viața un dar de la Dumnezeu.
Corpul fizic îmbătrînește atunci cînd lipsește căutarea spirituală. Fiecare nemuritor își programa singur momentul trecerii dintr-o stare în alta și stabilea prin cine și cînd se va renaște, pentru a-și continua evoluția, în acest spațiu. Nemuritorii erau bine pregătiți de către un preot, pentru a putea trece dintr-o dimensiune în alta fără ca memoria să le fie afectată. Erau învățați că, înainte de moarte, sufletul trebuie să fie lipsit de orice senzație, pentru a putea intra în tăcerea primordială; corpul eteric era învățat să rămînă legat de cordonul ombilical al corpului subtil, începînd desprinderea treptat - din partea de jos pînă la cap - și să privească în jur fără emoții.  
Cu cît omul este mai puțin atașat de materie, de rude etc, cu atît mai ușor se va desprinde sufletul de corpul fizic, fără a traumatiza corpurile subtile, evitînd să devină o fantomă, care bîntuie prin lumea celor vii. După ce se separă corpul astral de cel eteric, se produce ruperea cordonului ombilical al corpului subtil și intră în funcție organele astrale de simț (vederea, auzul etc.). Sufletul face cunoștință cu astralul Pămîntului, se eliberează de corpul tonic și intră în corpul mutabil, pentru a primi un nou destin. În aceste sumbre momente, fiecare suflet conștientizează cu cine și cum și-a trăit viața pe Pămînt, dacă merită să revină în același loc sau trebuie să-și caute o familie adevărată, prin care să poată evolua.
Timp de 40 de zile, omul este adus în mediul în care și-a trăit viața și retrăiește totul, dar la o intensitate amplificată. De exemplu, un individ care a fost gelos va resimți această afecțiune cu o intensitate de neimaginat. Venirea în acest spațiu este cam la fel – momentul tăcerii și nașterea, unirea corpului astral cu cel fizic, trezirea organelor de simț, conștientizarea existenței în acest spațiu.
                             Alexandru Ștefan