Clopotarul dacilor - 56


                            


                                 Stabilirea echilibrului subconștientului

Balansul dintre jumătățile subconștientului poate fi atins numai atunci cînd jumătatea de jos conștientizează că tot dezechilibrul vine prin fisurile subconștientului din materie. Acest conflict dintre sine și alter ego se accentuează mai ales atunci cînd este lună plină. Toată gama nedesăvîrșirii omului se vede de la o poștă – unii vor neapărat să se certe cu cineva, hoțul devine mai hoț, iar acei supărați pot umbla zile întregi cu ochii în lacrimi. În aceste neplăcute momente, trebuie să depistați de unde vine mînia și ce anume a declanșat-o. Închideți orice gînd care vă toarnă sare pe rană. Încercați să ieșiți din această stare, căci altfel îi dați importanță. Din orice greutate se poate ieși prin credință dar, în momentul greutăților, trebuie să știți cum să vă desprindeți de ele. Adresați-vă Moșului ca și cum ați cere pentru altcineva, cam în felul acesta: ajută-mă, Doamne, să scot adevărul din dualitate, căci mă pot îneca și eu odată cu greutățile care mă urmăresc.  Dorința voastră trebuie să fie sinceră, fără gînduri ascunse și atunci puritatea gîndului vă va scoate din probleme. Aruncați din viața voastră tot ceea ce vă stresează. Încetați să emiteți gînduri rele către cei din jur. Umpleți interiorul vostru cu lumină și gînduri pozitive, iar echilibrul se va stabili de la sine. Ca de obicei, toate aceste greutăți ale vieții sînt aduse de prietenii vechi, care vă cunosc slăbiciunile. Dacă așteptați tot timpul să vi se facă complimente, iar egoul așteaptă permanent să fie lăudat, o să apară mereu oameni care vă vor spune ceea ce vreți să auziți. Dacă vă simțiți storși de energie de către acești indivizi, nu le mai vorbiți despre problemele personale, încercați să vă concentrați spre lucruri pozitive, care vă vor ajuta să fiți mai siguri pe voi. Trebuie să înțelegeți că îndoiala și toate gîndurile negative vin din interiorul vostru, cei din jur doar le declanșează și le alimentează. Deschideți larg ochii și nu mai cercetați cu mintea nimic, lăsați sufletul să le simtă și, cînd inima se liniștește, înseamnă că sînteți pe calea cea bună. Dacă vreți ca stresul să dispară și să vă conectați la energia pămîntului, eliminați din mintea voastră,  pentru o perioadă, toate dorințele trupului. Dacă ați obținut echilibrul dorit, păstrați această stare numai prin gînduri creatoare. În jurul vostru se va forma o aură-filtru, care va sta de veghe și nu va mai permite energiilor distructive să pătrundă în interiorul vostru. Dar, să fiți atenți, căci îndoiala și gîndurile voastre negative vă pot distruge protecția aurei care vă apără.
Alexandru Ștefan