Moto: dă-mi, Doamne, puterea de-a schimba ceea ce se poate și trebuie schimbat, forța de-a accepta ceea ce nu trebuie și nu poate fi schimbat și înțelepciunea de-a le deosebi unele de altele.
Sosirea unui nou an este, întotdeauna, un moment al bilanțurilor de orice fel, este un moment cînd fiecare dintre noi trage o linie, adună, scade și trage concluzii. Realizări, bucurii, satisfacții, tristeți, dezamăgiri, împliniri – trebuie să ne asumăm toate trăirile de peste anul care se încheie. De cei care fac bilanțurile acumulărilor materiale nu ne vom ocupa noi, mesajul nostru se adresează acelora care caută ceva mai mult decît materia.
Există două dimensiuni ale realității – una vizibilă și alta invizibilă. Există sunete care nu se aud și lucruri care nu se văd. În paralel cu această lume concretă, în care ne trecem viața zi de zi, există o altă lume, o altă dimensiune, un loc unde totul este exact așa cum ne place să visăm…o lume ideală. Totuși, basmele sînt inspirate din realitate, din acea realitate pe care unii dintre noi au avut fericirea să o descopere și puterea de-a vorbi altora despre ea. Scopul vieții noastre este tocmai descoperirea acestei lumi invizibile, inaccesibile ochiului omenesc, iar întrebarea care ne macină în permanență este cum? Cum se poate face acest lucru? Ce sacrificii trebuie să aducem pe altarul cunoașterii, pentru a ne asigura biletul de intrare? Cine are rețeta, soluția, metoda cea mai eficientă?
Capacitatea de-a accesa această dimensiune a fost numită deschiderea celui de-al treilea ochi, iar drumul spre atingerea perfecțiunii – calea spre zei. Într-adevăr, cunoașterea de sine conduce la cunoașterea întregului Univers și la apropierea de Divinitate. Este simplu, dar este și complicat acest proces…pe de o parte, ce poate fi mai simplu decît să te întorci cu fața spre tine însuți și să stai de vorbă cu sufletul tău, ca și cum tocmai ți-ai regăsit un vechi prieten? Pe de altă parte, însă…către care eu să te întorci cu fața? către suflet sau către rațiune? cine este adevăratul eu? Omul confundă, adeseori, aceste două laturi ale structurii sale umane – sufletul și rațiunea. Consider că adevăratul eu nu poate fi decît sufletul, iar delimitarea sa de rațiune – a cărei menire trebuie să fie exclusiv să ne ajute să ne descurcăm în lumea materială – și stabilirea unui dialog real cu sufletul este deja un pas uriaș spre accesarea acelei lumi către care tindem cu toată ființa noastră. Următorii pași sînt, desigur, curățenia noastră interioară, concordanța dintre gînd, cuvînt și faptă, măreția sufletului și puritatea intențiilor. Între toate gîndurile noastre, unul singur trebuie să țină steagul sus, indiferent ce facem și unde ne aflăm. Atunci cînd cineva te calcă în picioare, trebuie să-ți păstrezi stapînirea de sine și să încerci să înveți ceva din ceea ce ți se întîmplă, căci ce altceva este jignirea dacă nu o manifestare a orgoliului? Atunci cînd te simți singur, amintește-ți că există Cineva, Acolo, Sus, care are grijă de toate și care te iubește chiar și atunci cînd nici tu singur nu te mai prețuiești. Atunci cînd vrei să fii iubit, întreabă-te pe cine iubești tu, ca să ai dreptul să ceri așa ceva? Atunci cînd vrei să fii acceptat așa cum ești, gîndește-te de cîte ori ai condiționat tu și le-ai cerut celor din jurul tău să se comporte așa cum îți este ție mai bine? A te întoarce cu fața spre tine însuți nu înseamnă a deveni egoist, concentrat numai pe propria persoană. A-ți păstra calmul în orice situație nu trebuie să fie echivalent cu indiferența. Sîntem un pachet de gînduri și sentimente, sîntem oameni, iar cheia desăvîrșirii este tocmai găsirea unui echilibru în tot ceea ce ni s-a dat nouă, ca ființe umane. După ce eliminăm ceea ce simțim că ne încurcă pe această cale spre Cer, trebuie să ne rămînă neapărat cel puțin două sentimente fără de care ființa noastră nu ar fi completă – Iubirea și Credința. Iubirea nu are etichete și nu condiționează, iar credința nu poate fi discutată. Ele există, pur și simplu.
Pînă la atingerea perfecțiunii spirituale, omul s-a perfecționat în altceva…astăzi, el încearcă să-l amăgească chiar și pe Dumnezeu, atunci cînd îi cere ceva și, după ce primește și acceptă, încearcă să-l convingă că, de fapt, acel adevăr nu-i aparține și i-ar sta mai bine cu altul, mai convenabil…prea multe mall-uri l-au făcut pe om să creadă că și adevărul poate fi schimbat asemenea unei haine. Nu există un adevăr care ni se potrivește, există un singur adevăr și el nu se schimbă, oricît de mult am alimenta noi acest gînd. Fiecare om primește exact ceea ce merită, inclusiv eu, inclusiv tu.
Sîntem, în fiecare clipă, rezultatul acțiunilor noastre anterioare și cauza celor care ne vor urma. Gîndul acesta ar trebui să ne facă mai conștienți, mai responsabili. Soluția, spre accesarea acelei lumi este trecerea de la Teorie la Acțiune, de la Inteligență la Înțelepciune, de la Impunerea de Reguli Sufletului la Acceptarea Iubirii – abia atunci omul se va cunoaște cu adevărat pe sine însuși, va cunoaște Universul și Divinitatea. Cît despre toate acele lucruri minunate, care însoțesc drumul spre Cer și pe care unii le numesc minuni (clarvederea, premonițiile etc.) se poate spune un singur lucru – nimic nu este imposibil pentru omul căruia i-au crescut cele două aripi – Iubirea și Credința.
Mirabela Radu
