Clopotarul dacilor - 28

Al cincilea corp depinde de iubirea adevărată

          În Legea a Cincea a lui Zalmoxe ni se spune despre cunoașterea iubirii adevărate și a celei născocită de om. Temelia pe care s-a construit veșnicia este iubirea. Din această esență Divină este creat și omul. Ființa umană a avut misiunea să coboare și să unească, în acest spațiu, straturile energiilor dense cu cele subtile. Omul a fost prima ființă eternă care a pătruns în acest spațiu pentru iluminarea formei. Marea Îndrumare Divină pentru fiecare suflet a fost:
Evoluați pe Pămînt și nu risipiți iubirea.
          În mare parte, oamenii cunosc doar acea iubire pe care o numesc luna de miere și care este născocită de om. Iubirea adevărată nu dispare niciodată. Oamenilor le este teamă să o invoce, căci sînt convinși că le va aduce numai neplăceri. Din păcate, mulți asociază iubirea cu sexul, iar această abordare reprezintă o deviere de la planul Divin. Ființa umană a risipit iubirea din cauza condițiilor grele pe care le-a înfruntat pe Pămînt. Prin această deviere au apărut proprietăți modificate în opoziție cu cel de-al cincilea corp, care este alcătuit din material subtil, ce-și schimbă  forma cu ușurință. Cu toții avem nevoie de acest corp, la trecerea în altă dimensiune. Corpurile subtile se pot activa numai prin sentimentul iubirii adevărate, care va ridica și modifica corpul fizic conform cerințelor universale. Prin iubire, corpul fizic realizează legătura dintre forțele Pămîntului și forțele din planul astral. Numai prin iubire omul dobîndește plenitudinea vieții.  
          Compoziția corpului omenesc este aceeași ca și compoziția corpului fizic al Pămîntului. Țițeiul este sîngele, apa – lacrimile etc. Sprijiniți Pămîntul prin iubire și veți dobîndi infinitul!
          Posibilitatea omului de a-și ilumina întreaga esență  din care a fost creat și a provoca o reacție în lanț, la semenii din jur – pentru a-și construi cel de-al cincilea corp – se face prin memoria acumulată de strămoși și fluidul creator al  lui Zalmoxe.  O vorbă înțeleaptă din străbuni ne spune că a iubi înseamnă a trăi; a te preface că iubești, sufletul îl risipești.
Ataşamentul a devenit un înlocuitor al iubirii, adică forma pămîntească a iubirii. A apărut deosebirea dintre fiinţele iubite şi ceilalţi – tratați cu indiferență, ca străini. În societate și în familie se face deosebirea dintre cei iubiți și cei neiubiți. totodată, are loc o selecție a formelor de manifestare a iubirii – pe acesta îl stimez ca mi-e aliat, dar cu acela mă mărit pentru că are bani mulți etc.; intervine, apoi, necesitatea de a-l lega pe acel cineva, care face obiectul iubirii, printr-un procedeu sau altul, îndatorîndu-l pentru toata viața. Pentru aceasta, se nasc legi care te priponesc de casă, de masă, de testamente și tot soiul de obligații. Frica de a nu pierde obiectul iubirii naște ură și gelozie, dar și un comportament față de persoana iubită ca față de o proprietate. Astfel de situații, conduse la extreme, se sfîrșesc cu uciderea partenerului de viață și, evident, cu decăderea spirituală. În toate aceste cazuri, se produce înlocuirea iubirii adevărate cu cea născocită de om.
Alexandru Ștefan