Clopotarul dacilor 108


                                  


                                  Al treilea ochi (ll)

După ce am scris despre cel de-al treilea ochi, în Clopotarul precedent, am primit multe mesaje pentru a dezvolta subiectul glanda pineala și importanța sa pentru ridicarea sufletului la Cer. Străbunii numeau această mică glandă din trupul nostru poarta spre Eternitate și o activau prin vibrație, ritm și sunet. Ochiul sacru era anunțat, prin sunet de bucium, că sufletul vrea să călătorească în timp, pentru a aduce informații utile comunității. Unul dintre inițiați ținea ritmul prin bătaia de toacă și, pentru ca sunetul să fie primordial, rugăciunea era cîntată de două voci – masculină și feminină. Vibrația ce izvora din rugăciunea prin cîntec era însoțită de un fum de ierburi care dilata spațiul dintre Pămînt și Eternitate.
        Cîndva, pe scara spirituală, gradul fiecărui om se cunoștea după forma cușmei. Semnele unei entități erau verificate la naștere după forma urechii. Omul infectat cu frică, ură sau mînie ține ochiul sacru în captivitatea acestor infecții. Glanda pineală funcționează numai în armonia dintre suflet, rațiune și natură. În această armonie, fiecare om poate să primească mesaje de la străbuni, adică vă puteți cunoaște trecutul cu ajutorul lor. Viitorul poate fi cunoscut numai prin liniștea și armonia interioară; în caz contrar, ochiul va rămîne închis.
        Salutul dacic este, de asemenea, important pentru deschiderea ochiului sacru. Prin mînuirea sabiei, dacii executau mișcări energetice prin care își regenerau corpul fizic.
Există mai multe căi pentru deschiderea celui de-al treilea ochi, dar gîndirea pozitivă și curățenia interioară sînt condiții fără de care acest lucru este imposibil.  
Voi, acei care ați descoperit că mai există și al treilea ochi, nu încercați ca, peste noapte, să forțați prin rațiune vederea prin ochiul sacru. Important este să conștientizați faptul că Divinitatea ne-a înzestrat cu o asemenea minune spre a ne ridica.
Voi încerca să realizez un mic filmuleț, pentru a fi mai clar despre ce anume vorbim dar, pînă atunci, vă doresc toate cele bune.
Alexandru Ștefan