Cu fața spre rădăcini
La
fiecare 2000 de ani, haosul ne aduce cîte o origine nouă pentru ca nu cumva,
din întîmplare, să ne amintim că sîntem daci. De ce așa-zișii prieteni nu vor
nici în ruptul capului ca locuitorii acestor meleaguri să-și cunoască adevărata
origine? Nu este vorba numai despre origine, ci și despre adevărul primordial. La
împlinirea vremii, toți acești rătăciți o să-și zidească viitorul pe temelia
adevărului născocit de ei.
Romanii nu ne-au ocupat, pur și simplu ne-au devastat
templele în care se închinau strămoșii și, în jurul fiecărui templu, au ridicat
construcții asemenea celei de la Adamclisi (județul Constanța). Oamenii simpli,
speriați că li s-au pîngărit locurile sfinte, au strigat în gura mare,
aducîndu-le astfel – în mod inconștient – faima de învingători acestor
derbedei. Ca să stăm drepți, trebuie să cunoaștem și să știm cum să ne
sprijinim în rădăcinile noastre adevărate. Altfel, va veni cîte un istoric din
Africa pentru a ne lămuri nouă de-ai cui sîntem. Convinși fiind că, astăzi,
Dumnezeul nostru este televizorul, nu vom avea încotro și vom crede.
Cu cît oamenii acestui tărîm stau mai adormiți în neștiință,
cu atît mai mult va domina răul în lume. Munții Carpați au fost și au rămas
centrul civilizației umane. Trezirea spirituală ne dă o mare șansă de-a ne
ridica la nivelul dobîndit cîndva de către strămoși. Omul care nu-și cunoaște
rădăcinile este foarte ușor de manipulat sau de convertit la o altă credință.
Pe aceste pămînturi, străinii se temeau să pășească, nici vorbă să încerce să
ne convertească. Rătăcirea și schimbarea direcției poporului dac a pornit din
interior. Cred că, de bine ce ne era, am vrut să cunoaștem și răul…eu consider
că l-am cunoscut îndeajuns.
Haideți, oameni buni, să ne întoarcem – încet, dar sigur – la
cum eram înainte, cu fața spre Zalmoxe, cum am fost de la-nceput, nu trăiam pe
împrumut, ci trăiam cu Dumnezeu, nu știam să facem rău.
Alexandru Ștefan
